Imoralitatea clasei conducătoare româneşti, care deţine “puterea politică" de la 1989 încoace, nu este cea mai gravă crimă a ei. Că s-a furat ca în codru (de unde s-a furat inimaginabil oricum), că s-a distrus economia naţională în folosul companiilor străine, că s-a năpăstuit ţărănimea, că s-a introdus politicianismul în administraţie, învăţământ şi sănătate,că avansările în grad şi funcţie din sistemele de siguranţă naţională (ca să nu mai vorbim de justiţie!) se fac pe prietenii şi cumetrii politice – toate aceste crime împotriva siguranţei statului si toate aceste atentate contra fiinţei neamului nostru, ar putea sã fie iertate. Memoria generaţiilor viitoare va păstra, cum se cuvine, eforturile şi jertfele anilor cumpliţi 2009- 2011 – lăsând să se aştearnă uitarea asupra întunecatei epoci care a urmat "Revoluţiei" românilor.Dar cred că este o crimă care nu va putea fi niciodată uitată: aceşti peste douăzeci de ani care s-au scurs de la "Revoluţie". Ani pe care nu numai că i-am pierdut (şi când vom mai avea înaintea noastră o epocă sigură de pace atât de îndelungatã?!) – dar i-am folosit cu statornică voluptate la surparea lentă a statului românesc modern. Clasa noastră conducătoare, care a avut frânele destinului românesc de la "Revoluţie" încoace, s-a fãcut vinovată de cea mai gravă trădare care poate înfiera o elită politică în faţa contemporanilor şi în faţa istoriei: pierderea instinctului statal şi totala ei incapacitate politicã. Nu e vorba de o simplă găinărie politicianistă, de un milion sau o sută de milioane furate, de corupţie, bacşişuri, demagogie şi şantaje. Este vorba de ceva infinit mai grav, care poate primejdui însăşi existenţa istorică a neamului românesc: oamenii care ne-au condus şi ne conduc nu mai văd!Într-una din cele mai furtunoase şi mai primejdioase epoci pe care le-a cunoscut mult încercata Europă – "corabia" statului nostru este condusă de nişte cârmaci orbi. Acum, când se pregăteşte "marea bătălie" după care se va şti cine merită să supravieţuiască şi cine îşi merită soarta de rob – elita noastră conducătoare îşi continuă micile sau marile afaceri, micile sau marile bătălii electorale, micile sau marile reforme moarte.
Nici nu mai găseşti cuvinte de revoltă. Critica, insulta, ameninţarea – toate acestea sunt zadarnice. Oamenii aceştia sunt invalizi: nu mai văd, nu mai aud, nu mai simt. Instinctul de căpetenie al elitelor politice, instinctul statal, s-a stins.
Istoria cunoaşte unele exemple tragice de state înfloritoare şi puternice care au pierit în mai puţin de o sută de ani fără ca nimeni să înţeleagă de ce. Oamenii erau tot atât de cumsecade, soldaţii tot atât de viteji, femeile tot atât de roditoare, holdele tot atât de bogate. Nu s-a întâmplat nici un cataclism între timp. Şi deodatã, statele acestea pier, dispar din istorie. În câteva sute de ani dupã aceea, cetăţenii fostelor state glorioase îşi pierd limba, credinţele, obiceiurile – şi sunt înghiţiti de popoare vecine."Corabia" condusă de cârmacii orbi se lovise de stânca fatală. Nimeni n-a înţeles ce se întâmplase: dregătorii fãceau politică, afaceriştii îşi vedeau de afaceri, tinerii de dragoste şi ţăranii de ogorul lor. Numai istoria ştia că nu va mai duce multă vreme povara acestui stârv în descompunere: neamul acesta care are toate însuşirile în afară de cea capitală pentru existenţă - instinctul statal.
Crima elitelor conducătoare româneşti constă în pierderea acestui instinct şi în înfiorătoarea lor inconştienţă, în încăpăţânarea cu care îşi apără “puterea” (care le-a fost încredinţată de popor,chipurile!). Au fost elite româneşti care s-au sacrificat de bună voie, şi-au semnat cu mâna lor actul de deces numai pentru a nu se împotrivi istoriei, numai pentru a nu se pune în calea destinului acestui neam. Clasa conducătorilor noştri politici, departe de a dovedi această resemnare, în aceşti ani de mare cumpănă pentru istoria lumii – face tot ce-i stă în putinţă ca să-şi prelungeascã puterea (indiferent de "culoare"). Ei nu se gândesc la altceva decât la milioanele pe care le mai pot agonisi, la ambiţiile pe care şi le mai pot satisface, la orgiile pe care le mai pot repeta. Şi nu în aceste câteva miliarde risipite şi câteva mii de conştiinte ucise stă marea lor crimă, ci în faptul că măcar acum, când încă mai este timp, nu înţeleg să se resemneze.
...Ştiu foarte bine că unii vor ţipa că sunt antisemit, iar democraţii cã sunt huligan sau fascist. Ştiu foarte bine cã unii îmi vor spune că “administraţia” e proastă – iar alţii îmi vor aminti tratatele internaţionale pe care le-am semnat, clauzele minorităţilor. Ca şi când aceleaşi tratate au putut împiedica SUA şi UE sã rezolve problema minorităţilor din Iugoslavia cu ... "bombe de Paşte"! Ca si când iugoslavii şi bulgarii s-au gândit la tratate când au închis şcolile şi bisericile româneşti, deznaţionalizând câte zece sate pe an. Ca şi când ungurii nu şi-au permis să persecute fãţis, cu închisoarea, chiar satele germane, ca sã nu mai vorbesc de celelalte.(...)Cred că suntem singura ţară din lume care respectă tratatele minorităţilor, încurajând orice cucerire de-a lor, preamărindu-le cultura şi ajutându-le să-şi creeze un "stat în stat". Şi asta nu numai din bunătate sau prostie. Ci pur şi simplu pentru că pătura conducătoare nu mai ştie ce înseamnă un stat, nu mai vede.Pe mine nu mă supără când aud evreii ţipând: “antisemitism”, “fascism”, “hitlerism”! Oamenii aceştia, care sunt oameni vii şi clarvăzători, îsi apără primatul economic şi politic pe care l-au dobândit cu atâta trudã, risipind atâta inteligenţă şi atâtea miliarde. Ar fi absurd să te aştepţi ca evreii sã se resemneze de a fi o minoritate, cu anumite drepturi şi cu foarte multe obligaţii – după ce au gustat din mierea puterii şi au cucerit atâtea posturi de comandă în întreaga lume. Evreii luptă din răsputeri să-şi menţină deocamdată poziţiile lor, - în aşteptarea unei viitoare ofensive – şi, în ceea ce mã priveşte, eu le înţeleg lupta şi le admir vitalitatea, tenacitatea, geniul.
Tristeţea şi spaima mea îşi au, însă, izvorul în altă parte. Cârmacii orbi! Clasa aceasta conducătoare, mai mult sau mai puţin românească, politicianistă pânã în măduva oaselor – care aşteaptã pur şi simplu să treacă ziua, să vină noaptea, să audă un cântec nou, să joace un joc nou, sã rezolve alte hârtii, să facă alte legi, sperând ca - la viitoarele alegeri - să mai "prindă o legislatură". Acelaşi şi acelaşi lucru, ca şi când am trăi într-o societate pe acţiuni, ca şi când am avea înaintea noastrã o sută de ani de pace, ca şi când vecinii noştri ne-ar fi fraţi, iar restul Europei unchi şi naşi! Iar dacã le spui că în zone întregi din Transilvania nu mai auzi româneşte, că în Maramureş, Bucovina şi Basarabia se vorbeste tot mai mult ruseşte, cã pier satele româneşti, că se schimbă faţa oraşelor – ei te socotesc în slujba "naţionaliştilor extremişti şi xenofobi" sau te asigurã că au făcut legi de reformare a României, o mai bună protecţie socială şi echitate pentru întregul popor.Sunt unii, "buni patrioţi”, care se bat cu pumnul în piept şi-ţi amintesc că românul în veci nu piere, că au trecut pe aici neamuri barbare, că am trecut prin două războaie mondiale şi am supravieţuit "comunismului", etc.Uitând, săracii, că în Evul Mediu românii se hrăneau cu grâu şi peşte şi nu cunoşteau nici pelagra, nici sifilisul, nici alcoolismul.Uitând că chiar şi în "Epoca de aur" nu murea nimeni de foame,
bolile venerice şi tuberculoza fuseseră eradicate, despre SIDA nu se pomenea, iar datoria externă a fost plătită cu produse agricole şi din industria de armament!
Cârmacii orbi au intervenit şi aici, cu imensa lor putere politică şi administrativă.De mâncat, mâncăm
majoritatea produselor din import (mai scump şi calitativ mai prost), industria de armament şi tehnică militară a ajuns "un morman de fiare vechi", iar acum, când populaţia e secerată de boli şi nevoi, guvernul
cheltuieşte sute de milioane de euro cu medicamente şi gondole,uitând că un neam nu se regenerează cu aspirină şi antibiotice, sau cu urcatul pe pârtiile de schi (fie ele şi modernizate!), ci printr-o hrană substanţială şi sănătoasă şi printr-o asistenţă medicală modernă cât mai accesibilă.
Nu mai vorbiţi, deci, de cele şapte inimi în pieptul de aramă al românului. Sărmanul român, luptă ca să-şi păstreze măcar o inimã obosită care bate tot mai rar şi tot mai stins. Adevărul e acesta: neamul românesc nu mai are rezistenţa sa legendară de acum câteva veacuri.Noi n-am înţeles nici astăzi că românul nu rezistă bãuturilor alcoolice, ca francezul sau rusul bunăoară. Ne lăudăm că “ţinem la băutură”, iar gloria aceasta nu numai cã e ridicolă, dar e în acelasi timp falsă. Alcoolismul sterilizează legiuni întregi şi ne imbecilizează cu o rapiditate care ar trebui să ne dea de gândit.Nemaivorbind de consumul de droguri, prostituţia şi homosexualitatea pe care le-am adoptat cu deplină voioşie pentru a intra în rând cu "Vestul civilizat"!
…Dar cârmacii orbi stau surâzători la cârmă, ca şi când nimic nu s-ar întâmpla. Şi aceşti oameni, conducători ai unui popor glorios, sunt oameni cumsecade, sunt uneori oameni de bună-credinţă, şi cu bunãvoinţă; numai că, aşa orbi cum sunt, lipsiţi de singurul instinct care contează în ceasul de faţă – instinctul statal – nu văd şuvoaiele alogene scurgându-se din sat în sat, cucerind pas cu pas tot mai mult pământ românesc; nu aud vaietele categoriilor sociale care se sting, meseriile şi obiceiurile care dispar lăsând locul altor neamuri… Nu simt că s-au schimbat unele lucruri în această ţară, care pe alocuri nici nu mai pare românească.Uneori, când sunt bine dispuşi, îţi spun că n-are importanţă numărul străinilor, cãci sunt oameni muncitori si inteligenti şi, dacă fac avere, averile lor rămân tot în ţară, uitând că aproape toate băncile din România sunt bănci străine.
Dar un neam în care o clasă conducătoare gândeşte astfel, şi-ţi vorbeşte despre calităţile unor oameni străini – nu mai are mult de trãit. El, ca neam, nu mai are însã dreptul sã se mãsoare cu istoria…Că acei cârmaci orbi s-au fãcut sau nu unelte în mâna străinilor – puţin intereseazã deocamdată. Singurul lucru care interesează este faptul cã nici un om politic român, de la 1989 încoace, n-a ştiut şi nu ştie ce înseamnă un stat.Şi naţional, şi unitar! Şi asta e destul ca să începi sã plângi.
E.T.ARDELEANU
P.S. Faptul că mi-am permis să preiau aproape integral un articol scris cu aproape 75 de ani în urmă şi să-l modific pe ici, pe colo pentru a-l aduce în 2011 sper să nu-l catalogaţi plagiat, ci doar o modestă încercare de a arăta că nu învăţăm nimic nici măcar din cele mai usturătoare lecţii ala istoriei şi că - de fapt - nu e nimic nou sub soare!Pe un geniu românesc nu poţi fi invidios, ci poţi doar regreta că este insuficient cunoscut...(Pentru doritori: Piloţii orbi, de Mircea ELIADE în Vremea, Nr.505, 19 sept. 1937)
Doar ceea ce este subliniat underscore şi cârmacii orbi îmi aparţin şi rezonez întrutotul cu articolul original.
18.05.2011
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu