RĂZBUNAREA CEAUŞEŞTILOR

Iată că au trecut 22 de ani de la Crăciunul Însângerat al românilor...
Şi de la crima din prima zi de Crăciun, în urma unei mascarade de proces. Crimă care a făcut înconjurul lumii până să fie transmisă şi de TVR Liberă. Şi care avea să arate lumii cât de "creştin" este dreptcredinciosul popor român. Sau şi astea făceau parte din "înţelegerea" de la Malta !?...
Au rămas întrebările fără răspuns. Şi blestemele celor ciuruiţi. Blesteme care, parcă pe măsură ce trec anii, în loc să se stingă devin mai cuprinzătoare şi mai hidoase.
Şi ne ating pe toţi, nu numai pe făptuitorii crimei.
...Cu 30 de ani în urmă, în plină "teroare comunistă" (cum ar zice Tismăneanu), un coleg de serviciu mi-a zis într-o zi: "M-ai crede dacă ţi-aş spune că în fiecare din noi zace un mic Ceauşescu ? Numai că nu are condiţii să se manifeste..." Am zâmbit strâmb, neştiind dacă e o constatare personală sau o "nadă securistă".
Dar după vreo 15 ani începeam să-i dau dreptate.
Am ajuns să mă gândesc la blesteme şi pe fondul "circului" cu vrăjitoare mediatizat excesiv, dar mai ales în urma "reprezentaţiei" parlamentare din 22 decembrie curent. Când, înainte de a intra în plenul Parlamentului, premierul (era să zic primarul) Boc spunea ziariştilor: "Cu această cravată (violet) nu am fost învins niciodată." Şi a avut dreptate! Aşa că mi-am adus aminte de "blestemul flăcării violet", "psychoguard-ul" Manolea şi alte prostii de aceeaşi factură....
Probabil că, de la un anumit nivel în sus, "beţia de putere" generează şi asemenea... dependenţe.
Se ştie că "Nea Nicu" şi "Coana Leana" îşi aveau şi ei bioterapeuţii lor, vrăjitoarele lor şi tot cortegiul de asemenea practici. Atunci, de ce "practicile" lor să fi fost mai puţin eficiente decât cele din ziua de azi !? Pentru simplul fapt că erau "comuniste" !? Ia să vedem...
Sunt -în acest domeniu al blestemelor- prea puţine argumente şi dovezi raţionale. Mai mult păreri, speculaţii, "simt că...", "se zice că...". Deci rămâne la alegerea fiecăruia să-mi accepte sau nu aceste rânduri-gânduri.
***
De mai multe ori, pe timpul AŞAZISULUI PROCES, s-a rostit cuvântul trădare. N-a fost luat în seamă. Şi de atunci tot trădăm: idealuri, principii, alianţe, partide, neamul, ţara. Până şi pe Dumnezeu l-am trădat ! Şi ne mai mirăm că am ajuns în situaţia în care suntem astăzi...
S-a pomenit de rolul pe care l-ar fi jucat "agenturili". Toţi s-au făcut că "nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase". Astăzi "jucăm", noi toţi, după cum ne "cântă" agenturile. Chiar dacă ele se numesc UE, FMI, BCE, CIA, NATO, Zona EURO sau mai ştiu eu cum (organisme internaţionale ! deh, din care musai să facem şi noi parte).
Ambiţia unui "dictator" de a fi singura ţară care-şi achită datoriile s-a transformat în ambiţia guvernanţilor democratici de astăzi de a îngloda ţara în... datorii pe cât mai multe generaţii !
Ambiţia aceluiaşi dictator de a construi cât mai multe (chiar dacă, uneori, fără rost), s-a transformat -după înlăturarea lui- în dorinţa nestăvilită de a demola cât mai multe (chiar dacă, cel mai des, fără sens).
Bineînţeles că toate acestea trebuiau cunoscute de poporul nerecunoscător. Aşa că TVR (unica atunci!) prezenta necontenit "realizările" şi "adevărul" acelor vremuri.
Şi pe "iubitul şi neînfricatul cârmaci". Numai pe el. Şi pe "mult stimata tovarăşă". Vedete.
Şi nu exista libertatea cuvântului, şi nici a presei. Fapte pentru care au fost condamnaţi şi executaţi.
DUPĂ , ne-am ales cu libertatea cuvântului şi a presei. Şi cu TVR LIBERĂ (sau nu mai este ?), din banii cetăţeanului (şi el... foarte liber!). Şi cu nenumărate televiziuni (care mai de care mai... libere) şi ziare private. Multe dintre ele "abonate" la bani publici. Creatoare de VEDETE... "adevărate" !
De la "prestatoare pe centură" sau "animatoare(animatori) de local" la "activiste(activişti) de partid"( la tineret şi cu fizic plăcut) au devenit -de multe ori peste noapte- vedete în showbiz, realizatoare(realizatori) de televiziune sau politicieni.
Şi se vor, asemeni "Coanei Leana", formatoare(formatori) de conştiinţe şi directoare (directori) de opinie.
Ce Sanda Ţăranu sau Delia Budeanu (ca să dau două nume mai cunoscute)... "Expirate"(aparţineau "odiosului regim")! [ Este adevărat - sunt şi câteva excepţii notabile. Atât ele, cât şi ei. Cu atât mai trist.]
Însă pe majoritatea actualelor "vedete", le-a lovit un ghinion cumplit: să fii urâtă - mai treacă-meargă; dar şi proastă, şi rea - e prea de tot!
Poate de-aceea zice românul "S-a suit scroafa-n copac..." .
Cât despre nivelul cultural, ce să mai vorbim !?...
Dacă "Tovarăşa" a putut ajunge ADI (academician doctor inginer), azi e de neimaginat să nu fii măcar Dr., dacă nu Prof. univ.dr. ; că de asta suntem pe locul unu în lume la "doctori" pe "cap de locuitor"(dar nu în medicină). De fapt, ce mi-e "codoi", ce mi-e "branconier" ...
Şi, ca o încununare ("bomboana de pe colivă" - că tot vorbim de blesteme) - minunata noastră clasă politică, în frunte cu "neînfricatul cârmaci" de azi !...
VEDETA MAXIMA !
Pe vremea Ceauşeştilor, măcar marile sărbători creştine rămăseseră ale noastre.
Astăzi ni le-au confiscat şi pe acestea, simţindu-se obligaţi să ni le "spurce" cu mesaje - care mai de care mai mincinoase !
***

Pe cârmaciul de acum 22 de ani l-am împuşcat.
Pentru distrugerea economiei naţionale. Pentru genocid. Pentru frig şi foame. Pentru încălcarea Constituţiei şi modul dictatorial în care a condus ţara. Pentru orice au mai vrut să-i pună în cârcă. Şi lui, şi nevestei.
Noroc cu cel de azi ! Măcar nevasta lui nu e implicată...

Mi-am amintit că am citit undeva (sau cred numai eu):
SOMNUL NAŢIUNII NAŞTE MONŞTRI !

AUD ?!

25 decembrie 2011 E.T. ARDELEANU

P.S. Singurul răspuns l-am primit de la inegalabilul artist şi conştiinţă care este TUDOR GHEORGHE ! Mai puteţi "îngădui" zece minute ?...

CURĂŢENIA DE CRĂCIUN

Am fost obişnuit, din copilărie, că săptămâna dinaintea Crăciunului (ca şi cea dinaintea Paştelui) este destinată "curăţeniei mari".Obişnuinţă care -după mai bine de şase decenii- se mai păstrează prin unele case.
Aşa se face că am descoperit pe un raft al bibliotecii două file îngălbenite pe care, în urmă cu destui ani, le-am căutat vrând să le dau copiilor mei ca "ghid de viaţă". Norocul meu (şi al lor!) că nu le-am găsit atunci...
Acum, pentru că nu mai pot face "curăţenie mare" (la propriu), am zis că n-ar strica să-mi fac un pic de "curăţenie" în... suflet! Cum facem la sfârşit de an majoritatea dintre noi (bănuiesc), conform zicerii populare "Cele rele să se spele, cele bune să se-adune !".
Şi mi-am adus aminte că, în urmă cu vreo cinci decenii când am "plecat" în viaţă, bunul meu tată mi-a dat ca "busolă" poezia "Dacă..." (If...) de Kipling tradusă -dacă bine îmi amintesc- de Ion Vinea. Poezie care m-a însoţit toată perioada formării mele profesionale şi, apoi, în carieră şi viaţă.
Mai târziu, prin '76, am descoperit că există şi "Anti-dacă" scrisă de Kostas Varnalis. Credeam atunci că ea se referă la societatea capitalistă. După vreun deceniu mi-am dat seama că se potrivea foarte bine şi României de atunci.
Şi se potriveşte foarte bine mai ales României de acum !
Nu ştiu dacă mai interesează azi pe cineva poeziile lui Kipling şi Varnalis (fie ele şi în traducere). Cred însă (şi sper) că mai sunt tineri care aleargă după idealuri...
Mie nu mi-a folosit decât pentru a mă strădui să rămân om (chiar dacă nu am reuşit să devin... "veşnic tânăr şi ferice").
Drept care, pentru cei care vor şi mai pot face alegeri, am hotărât să ofer ca dar de Sărbători şi prilej de meditaţie în Noul An (ultimul !?) cele două poezii alături de toate urările mele de bine.

DACĂ...

de Rudyard Kipling

Dacă-ţi rămâne mintea, când cei din jur şi-o pierd,

Şi fiindc-o ai, te-apasă - sub vorbe care dor -

Dacă mai crezi în tine când alţii nu mai cred,

Şi-i ierţi, şi nu te superi de îndoiala lor;

Dacă de aşteptare nu osteneşti nicicând,

Nici de minciuna goală nu-ţi clatini gândul drept,

Dacă izbit de ură nu te răzbuni urând,

Şi - totuşi - nu-ţi pui masca de sfânt sau de-nţelept;

Dacă visezi, dar visul stăpân tu nu ţi-l faci,

Sau gândul, deşi judeci, nu ţi-e unic ţel,

Dacă-ncercând triumful sau prăbuşirea - taci,

Şi poţi - trecând prin amândouă - să fii la fel;

Dacă înduri să afli cinstitul tău cuvânt

Răstălmăcit - naivii să-i ducă în ispită,

Sau truda vieţii tale înspulberată-n vânt

De poate iar s-o-nalţe unealta-ţi prea tocită;

Dacă poţi strânge toate veniturile tale

Ca să le joci pe-o carte, şi să le pierzi aşa,

Şi iarăşi de la capăt să-ncepi aceeaşi cale

Fără să spui o vorbă de neizbânda ta;

Dacă poţi gândul, nervii şi inima să pui

Să te slujească, încă peste puterea lor,

Deşi în trupul firav o altă forţă nu-i

Afară de voinţa ce le impune spor;

Dacă te vrea mulţimea, deşi n-ai linguşit,

Iar lângă rege umbli ca lâng-un oarecare,

Dacă de răi sau prieteni nu poţi să fii rănit,

Dacă nu numai unul, ci toţi îţi dau crezare,

Dacă ajungi să umpli minutul trecător

Cu şaizeci de clipe-veşnicii, mereu,

Vei fi pe-ntreg Pământul deplin stăpânitor.

Şi, mai presus de toate, UN OM, copilul meu !

ANTI-DACĂ...

de Kostas Varnalis

De poţi să faci pe prostul cand altul te repede-

Făcând-o pe deşteptul- şi c-un cuvânt nu-l cerţi;

De nu te-ncrezi în nimeni şi nimeni nu te crede;

De-ţi poti ierta păcatul, dar altora nu-l ierţi;

De-ţi ia numai o clipă un rău să-l împlineşti

Şi dacă minţi mai tare când alţii nu spun drept;

De-ţi place în iubire cu ură să izbeşti,

Şi totuşi îţi pui masca de sfânt şi de-nţelept;

De te târăşti ca viermii şi-n visuri nu-ţi iei zborul,

Şi numai interesul îl sui la rang de ţel;

De părăseşti învinsul şi treci cu-nvingătorul

Şi-i vinzi, fără sfială, pe amândoi la fel ;

De rabzi să-ti afli scrisul şi spusa, tălmăcite

Drept adevăr, să-nşele mulţimea oarbă şi

Când vorbele şi fapta în vânt ţi-s risipite,

Tu -dându-le la dracu'- poţi altele scorni;

De poţi să faci într-una dintr-un câştig, o mie,

Şi patria pe-o carte s-o vinzi la primul semn;

De nu-ţi plătesti banuţul luat ca datorie,

Dar tu să fii plătitul găseşti că-i drept şi demn;

De poti să-ţi storci şi gândul şi inima şi nervii,

-Îmbătrânite-n rele- să facă rele noi

Şi sub nehotarâre plecându-te ca servii,

Când toţi strigă: "'nainte!" doar tu să strigi: "'napoi!";

Dacă stând în mulţime te-mpăunezi semeţ,

Dar lângă cel puternic îngenunchezi slugarnic

Şi pe duşmani sau prieteni, tratându-i cu dispreţ,

Te faci ca ţii la dânşii dar îi înşeli amarnic;

Dacă nu pierzi momentul să faci oriunde un rău

Şi-n umbra lui te-nlinişti ca-n umbra unui pom,

Al tău va fi Pământul cu tot prisosul său;

Vei fi-ntre domni Întâiul, dar NICIODATĂ OM!

Alegerea vă aparţine !...

20 decembrie 2011 E.T. ARDELEANU

22...

22 Decembrie '89. A fost...

...Ziua în care soţii Nicolae şi Elena Ceauşescu au fugit din sediul CC al PCR cu un elicopter. Marcând astfel prăbuşirea unui regim. Unii spuneau că şi victoria revoluţiei române.

Şi a mai fost ziua care avea să ne marcheze evoluţia ulterioară, conform unei indicaţii regizorale celebre:"Mircea, arăţi că lucrezi..." Iar de atunci încoace ne tot conformăm unor "indicaţii regizorale" venite de pretutindeni.

   

22 de milioane. Români. Am fost...

...Toţi ca unul. Înfriguraţi şi flămânzi. Manipulaţi. Revoltaţi. Înfricoşaţi, dar neînduplecaţi. "Jos Ceauşescu, jos dictatorul!" şi "Armata e cu noi!".

Câţi mai suntem şi pe unde, vom afla la anul. Ce mai suntem, poate peste ani !

22 de ani. Au fost...

...Anii pe care-i aveau cei mai mulţi tineri (fie civili, fie militari) morţi în evenimentele din decembrie '89.

...Şi anii care au trecut de la acele evenimente. Buni, răi ?

Oricum, cu 2 mai mulţi decât cei proorociţi  -(Pentru a deprinde democrația, românii vor avea nevoie de 20 de ani)-  de Silviu Brucan (n. Saul Bruckner). Şi oare, ce am deprins?

...Ani furaţi, ani de furat ? Cine mai ştie, şi pentru cine mai contează cu adevărat...

...Şi, mai mult, sunt anii pe care-i are "generaţia revoluţiei". Generaţie care încă n-a demonstrat decât o lipsă totală de repere valorice şi idealuri înalte, de dorinţă de a realiza ceva temeinic, de empatie şi respect faţă de cei vârstnici care au de trei ori vârsta lor.

Vârstnici care - părinţi şi,mai ales, bunici - au crezut că libertatea fără limite oferită celor tineri va compensa toate privaţiunile la care au fost ei supuşi până în '89.

...Şi mai sunt anii în care, noi românii, purtăm povara unei crime făptuite în Ziua Naşterii Domnului. Nici până astăzi nu am aflat la comanda cui şi de ce tocmai în acea zi. Şi aceeaşi ani în care - cu perfidă socoteală şi diabolică satisfacţie - am distrus aproape tot ce înfăptuisem în lungi decenii de rodnică trudă şi sacrificii.

22 decembrie. Este...

...Cea mai scurtă zi a anului. Urmată de cea mai lungă noapte.

...Şi ziua nu ştiu cărei "paranghelii" din Parlament. Acum începem cu colindul de acolo? La CC când ajungem? Şi apoi la Preşedinţie... De fapt, nici nu mă interesează.

...O întrebare care doare: când ne vom primi - cu toţii - adevărata "Raţie de libertate" pe care, în 22 decembrie ' 89, au reuşit să o înhaţe doar unii !?

***

      ...E din nou vremea colindelor !

Am crescut cu tânguirea doinelor şi bucuria colindelor. Sperând că, tot ceea ce mi-a fost mie interzis, voi putea dărui copiilor şi nepoţilor mei.

Acum, după 22 de ani, în amurgul vieţii, mi-a mai rămas doar tânguirea colindei.

Şi speranţa...

Că toţi cititorii mei, dimpreună cu cei dragi lor, vor avea un an mai bun, cu sănătate şi bucurii. Vă dăruiesc din suflet un minunat colind maramureşan care m-ar bucura să răsune în Ajun de Crăciun în casele şi sufletele tuturor ROMÂNILOR!

17 decembrie 2011                                                   E.T. ARDELEANU

O ŢARĂ DE BĂŞINOŞI

Ştiu că titlul pare şocant.Nu urmăresc acest lucru.

Primul şocat am fost eu, când am ajuns la această concluzie după două zile de sărbătoare.

Zile în care aproape toate posturile TV s-au întrecut în a ne prezenta îmbulzeli crâncene: ba pe la diverse sărbători bisericeşti urmate de pomeni, ba la Ziua Naţională urmată (şi întîmpinată) de alte pomeni.

Şi nu semnificaţia zilelor respective este de discutat.Oricum, aceasta rămâne o chestiune de percepţie mai mult personală. Partea "a doua" a manifestărilor este cea care m-a intrigat, mai ales după ce majoritatea "televiziştilor"  tot pomeneau de tradiţionala fasole.

Eu unu' ştiam că tradiţionale -la români - sunt mămăligă, sarmale, cârnăciori olteneşti, tochitură moldovenească, sau slană şi pălincă ardelenească. Dar tradiţionala fasole !?...

Apelându-mi memoria, mi-au revenit în minte anii când mi-am servit ţara sub drapel şi când la masă aveam fasole (supă sau iahnie), ori celebrele conserve de fasole cu costiţă sau cârnăciori de pe timpul aplicaţiilor. Ne dădeam în vânt după ele. Şi "vânturi". Ce tineri eram... În iureşul tinereţii cazone de atunci numeam fasolea "plantă cântătoare".

Şi mi-am mai amintit că, înainte de '89, tovarăşii de la judeţeană sau CC care veneau la diverse festivităţi prin unităţi solicitau la masa festivă "o fasole ostăşească"  sau o "iahnie la cazan". Şi nu uitau să spună că, pe vremea când au făcut ei armata, era cea mai bună mâncare. Apoi, când limbile se mai dezlegau, nu uitau să povestească (fără perdea) diverse "întîmplări" provocate de saţietatea cu mâncarea de fasole. Noi, soldaţii, ne coteam şi şuşoteam "Vezi ce aere îţi dai când te saturi de fasole?...".

Şi mai era fasolea o mâncare nelipsită din cantinele muncitoreşti sau ale internatelor. Şi ale puşcăriilor...

După evenimentele din decembrie '89, poate şi ca semn al "înfrăţirii" armatei cu poporul, nu am mai pomenit sărbătoare (fie naţională, fie bisericească - necum cele militare- ) fără tradiţionala fasole.

Şi iar am căutat explicaţii pentru cozile, îmbrâncelile şi nestăvilita poftă de tradiţională fasole ale majorităţii concetăţenilor mei...

Vrând-nevrând, am ajuns iar la experienţa-mi militară din tinereţe.

Atunci, primul semn de apartenenţă la comunitate erau uniforma şi tunsul.Urmau dormitorul şi W.C.-ul comune. Apoi locul unde mâncam şi ceea ce mâncam. Şi mai ales, traiul în comun după anumite reguli foarte stricte.

Dar ne simţeam puternici. Şi uniţi la greu şi la bine. Şi la fel. Chiar şi în prostii (şi zău că nu ne-am ferit de ele) !

De multe ori, după câte o mâncare săţioasă de fasole, se încingeau adevărate "întreceri" de... "vânturi". [ Mai pe româneşte - băşini. Pentru a nu greşi, m-am dus la dicţionare şi iată:

  VÂNT s. (FIZIOL.) gaz, pârț, (pop.) bășină, fâsâială, (prin Bucov. și Maram.) târtâită, (fam.) pam. Sursa: Sinonime

  BĂŞINĂ (bășíni), s. f. – Vînt, pîrț. – Var. (Mold.) beșină. – Der.bășinos, adj. (care face vînturi; pîrțîit; laș). V. și băși. Sursa: DER

  BĂȘINÓS, BĂȘINOÁSĂ, bășinoși, bășinoáse, adj. 1. Care elimină des gaze intestinale.

2. (Fig.) Fricos, laș. 3.(ref. la o persoană) nesuferită, antipatică, care-şi dă aere. 4. de proastă calitate.5.(persoană) care trage vânturi. 6. (peior.) bătrân. Sursa: DER   Aşadar, mă voi referi în continuare la aceste definiţii. Sunt la vârsta şi în situaţia când falsa pudibonderie nu-şi mai are locul.] Care-i mai tare, mai lung, mai persistent, etc.

Şi toate acestea la adăpostul nopţii, în dormitor, sau în formaţie unde era mai greu de depistat "autorul". Anonimatul - de multe ori - face anumite situaţii mai suportabile.Iar pentru cei care nu suportau asemenea situaţii, nu existau prea multe alegeri: fie ieşeai din dormitor la aer curat, fie ieşeai din formaţie - ceea ce putea atrage anumite pedepse.

***

Stau şi mă întreb acum, văzând îmbulzeala concetăţenilor la diferitele evenimente (mai ales la "partea a doua"), care din explicaţiile de mai sus pot fi acceptate. Pentru că cele strict fiziologice, ca foamea sau plăcerea de a elimina des gaze intestinale, nu mi se par suficiente.  Drept care nu-mi rămâne decât să caut altele.

Evident că, în ultimul deceniu, sentimentul de apartenenţă la ceva  al românilor s-a diluat până aproape de zero. Apartenenţa la NATO şi la UE nu a fost de ajuns (cu atât mai mult cu cât nu este deplină). Şi atunci caută ceva care să le aducă aproape stări din trecut: cantina, cazarma, colectivitatea. Lipsa grijii pentru mâncare, mai ales "tradiţională" şi gratuită. Iar "spiritul de turmă" conferă mai multă siguranţă şi mai puţină responsabilitate.

Frica, laşitatea se fac tot mai mult simţite.

Întâlnim tot mai des persoane de proastă calitate, antipatice, de nesuferit. Şi bătrâne (ca mine).

Într-un cuvânt - băşinoşi.   

O categorie aparte sunt cei care se autodeclară elite. Îşi dau nişte aere de neimaginat. Şi "slobozesc" nişte creaţii de "să sparie gândul" (vorba cronicarului). Apoi, în interminabile "tocşouri", se laudă sau se acuză unii pe alţii care a produs cea mai tare, cea mai lungă, cea mai rafinată, cea mai persistentă, etc. băşină (că, totuşi, cântere e greu de numit). Şi, dacă se poate,  cântarea să fie cât mai aproape de urechile ŞEFULUI. Că aici, pomana (pleaşca în exprimarea unui fost ministru al culturii!) este - pe lângă tradiţionala cupă de şampanie (fineţuri ca pentru elite) - o numire, o avansare, o decoraţie cu care să se poată lăuda la ceilalţi băşinoşi din formaţie.

Şi nu mi-e ruşine nici cu Înalt Prea Cinstitele feţe bisericeşti. Măcar că la acestea, pomana şi tămâierea fac parte din "atribuţiile de serviciu"(divin!)...

Iar peste toţi aceşti concetăţeni băşinoşi tronează SUPREMUL, cel cu educaţie cazonă, cel obişnuit cu "fineţurile de cazan" (fie ele şi distilate!), cel care nu suportă ieşirea din formaţie (dar se bazează pe fugarii din alte formaţii), cel care - încă din şcoală - a fost învăţat să folosească orice vânt prielnic şi, mai presus de toate, este predestinat prin nume să conducă o ţară de băşinoşi. Ţară care nu mai este şi a mea...

Trăiască BĂSESCU I-ul şi vechii săi tovarăşi !

***

Sigur că, pentru cei care nu vor trăiască printre băşinoşi, nu rămân prea multe alegeri.

Sau pleacă din formaţie, indiferent de riscuri.

Sau stârnesc UN VÂNT ADEVĂRAT, care să spulbere sufocanta atmosferă ce apasă peste această ţară.

Alegerea le aparţine. Dar nu este suficientă cea individuală !

02 decembrie 2011                                                             E.T. ARDELEANU

P.S. Postez abia acum aceste rânduri pentru a mă detaşa de cele văzute şi a nu strica ziua celor cre îl au ca patron pe Sf. Nicolae. Dar cum Moşul vine şi cu nuiaua...

Iar pentru cei care "trudesc" la o nouă constituţie, fac şi o propunere: în contextul celor de mai sus ţara să se numească BĂSEMANIA (măcar cu atât să ne deosebim de boşimani şi scăpăm şi de "eticheta" de romi).

REGI ŞI MĂSCĂRICI

...Am ratat şi de această dată "sfârşitul lumii"! Însă nădăjduiesc să-l apuc pe cel din 12.12.'12... (Măcar în urma alegerilor!)

Sau nu va veni nici atunci? Cine mai poate avea vreo certitudine în ziua de azi, când - vorba Poetului Naţional - "Veacul nostru ni-l umplură saltimbancii şi irozii"!?

Pentru că a trecut şi ziua de 10 noiembrie, când s-au încheiat manifestările dedicate "Jubileului regal"(sau n-am înţeles eu bine?), cred că se poate vorbi fără reţinerea de a leza niscaiva "sentimente" despre regi şi cei de pe la curţile lor.

După ce s-a sfârşit(sper) "delirul monarhist" - omagial în cel mai pur stil ceauşist - este cazul să ne definim noţiunile (pare-mi-se, Talleyrand spunea ceva în sensul ăsta). Pentru majoritatea celor care navighează pe internet, atunci când vor să se lămurească asupra vreunei noţiuni, cea mai la îndemână enciclopedia este Wikipedia (nicidecum British Encyclopedia, Le Petit Larousse, orice Lexikon, Dicţionarul explicativ al limbii române; astea sunt pentru "elite") sau -măcar- dex online. Aşadar:

   REGE, crai sau împărat, este titlul unei persoane care conduce printr-o formă de guvernământ o Monarhie absolută, o Monarhie constituțională sau, ca teritoriu, conduce un regat sau imperiu. De la Wikipedia, enciclopedia liberă

RÉGE, regi, s. m. 1. Suveranul unui regat, persoană care deține puterea supremă într-un regat; monarh. 2. Fig. Cel care are poziția cea mai însemnată într-un domeniu oarecare, prin puterea, prin importanța, prin competența sa. 3. Numele piesei principale de la jocul de șah, a cărei pierdere aduce înfrângerea jucătorului. ♦ Numele uneia dintre cărțile de joc, care are desenat pe ea un cap de rege (1); popă, rigă. Sursa: DEX '98

MĂSCĂRÍCI, măscărici, s. m. 1. Actor de comedie în teatrul popular (de circ, de bâlci etc.) care execută și numere de acrobație, muzicale, de dresură etc.; saltimbanc, paiață, clovn. ♦ Epitet depreciativ pentru un om neserios, ridicol. 2. (În evul mediu) Persoană angajată la curțile regale sau senioriale pentru a amuza asistența; bufon.  Sursa: DEX '98 

A MĂSCĂR//Í ~ésc tranz. reg. 1. A face să se măscărească; a murdări. 2. A trata cu măscări; a vorbi de rău; a huli; a ponegri; a batjocori; a denigra; a defăima; a calomnia; a cleveti; a bârfi; a blama.

***

Abia de aci înainte începe nebunia...

Slabele mele cunoştinţe atât în domeniul istoriei cât şi în cel constituţional m-au făcut să nu mai înţeleg nimic.Şi cum românul zice că prost nu e cel care nu ştie, ci acela care  nu întreabă, iertat să-mi fie că (mă)întreb despre cetăţeanul Mihai R (după cum a semnat recent la Parlament):

- Conduce printr-o formă de guvernământ (fie monarhie absolută, fie monarhie constituţională) vreo ţară (regat sau  imperiu) numită România ?

- Are el poziţia cea mai însemnată în vreun domeniu oarecare fie prin puterea, fie prin importanţa, fie prin competenţa sa ?

- Este piesa principală într-un "joc de şah" pe care noi, românii, încă nu-l ştim ?

Evident că întrebarile sunt mai degrabă retorice, iar răspunsurile pe care mi le-ar putea da Mihai Gâdea, Dana Grecu, Radu Tudor, Sorin Ilieşiu, Lucia Hossu-Longin, Andrei Bădin, Monica Tatoiu şi nenumăraţi alţii ejusdem farinae nu mă vor lămuri nici măcar cât "învăţământul politico-ideologic" la  care eram obligat să particip pe vremuri. Poate ştie mai multe vicepreşedintele Senatului, Dan Voiculescu, şi "colegii lui de breaslă" (mai vârstnici sau mai tineri)...

Diversiunea cu Prinţul Charles şi Transilvania poate avea sens numai ideea în care afirmaţiile generalului Mircea Chelaru din octombrie 2000 referitoare la enclavizarea României vor prinde contur după martie 2012.

Până atunci să ne întoarcem la "Casa Regală".

Acum nu ştim să existe şi o Curte Regală (deşi orice casă ar trebui să aibă o curte, oricât de mică!). Dar sunt convins că la momentul potrivit va apărea (precum PCdR în august '44).

La începutul domniei, Principele Carol al României a primit ca reşedinţă de vară vechile case domneşti de la Cotroceni. Carol I hotărăşte să construiască un palat în incinta mănăstirii, palat care să fie reşedinţa oficială în Bucureşti şi să rămână în folosinţa moştenitorilor Coroanei.

Cine este "moştenitorul" de astăzi (ca şi al revoluţiei din'89), ştim!

Doar că, "angajatul" de acum de la Palatul Cotroceni se numeşte preşedinte.

Însă, după definiţiile mai sus citate, angajatul la curţile regale pentru a amuza asistenţa se numeşte "măscărici" (este adevărat că se face referire la perioada medievală, dar oare nu ne plângem noi că suntem în urma Europei civilizate cu câteva sute de ani!?).

Sensul de actor de comedie în teatrul popular, de circ, de bâlci, etc., care execută şi numere muzicale, de acrobaţie, de dresură, etc., nu este de loc de neluat în seamă. Oare nu trăim de 22 de ani un o comedie nesfârşită, cu personaje de bâlci în cele mai înalte funcţii din stat, şi cu "dresori" nemiloşi care ne învaţă să trăim cu mâncare cât mai puţină, în frig şi fără medicamente!?

Iar verbul A MĂSCĂRI care înseamnă şi a vorbi de rău, a huli, a ponegri, a batjocori, a denigra, a defăima, a calommnia, a cleveti, a blama nu vi se pare a fi trăsătura de bază, definitorie a "angajaţilor" actuali de la Palate!?

Faptul că "Măscăriciul" are dreptul de a spune orice adevăruri sau scorneli fără a i se permite nimănui să se supere, iar el să nu fie pedepsit nicicum, mă face să propun ca -în "Republica-Monarhică"- să se înfiinţeze funcţia supremă de MĂSCĂRICI NAŢIONAL, funcţie care să poată cumula atât prerogativele regale cât şi cele ale măscăriciului.

Că indivizi care să îndeplinească, cu brio, o asemenea funcţie avem destui...

12.11.2011                                                                   E.T.ARDELEANU

P.S. Despre "mesajul regal", regine, dame şi alte "figuri" (de pe tabla de şah, bineînţeles) voi reveni în curând.

Ziua Regelui=Ziua Armatei Române=Ziua Europeană a Justiţiei Civile

25 Octombrie...

Pentru noi, românii trăitori în al doilea deceniu al celui de al treilea mileniu de la naşterea Mântuitorului, ziua aceasta a căpătat o triplă semnificaţie.Pentru că timpul curge într-un singur sens, am să o iau şi eu în sensul curgerii sale.

- I -

25 octombrie 1921: se năştea primul copil al principelui Carol al României şi prinţesei Elena

a Greciei  - Mihai -  cel care avea să fie proclamat la 4 ianuarie 1926 ca Principe moştenitor al Coroanei României, iar pe 20 iulie 1927 avea să devină Mihai I, rege al României (sub regenţă, deoarece era minor). Apoi, pe 8 iunie 1930 (în urma loviturii de stat dată de tatăl său,deoarece Carol venise în ţară prin încălcarea unui angajament scris, confirmat de Parlament şi de Regele Ferdinand!)  primeşte titlul onorific de Mare Voievod de Alba Iulia. Pe 25 octombrie 1936 (la 16 ani!) i se conferă gradul de sublocotenent în cadrul Batalionului I vânători de munte.

Sub presiunea evenimentelor, tatăl său Carol al II-lea abdică, renunţând la Coroana României -pentru a patra oară- (definitiv de această dată) în 6 septembrie 1940 argumentând astfel: „Azi, zile de vitregie nespusă îndurerează ţara, care se găseşte în faţa unor mari primejdii. Aceste primejdii vreau, din marea mea dragoste pentru acest pământ în care am fost născut şi crescut, să le înlătur trecând astăzi fiului meu, pe care ştiu cât de mult îl iubiţi, grelele sarcini ale domniei” .

În consecinţă, Marele Voievod de Alba Iulia (care încă dormea la acea oră "istorică"!) este sunat de aghiotantul său şi i se comunică: „Majestatea Voastră este chemată la orele zece în Sala Tronului, pentru a depune jurământul de încoronare”.

Conformându-se solicitării, a coborât în Sala Tronului unde se aflau trei persoane oficiale: generalul Ion Antonescu, Patriarhul Nicodim şi Gheorghe Lupu - preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În faţa acestora, Mihai a depus jurământul în formula (stabilită de Antonescu):"Jur credinţă naţiunii române. Jur să păzesc cu sfinţenie legile statului. Jur să păzesc şi să apăr fiinţa statului şi integritatea teritoriului României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!" 

Astfel, Mihai devine pentru a doua oară rege al României.Imediat după ceremonia depunerii jurămăntului, Mihai I a semnat următorul Decret: " Art. I. Investim pe dl. general Ion Antonescu, preşedintele Consiliului de Miniştri, cu depline puteri pentru conducerea statului român. Art. II. Regele exercită următoarele prerogative regale: a) El este capul oştirii; b) El  are dreptul de a bate monedă; c) El conferă decoraţiunile române; d) El are dreptul de graţiere, amnistie şi reduceri de pedepse; e) El primeşte şi acreditează ambasadorii şi miniştrii plenipotenţiari; f) El numeşte pe primul-ministru, însărcinat cu depline puteri; g) El încheie tratate; h) Modificarea legilor organice, numirea miniştrilor şi subsecretarilor de stat se va face prin decrete regale contrasemnate de preşedintele Consiliului de Miniştri.Art. III. Toate celelalte puteri ale statului se exercită de preşedintele Consiliului de Miniştri.

      Dat în Bucureşti, la 5 septembrie 1940.

Pe data de 6 octombrie 1940, împlinindu-se o lună de la preluarea conducerii statului(!), Mihai trimitea generalului Antonescu următoarea telegramă: „Legiunea subordonându-se azi hotărât acţiunii de refacere a ţării pe care domnia voastră aţi pornit-o, vă felicit, domnule general şi vă urez, atât domniei voastre personal, cât şi Mişcării Legionare, complectă reuşită pentru binele românismului.”  De asemenea, şeful statului a participat la manifestaţia de la Iaşi din 8 noiembrie 1940, alături de Antonescu şi Horia Sima.

După înăbuşirea rebeliunii legionare din 21-23 ianuarie 1941, în 31 ianuarie Mihai I îşi face cunoscută poziţia şi, într-o telegramă publică adresat generalului Ion Antonescu, spune: „Aţi binemeritat de la patrie redându-i ordinea şi liniştea. Odată cu formarea guvernului vă exprim întreaga admiraţie şi încrederea.” 

La 10 mai 1941, de Ziua Naţională a României, prin decret semnat de generalul Antonescu regele Mihai a fost înălţat la gradul de mareşal.

Deşi conform decretului regal din 5 septembrie 1940 regele era "capul oştirii", Antonescu nu l-a consultat în privinţa intrării în războiul contra U.R.S.S. declanşat pe 21 iunie. Cu toate acestea, după celebrul ordin "Ostaşi, vă ordon: Treceţi Prutul!" dat de Ion Antonescu, regele Mihai îi trimite generalului o telegramă prin care îşi exprimă sprijinul pentru acest act:  „În clipa când trupele noastre trec Prutul şi codrii Bucovinei pentru a reîntregi sfânta ţară a Moldovei lui Ştefan cel Mare, gândul meu se îndreaptă către domnia voastră domnule general, şi către ostaşii ţării.” 

După 2 luni de campanie încununată de victorii, la 21 august 1941 regele Mihai îi conferă generalului Ion Antonescu gradul de mareşal motivând astfel:"Pentru servicii aduse Patriei şi Tronului pe câmpurile de bătălie"  .

 Pe fondul desfăşurării războiului, divergenţele dintre regele Mihai (mai corect spus "camarila" acestuia) şi mareşalul Antonescu s-au accentuat până la momentul socotit de unii drept "un act curajos al cotiturii hotărâte a politicii României spre ruptura cu Germania hitleristă şi alierea cu Naţiunile Unite, în clipa când încă nu se precizase clar înfrângerea Germaniei", iar de alţii drept "capitulare" sau "predare necondiţionată".La 23 august 1944 (conform principiului valabil şi astăzi "Eu te-am făcut,eu te omor!")  regele Mihai l-a destituit pe Ion Antonescu din funcţia de "conducător al statului", l-a arestat şi l-a predat apoi comuniştilor lui Emil Bodnăraş. În momentul arestării, Antonescu s-ar fi adresat sfetnicilor regelui astfel: "Nenorociţilor, nu vă daţi seama ce faceţi? Distrugeţi ţara şi o daţi pe mâna comuniştilor!"

În aceeaşi seară, la orele 22 şi 12 minute s-a transmis la radio proclamaţia către ţară a regelui Mihai:

   „Români,
     În ceasul cel mai greu al istoriei noastre, am socotit în deplină înţelegere cu Poporul Meu, că nu este decât o singură cale pentru salvarea Ţării de la o catastrofă totală: ieşirea noastră din alianţa cu puterile Axei şi imediata încetare a războiului cu Naţiunile Unite. [...]
     Români,
     Dictatura a luat sfârşit şi cu ea încetează toate asupririle. Noul Guvern înseamnă începutul unei ere noi în care drepturile şi libertăţile tuturor cetăţenilor Ţării sunt garantate şi vor fi respectate.
     Alături de armatele aliate şi cu ajutorul lor, mobilizând toate forţele Naţiunii, vom trece hotarele impuse prin actul nedrept de la Viena pentru a elibera pământul Transilvaniei noastre de sub dominaţia străină.
     Români,
     De curajul cu care ne vom apăra cu armele în mână independenţa împotriva oricărui atentat la dreptul nostru de a ne hotărî singuri soarta depinde viitorul Ţării noastre.Cu deplină      încredere în viitorul Neamului Românesc să păşim hotărâţi pe drumul înfăptuirii României de mâine, a unei Românii libere, puternice şi fericite."    

Pe 12 septembrie 1944 avea să se semneze Armistiţiul cu Puterile Aliate, fapt ce nu a împiedicat ca 130.000 de militari români să ajungă prizonieri ai sovieticilor, şi cei mai mulţi dintre ei să-şi piardă ulterior viaţa în U.R.S.S.(Chiar Maniu observa că textul semnat nu corespundea condiţiilor negociate la Cairo, şi nici măcar celor oferite de Molotov lui Antonescu la Stokholm! Nimeni nu bănuia însă "târguiala" care avea să aibă loc între Churchill şi Stalin, o lună mai târziu, la Moscova.)

La încheierea războiului, regele Mihai avea să primească de la preşedintele american Harry Truman cea mai înaltă decoraţie - "Legiunea de merit" în grad de Comandant Şef. I.V.Stalin avea să-i confere şi el cea mai înaltă distincţie sovietică "Ordinul Pobeda(Victoria)" cu diamante.

Nu voi mai insista asupra perioadei 1945-1947, şi a gesturilor săvârşite de regele Mihai în această perioadă.Las cititorilor "plăcerea" de a descoperi - de la documente de arhivă şi memorii până la filme documentare şi filme "omagiale".

Momentul abdicării a fost prezentat în fel şi chip.Şi comentat la fel.Documentele pe care le-am parcurs eu (până acum) arată aşa:

„Mihai I-iu
    Prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională, rege al României.
                                         La toţi de faţă şi viitori sănătate.
    În viaţa statului român s-au produs în ultimii ani prefaceri politice, economice şi sociale care au creat noi raporturi între principalii factori ai vieţii de stat. Aceste raporturi nu mai corespund astăzi condiţiilor stabilite de pactul fundamental, Constituţia ţării, cerând o grabnică şi fundamentală schimbare.
    În faţa acestei situaţiuni, în deplină înţelegere cu factorii de răspundere ai ţării, conştient şi de răspunderea ce-mi revine, consider că instituţia monarhică nu mai corespunde actualelor condiţiuni ale vieţii noastre de stat, ea reprezentând o piedică serioasă în calea dezvoltării României.
În consecinţă, pe deplin conştient de importanţa actului ce fac în interesul poporului român,
                                                             ABDIC

pentru mine şi pentru urmaşii mei la tron, renunţând pentru mine şi pentru ei la toate prerogativele pe care le-am exercitat ca rege al României. Las poporului meu libertatea de

a-şi alege noua formă de stat.
    Mihai I
    Bucureşti, 30 decembrie 1947”

La orele 15:30 s-a întrunit Consiliul de Miniştri. Petru Groza a adus la cunoştinţă actul abdicării şi a fost emisă o proclamaţie a guvernului către ţară. Aceasta aducea la cunoştinţă abdicarea regelui şi aprecia că „Astfel, poporul român a dobândit libertatea de de a-şi clădi o nouă formă de stat - Republica Populară”. La orele 19:10, sub preşedinţia lui Mihail Sadoveanu, s-a deschis şedinţa extraordinară a Adunării Deputaţilor.În unanimitatea au fost aprobate două proiecte de lege.

Primul lua act de abdicarea regelui Mihai I, pentru sine şi pentru urmaşii săi, Constituţia României era abrogată, iar noua denumire oficială a statului devenea Republica Populară Română. De asemenea, se preciza că puterea legislativă va fi exercitată de Adunarea Deputaţilor până la dizolvarea ei şi întrunirea unei Adunări Naţionale Constituante, care se va face la o dată fixată de Adunarea Deputaţilor. Aceasta va adopta noua Constituţie a RPR.

Prin al doilea proiect s-au numit membrii Prezidiului Provizoriu al RPR: C.I. Parhon, preşedinte, Mihail Sadoveanu, Ştefan Voitec, Gheorghe Stere şi Ioan Niculi, vicepreşedinţi. Şedinţa s-a încheiat după numai o oră.

Mihai a primit un paşaport pe numele Mihai de Hohenzollern-Sigmaringen. În ziua de 3 ianuarie 1948, împreună cu regina-mamă Elena, s-a deplasat de la Castelul Foişor la gara din Sinaia. Trenul era format din opt vagoane dintre care două erau special pentru bagaje. Odată cu Mihai au mai părăsit ţara 33 de persoane din serviciul Casei Regale. În plină noapte, trenul a trecut graniţa de stat a României, întreptându-se spre Elveţia, unde şi-a stabilit domiciliul.

La început el a refuzat să facă declaraţii publice. Ulterior, aflat într-o vizită în Marea Britanie, Mihai a declarat presei că abdicarea i-a fost impusă prin forţă. Aceste declaraţii au fost menţinute şi o lună mai târziu, cu ocazia primirii lui la Washington în compania lui Harry Truman, preşedintele Statelor Unite. Ca răspuns la aceste afirmaţii ale fostului rege, guvernul comunist din ţară i-a retras cetăţenia română la 22 mai1948. Aceaşi măsură a fost luată şi pentru celelalte persoane din familia regală.

Pe 10 iunie 1948, s-a oficiat în Palatul Regal din Atena căsătoria dintre Mihai de Hohenzollern-Sigmaringen şi Ana de Bourbon-Parma.

(...)

Deşi regele şi-a manifestat dorinţa de a reveni în ţară încă din 1990, acest lucru i s-a permis abia doi ani mai târziu cu ocazia sărbătorilor de Paşte. Preşedintele Constantinescu i-a reactivat cetăţenia română şi a permis familiei regale să revină în România. La sfârşitul anului 1997, Crăciunul şi Anul Nou au fost petrecute în ţară pentru prima oară de la abdicarea din 30 decembrie 1947.

Din anul 2000, familia regală dispune de dreptul la proprietate a Castelului de la Săvârşin, judeţul Arad, şi dreptul de folosinţă a Palatului Elisabeta din Bucureşti, locul unde a fost semnat actul de abdicare. 

Pe 19 decembrie 2007, Academia Română a făcut o reparaţie istorică, regele Mihai fiind ales membru de onoare al Academiei Române.  Într-o ceremonie solemnă, însemnele prestigioasei instituţii i-au fost înmânate la 8 aprilie 2008 .

Într-o ceremonie privată din 30 decembrie 2007, care a avut loc la Castelul de la Săvârşin, regele Mihai a promulgat noul Statut al Casei Regale. Potrivit acestuia, a fost eliminată legea salică de succesiune, care presupunea ca moştenitorul tronului să fie de sex masculin. Astfel, după moartea lui Mihai, principesa Margareta va deveni şeful Casei Regale a României. Pe linia de succesiune urmează, pe următoarele două poziţii, principesa Elena, a doua fiică a regelui, şi Nicolae de Roumanie Medforth-Mills (n. 1985), fiul Elenei, care va deveni ASR Principele Nicolae al României la 1 aprilie 2010 sau la moartea Regelui Mihai, oricare ar surveni mai întâi.   De asemenea, Radu Duda a primit titlul de „Principe al României” cu apelativul de „Alteţă Regală” şi urmează să poarte titlul de „Alteţa Sa Regală Principele Consort al României” începând de la moartea lui Mihai. Prin acelaşi document se mai stabileşte că descendenţii regelui Carol al II-lea, pe orice ramură colaterală, îşi vor păstra apelativul şi rangul care le-a fost acordat în timpul domniei sale.

***

Foarte pe scurt, acestea sunt datele care îl pot zugrăvi pe cel care a fost  şeful statului român în două rânduri, regele Mihai: 27 iulie 1927 - 8 iunie 1930(sub regenţă) şi 6 septembrie 1940 - 30 decembrie 1947.

Astăzi, Constituţia României arată astfel:

ARTICOLUL 1

(1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.

(2) Forma de guvernământ a statului român este republica.

Aşadar...

25 Octombrie, Ziua Regelui... Care rege!?

Evident că împlinirea vârstei de 90 de ani reprezintă un jubileu greu de atins pentru majoritatea indivizilor, şi cu atât mai mult pentru supravieţuitorii celei mai mari conflagraţii din istorie.Faptul că cel care reuşeşte această performanţă este fostul şef al statului român şi singurul nostru mareşal în viaţă, regele Mihai, ne poate oferi o deplină consolare pentru pierderile din al doilea război mondial şi suferinţele din cei 45 de ani de comunism care i-au urmat, un prilej de deplină mândrie patriotică şi nesecat avânt în lupta cu greutăţile prezentului, şi garanţia sigură că rămânem unici în lume prin "republica monarhică" pe care vrem s-o făurim şi "casele regale" care să o conducă.

Pentru omul Mihai de România, la 90 de ani, cu tot respectul datorat vârstei: "La toţi de faţă şi viitori, sănătate!" şi să ne întâlnim la centenar.

(D-l Crin Antonescu - ca profesor de istorie - şi D-l Victor Ponta - ca eminent jurist - ar fi trebuit să ştie mai bine decât majoritatea celor pe care îi "păstoresc" adevărul istoric şi statutul juridic al celui pe care tot mai mulţi îl numesc "Majestatea Sa"...)

- II -

25 Octombrie 1944: În istoriografia oficială şi unanim acceptată până în '89, data respectivă reprezenta ziua când, în cel de-al doilea Război Mondial, Armata Română alături de Armata Roşie a eliberat de sub ocupaţia hotysto-hitleristă ultima brazdă din pământul sfânt al ţării răpit prin odiosul Diktat de la Viena.

Faptele istorice: Asaltul final asupra ultimelor rezistenţe ale inamicului de pe aliniamentul Satu Mare - Carei a fost declanşat de Armata 4 română, avînd la dreapta Armata 40, iar la stînga Armata 27 - ambele sovietice - în noaptea de 24 spre 25 octombrie 1944. Rezistenţele inamice de pe oraşul Carei au fost înfrînte printr-o manevră dublu învăluitoare, frontal cu Divizia 9 infanterie, pe la sud cu diviziile 3 şi 18 infanterie, iar pe la nord cu Divizia 21 infanterie. La Satu Mare a acţionat Divizia 11 infanterie în strînsă colaborare cu Divizia 133 infanterie sovietică. În spaţiul dintre cele două oraşe au acţionat diviziile 1 şi 8 cavalerie române. În dimineaţa zilei de 25 octombrie 1944, ultima brazdă de pămînt românesc din nordu-vestul ţării a fost eliberată de sub ocupaţia horthystă. Prin reaşezarea la locul lor a bornelor de hotar, graniţa de vest a României îşi recăpătase conturul ei firesc.

Cuvintele comandantului Armatei a 4-a, generalul Gheorghe Avramescu, adresate militarilor din subordinea sa, consemnate în Ordinul de Zi nr. 104 din 25.10.1944, reliefează foarte elocvent cele menţionate mai sus: “La chemarea ţării pentru dezrobirea Ardealului rupt prin Dictatul de la Viena aţi răspuns cu însufleţire şi credinţă în izbânda poporului nostru, tineri şi bătrâni aţi pornit spre hotarele sfinte ale patriei şi cu piepturile voastre aţi făcut zăgaz neînfricat duşmanului care voia să ajungă la Carpaţi. Zdrobit de focul năpraznic al artileriei şi de necontenitele voastre atacuri, inamicul a fost izgonit din Ardealul scump, eliberând astfel ultima palmă de pământ sfânt al ţării.Prin ploi, prin noroaie şi drumuri desfundate, zi şi noapte aţi luptat cu un duşman dârz şi hotărât şi l-aţi învins. Azi, când avangărzile trec pe pământ străin (se trecuse la eliberarea Ungariei), pentru desăvârşirea înfrângerii definitive a duşmanului, gândul meu se îndreaptă către voi, cu dragoste şi admiraţie pentru faptele voastre de arme. Peste veacuri veţi fi slăviţi, voi ofiţeri şi ostaşi care aţi eliberat Ardealul. Pe cei care au căzut la datorie îi vor preamări urmaşii şi numele lor va fi scris în cartea de aur a neamului. Încrezători în destinele neamului şi luând pildă de la cei ce au pus patria mai presus decât viaţa, continuăm lupta strâns uniţi în jurul steagului…”.

Eforturile depuse de Armata Română pentru eliberarea Transilvaniei de Nord-Vest au constat în angajarea în luptă (în perioada 1 septembrie 1944 - 25 octombrie 1944) a 27 de divizii, un corp aerian şi două brigăzi de artilerie antiaeriană, totalizând un efectiv de 265.735 de oameni ditre care s-au jertfit peste 58.000 (morţi, răniţi şi dispăruţi).

Faptele de eroism nepieritor din această campanie au rămas înscrise în istoria neamului şi în sufletul generaţiilor de urmaşi.

      Pe timpul ocupaţiei sovietice, până în 1958,  prin Decretul nr. 125 din 20 iulie 1951, Ziua Forţelor Armate ale Republicii Populare Române a fost desemnată a fi sărbătorită la 2 octombrie, dată ce era menită să rememoreze faptul că, la 2 octombrie 1943, Stalin a aprobat organizarea, pe teritoriul U.R.S.S., a unei unităţi militare formată din voluntari români, recrutaţi de către Ana Pauker, din rândul prizonierilor de război, Divizia „Tudor Vladimirescu”, ce va deveni, după război, furnizoarea de locţiitori/comisari politici ai armatei populare.  

     Apoi, prin Decretul nr. 381 din 01 octombrie 1959 s-a stabilit:

ART.1 Ziua de 25 octombrie se declară "Ziua Forţelor Armate ale Republicii Populare Române".

ART.2 Ziua Forţelor Armate ale Republicii Populare Române este sărbătoare militară şi populară.

Ea este zi de repaus pentru militari şi se sărbătoreşte în armată potrivit regulamentelor militare şi ordinelor Ministrului Forţelor Armate ale Republicii Populare Române.

ART.3 Decretul nr. 125 din 27 iulie 1951 se abrogă.

Şi aşa a rămas. Şi în Republica Socialistă România.Şi după decembrie '89, în actuala republică.

Oare să nu fi observat nimeni coincidenţa cu... Ziua Regelui!?

Sau, printr-o complicitate tacită de la "armata regală" la "armata populară", de la "armata populară" la "armata ceauşistă" şi de la "armata ceauşistă" la "armata NATO" încă nu a îndrăznit nimeni să se atingă de simboluri care asigurau onoarea, demnitatea şi spiritul de corp al celor îmbrăcaţi în uniforma militară, şi care - indiferent de perioada istorică şi stăpânii vremelnici - alcătuiau Armata Română.

Timpul însă nu e trecut.În procesul de reformare a statului, comandantul (forţelor armate) şi preşedinte (al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării) va găsi o rezolvare şi acestei "probleme".

25 Octombrie, Ziua Armatei... Care armată?

Aşadar, SĂ TRĂIEŞTI, OSTAŞ ROMÂN !

- III -

25 octombrie Ziua Europeană a Justiţiei Civile.

În iunie 2003, delegaţii miniştrilor de justiţie la Consiliul Europei împreună cu Comisia Europeană au decis să lanseze o Zi Europeană a Justiţiei Civile care să fie marcată anual pe 25 octombrie.În cadrul acestei zile, statele se obligă să desfăşoare o serie de evenimente prin care să aducă justiţia mai aproape de cetăţeni, să-i informeze pe cetăţeni cu drepturile lor prin simularea procedurilor, să organizeze sesiuni de informare deschise studenţilor, profesioniştilor din justiţie şi publicului larg.

Noi, românii, şi aici am fost protocronişti: încă din decembrie '89 am simulat un proces deschis publicului din întreaga ţară (procesul ceauşeştilor), ba chiar şi celui de peste hotare - mai ales din Europa.Şi am respectat vechiul dicton latin:"Fiat justitiae, pereat mundi!"(Facă-se dreptate şi de-ar fi să piară lumea).

Nu-i vorbă, ceva lume a pierit... Dar s-a făcut dreptate!?

Justiţia civilă română... Care justiţie?

24.10.2011                                                               E.T. ARDELEANU