RĂZBUNAREA CEAUŞEŞTILOR

Iată că au trecut 22 de ani de la Crăciunul Însângerat al românilor...
Şi de la crima din prima zi de Crăciun, în urma unei mascarade de proces. Crimă care a făcut înconjurul lumii până să fie transmisă şi de TVR Liberă. Şi care avea să arate lumii cât de "creştin" este dreptcredinciosul popor român. Sau şi astea făceau parte din "înţelegerea" de la Malta !?...
Au rămas întrebările fără răspuns. Şi blestemele celor ciuruiţi. Blesteme care, parcă pe măsură ce trec anii, în loc să se stingă devin mai cuprinzătoare şi mai hidoase.
Şi ne ating pe toţi, nu numai pe făptuitorii crimei.
...Cu 30 de ani în urmă, în plină "teroare comunistă" (cum ar zice Tismăneanu), un coleg de serviciu mi-a zis într-o zi: "M-ai crede dacă ţi-aş spune că în fiecare din noi zace un mic Ceauşescu ? Numai că nu are condiţii să se manifeste..." Am zâmbit strâmb, neştiind dacă e o constatare personală sau o "nadă securistă".
Dar după vreo 15 ani începeam să-i dau dreptate.
Am ajuns să mă gândesc la blesteme şi pe fondul "circului" cu vrăjitoare mediatizat excesiv, dar mai ales în urma "reprezentaţiei" parlamentare din 22 decembrie curent. Când, înainte de a intra în plenul Parlamentului, premierul (era să zic primarul) Boc spunea ziariştilor: "Cu această cravată (violet) nu am fost învins niciodată." Şi a avut dreptate! Aşa că mi-am adus aminte de "blestemul flăcării violet", "psychoguard-ul" Manolea şi alte prostii de aceeaşi factură....
Probabil că, de la un anumit nivel în sus, "beţia de putere" generează şi asemenea... dependenţe.
Se ştie că "Nea Nicu" şi "Coana Leana" îşi aveau şi ei bioterapeuţii lor, vrăjitoarele lor şi tot cortegiul de asemenea practici. Atunci, de ce "practicile" lor să fi fost mai puţin eficiente decât cele din ziua de azi !? Pentru simplul fapt că erau "comuniste" !? Ia să vedem...
Sunt -în acest domeniu al blestemelor- prea puţine argumente şi dovezi raţionale. Mai mult păreri, speculaţii, "simt că...", "se zice că...". Deci rămâne la alegerea fiecăruia să-mi accepte sau nu aceste rânduri-gânduri.
***
De mai multe ori, pe timpul AŞAZISULUI PROCES, s-a rostit cuvântul trădare. N-a fost luat în seamă. Şi de atunci tot trădăm: idealuri, principii, alianţe, partide, neamul, ţara. Până şi pe Dumnezeu l-am trădat ! Şi ne mai mirăm că am ajuns în situaţia în care suntem astăzi...
S-a pomenit de rolul pe care l-ar fi jucat "agenturili". Toţi s-au făcut că "nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase". Astăzi "jucăm", noi toţi, după cum ne "cântă" agenturile. Chiar dacă ele se numesc UE, FMI, BCE, CIA, NATO, Zona EURO sau mai ştiu eu cum (organisme internaţionale ! deh, din care musai să facem şi noi parte).
Ambiţia unui "dictator" de a fi singura ţară care-şi achită datoriile s-a transformat în ambiţia guvernanţilor democratici de astăzi de a îngloda ţara în... datorii pe cât mai multe generaţii !
Ambiţia aceluiaşi dictator de a construi cât mai multe (chiar dacă, uneori, fără rost), s-a transformat -după înlăturarea lui- în dorinţa nestăvilită de a demola cât mai multe (chiar dacă, cel mai des, fără sens).
Bineînţeles că toate acestea trebuiau cunoscute de poporul nerecunoscător. Aşa că TVR (unica atunci!) prezenta necontenit "realizările" şi "adevărul" acelor vremuri.
Şi pe "iubitul şi neînfricatul cârmaci". Numai pe el. Şi pe "mult stimata tovarăşă". Vedete.
Şi nu exista libertatea cuvântului, şi nici a presei. Fapte pentru care au fost condamnaţi şi executaţi.
DUPĂ , ne-am ales cu libertatea cuvântului şi a presei. Şi cu TVR LIBERĂ (sau nu mai este ?), din banii cetăţeanului (şi el... foarte liber!). Şi cu nenumărate televiziuni (care mai de care mai... libere) şi ziare private. Multe dintre ele "abonate" la bani publici. Creatoare de VEDETE... "adevărate" !
De la "prestatoare pe centură" sau "animatoare(animatori) de local" la "activiste(activişti) de partid"( la tineret şi cu fizic plăcut) au devenit -de multe ori peste noapte- vedete în showbiz, realizatoare(realizatori) de televiziune sau politicieni.
Şi se vor, asemeni "Coanei Leana", formatoare(formatori) de conştiinţe şi directoare (directori) de opinie.
Ce Sanda Ţăranu sau Delia Budeanu (ca să dau două nume mai cunoscute)... "Expirate"(aparţineau "odiosului regim")! [ Este adevărat - sunt şi câteva excepţii notabile. Atât ele, cât şi ei. Cu atât mai trist.]
Însă pe majoritatea actualelor "vedete", le-a lovit un ghinion cumplit: să fii urâtă - mai treacă-meargă; dar şi proastă, şi rea - e prea de tot!
Poate de-aceea zice românul "S-a suit scroafa-n copac..." .
Cât despre nivelul cultural, ce să mai vorbim !?...
Dacă "Tovarăşa" a putut ajunge ADI (academician doctor inginer), azi e de neimaginat să nu fii măcar Dr., dacă nu Prof. univ.dr. ; că de asta suntem pe locul unu în lume la "doctori" pe "cap de locuitor"(dar nu în medicină). De fapt, ce mi-e "codoi", ce mi-e "branconier" ...
Şi, ca o încununare ("bomboana de pe colivă" - că tot vorbim de blesteme) - minunata noastră clasă politică, în frunte cu "neînfricatul cârmaci" de azi !...
VEDETA MAXIMA !
Pe vremea Ceauşeştilor, măcar marile sărbători creştine rămăseseră ale noastre.
Astăzi ni le-au confiscat şi pe acestea, simţindu-se obligaţi să ni le "spurce" cu mesaje - care mai de care mai mincinoase !
***

Pe cârmaciul de acum 22 de ani l-am împuşcat.
Pentru distrugerea economiei naţionale. Pentru genocid. Pentru frig şi foame. Pentru încălcarea Constituţiei şi modul dictatorial în care a condus ţara. Pentru orice au mai vrut să-i pună în cârcă. Şi lui, şi nevestei.
Noroc cu cel de azi ! Măcar nevasta lui nu e implicată...

Mi-am amintit că am citit undeva (sau cred numai eu):
SOMNUL NAŢIUNII NAŞTE MONŞTRI !

AUD ?!

25 decembrie 2011 E.T. ARDELEANU

P.S. Singurul răspuns l-am primit de la inegalabilul artist şi conştiinţă care este TUDOR GHEORGHE ! Mai puteţi "îngădui" zece minute ?...

CURĂŢENIA DE CRĂCIUN

Am fost obişnuit, din copilărie, că săptămâna dinaintea Crăciunului (ca şi cea dinaintea Paştelui) este destinată "curăţeniei mari".Obişnuinţă care -după mai bine de şase decenii- se mai păstrează prin unele case.
Aşa se face că am descoperit pe un raft al bibliotecii două file îngălbenite pe care, în urmă cu destui ani, le-am căutat vrând să le dau copiilor mei ca "ghid de viaţă". Norocul meu (şi al lor!) că nu le-am găsit atunci...
Acum, pentru că nu mai pot face "curăţenie mare" (la propriu), am zis că n-ar strica să-mi fac un pic de "curăţenie" în... suflet! Cum facem la sfârşit de an majoritatea dintre noi (bănuiesc), conform zicerii populare "Cele rele să se spele, cele bune să se-adune !".
Şi mi-am adus aminte că, în urmă cu vreo cinci decenii când am "plecat" în viaţă, bunul meu tată mi-a dat ca "busolă" poezia "Dacă..." (If...) de Kipling tradusă -dacă bine îmi amintesc- de Ion Vinea. Poezie care m-a însoţit toată perioada formării mele profesionale şi, apoi, în carieră şi viaţă.
Mai târziu, prin '76, am descoperit că există şi "Anti-dacă" scrisă de Kostas Varnalis. Credeam atunci că ea se referă la societatea capitalistă. După vreun deceniu mi-am dat seama că se potrivea foarte bine şi României de atunci.
Şi se potriveşte foarte bine mai ales României de acum !
Nu ştiu dacă mai interesează azi pe cineva poeziile lui Kipling şi Varnalis (fie ele şi în traducere). Cred însă (şi sper) că mai sunt tineri care aleargă după idealuri...
Mie nu mi-a folosit decât pentru a mă strădui să rămân om (chiar dacă nu am reuşit să devin... "veşnic tânăr şi ferice").
Drept care, pentru cei care vor şi mai pot face alegeri, am hotărât să ofer ca dar de Sărbători şi prilej de meditaţie în Noul An (ultimul !?) cele două poezii alături de toate urările mele de bine.

DACĂ...

de Rudyard Kipling

Dacă-ţi rămâne mintea, când cei din jur şi-o pierd,

Şi fiindc-o ai, te-apasă - sub vorbe care dor -

Dacă mai crezi în tine când alţii nu mai cred,

Şi-i ierţi, şi nu te superi de îndoiala lor;

Dacă de aşteptare nu osteneşti nicicând,

Nici de minciuna goală nu-ţi clatini gândul drept,

Dacă izbit de ură nu te răzbuni urând,

Şi - totuşi - nu-ţi pui masca de sfânt sau de-nţelept;

Dacă visezi, dar visul stăpân tu nu ţi-l faci,

Sau gândul, deşi judeci, nu ţi-e unic ţel,

Dacă-ncercând triumful sau prăbuşirea - taci,

Şi poţi - trecând prin amândouă - să fii la fel;

Dacă înduri să afli cinstitul tău cuvânt

Răstălmăcit - naivii să-i ducă în ispită,

Sau truda vieţii tale înspulberată-n vânt

De poate iar s-o-nalţe unealta-ţi prea tocită;

Dacă poţi strânge toate veniturile tale

Ca să le joci pe-o carte, şi să le pierzi aşa,

Şi iarăşi de la capăt să-ncepi aceeaşi cale

Fără să spui o vorbă de neizbânda ta;

Dacă poţi gândul, nervii şi inima să pui

Să te slujească, încă peste puterea lor,

Deşi în trupul firav o altă forţă nu-i

Afară de voinţa ce le impune spor;

Dacă te vrea mulţimea, deşi n-ai linguşit,

Iar lângă rege umbli ca lâng-un oarecare,

Dacă de răi sau prieteni nu poţi să fii rănit,

Dacă nu numai unul, ci toţi îţi dau crezare,

Dacă ajungi să umpli minutul trecător

Cu şaizeci de clipe-veşnicii, mereu,

Vei fi pe-ntreg Pământul deplin stăpânitor.

Şi, mai presus de toate, UN OM, copilul meu !

ANTI-DACĂ...

de Kostas Varnalis

De poţi să faci pe prostul cand altul te repede-

Făcând-o pe deşteptul- şi c-un cuvânt nu-l cerţi;

De nu te-ncrezi în nimeni şi nimeni nu te crede;

De-ţi poti ierta păcatul, dar altora nu-l ierţi;

De-ţi ia numai o clipă un rău să-l împlineşti

Şi dacă minţi mai tare când alţii nu spun drept;

De-ţi place în iubire cu ură să izbeşti,

Şi totuşi îţi pui masca de sfânt şi de-nţelept;

De te târăşti ca viermii şi-n visuri nu-ţi iei zborul,

Şi numai interesul îl sui la rang de ţel;

De părăseşti învinsul şi treci cu-nvingătorul

Şi-i vinzi, fără sfială, pe amândoi la fel ;

De rabzi să-ti afli scrisul şi spusa, tălmăcite

Drept adevăr, să-nşele mulţimea oarbă şi

Când vorbele şi fapta în vânt ţi-s risipite,

Tu -dându-le la dracu'- poţi altele scorni;

De poţi să faci într-una dintr-un câştig, o mie,

Şi patria pe-o carte s-o vinzi la primul semn;

De nu-ţi plătesti banuţul luat ca datorie,

Dar tu să fii plătitul găseşti că-i drept şi demn;

De poti să-ţi storci şi gândul şi inima şi nervii,

-Îmbătrânite-n rele- să facă rele noi

Şi sub nehotarâre plecându-te ca servii,

Când toţi strigă: "'nainte!" doar tu să strigi: "'napoi!";

Dacă stând în mulţime te-mpăunezi semeţ,

Dar lângă cel puternic îngenunchezi slugarnic

Şi pe duşmani sau prieteni, tratându-i cu dispreţ,

Te faci ca ţii la dânşii dar îi înşeli amarnic;

Dacă nu pierzi momentul să faci oriunde un rău

Şi-n umbra lui te-nlinişti ca-n umbra unui pom,

Al tău va fi Pământul cu tot prisosul său;

Vei fi-ntre domni Întâiul, dar NICIODATĂ OM!

Alegerea vă aparţine !...

20 decembrie 2011 E.T. ARDELEANU

22...

22 Decembrie '89. A fost...

...Ziua în care soţii Nicolae şi Elena Ceauşescu au fugit din sediul CC al PCR cu un elicopter. Marcând astfel prăbuşirea unui regim. Unii spuneau că şi victoria revoluţiei române.

Şi a mai fost ziua care avea să ne marcheze evoluţia ulterioară, conform unei indicaţii regizorale celebre:"Mircea, arăţi că lucrezi..." Iar de atunci încoace ne tot conformăm unor "indicaţii regizorale" venite de pretutindeni.

   

22 de milioane. Români. Am fost...

...Toţi ca unul. Înfriguraţi şi flămânzi. Manipulaţi. Revoltaţi. Înfricoşaţi, dar neînduplecaţi. "Jos Ceauşescu, jos dictatorul!" şi "Armata e cu noi!".

Câţi mai suntem şi pe unde, vom afla la anul. Ce mai suntem, poate peste ani !

22 de ani. Au fost...

...Anii pe care-i aveau cei mai mulţi tineri (fie civili, fie militari) morţi în evenimentele din decembrie '89.

...Şi anii care au trecut de la acele evenimente. Buni, răi ?

Oricum, cu 2 mai mulţi decât cei proorociţi  -(Pentru a deprinde democrația, românii vor avea nevoie de 20 de ani)-  de Silviu Brucan (n. Saul Bruckner). Şi oare, ce am deprins?

...Ani furaţi, ani de furat ? Cine mai ştie, şi pentru cine mai contează cu adevărat...

...Şi, mai mult, sunt anii pe care-i are "generaţia revoluţiei". Generaţie care încă n-a demonstrat decât o lipsă totală de repere valorice şi idealuri înalte, de dorinţă de a realiza ceva temeinic, de empatie şi respect faţă de cei vârstnici care au de trei ori vârsta lor.

Vârstnici care - părinţi şi,mai ales, bunici - au crezut că libertatea fără limite oferită celor tineri va compensa toate privaţiunile la care au fost ei supuşi până în '89.

...Şi mai sunt anii în care, noi românii, purtăm povara unei crime făptuite în Ziua Naşterii Domnului. Nici până astăzi nu am aflat la comanda cui şi de ce tocmai în acea zi. Şi aceeaşi ani în care - cu perfidă socoteală şi diabolică satisfacţie - am distrus aproape tot ce înfăptuisem în lungi decenii de rodnică trudă şi sacrificii.

22 decembrie. Este...

...Cea mai scurtă zi a anului. Urmată de cea mai lungă noapte.

...Şi ziua nu ştiu cărei "paranghelii" din Parlament. Acum începem cu colindul de acolo? La CC când ajungem? Şi apoi la Preşedinţie... De fapt, nici nu mă interesează.

...O întrebare care doare: când ne vom primi - cu toţii - adevărata "Raţie de libertate" pe care, în 22 decembrie ' 89, au reuşit să o înhaţe doar unii !?

***

      ...E din nou vremea colindelor !

Am crescut cu tânguirea doinelor şi bucuria colindelor. Sperând că, tot ceea ce mi-a fost mie interzis, voi putea dărui copiilor şi nepoţilor mei.

Acum, după 22 de ani, în amurgul vieţii, mi-a mai rămas doar tânguirea colindei.

Şi speranţa...

Că toţi cititorii mei, dimpreună cu cei dragi lor, vor avea un an mai bun, cu sănătate şi bucurii. Vă dăruiesc din suflet un minunat colind maramureşan care m-ar bucura să răsune în Ajun de Crăciun în casele şi sufletele tuturor ROMÂNILOR!

17 decembrie 2011                                                   E.T. ARDELEANU

O ŢARĂ DE BĂŞINOŞI

Ştiu că titlul pare şocant.Nu urmăresc acest lucru.

Primul şocat am fost eu, când am ajuns la această concluzie după două zile de sărbătoare.

Zile în care aproape toate posturile TV s-au întrecut în a ne prezenta îmbulzeli crâncene: ba pe la diverse sărbători bisericeşti urmate de pomeni, ba la Ziua Naţională urmată (şi întîmpinată) de alte pomeni.

Şi nu semnificaţia zilelor respective este de discutat.Oricum, aceasta rămâne o chestiune de percepţie mai mult personală. Partea "a doua" a manifestărilor este cea care m-a intrigat, mai ales după ce majoritatea "televiziştilor"  tot pomeneau de tradiţionala fasole.

Eu unu' ştiam că tradiţionale -la români - sunt mămăligă, sarmale, cârnăciori olteneşti, tochitură moldovenească, sau slană şi pălincă ardelenească. Dar tradiţionala fasole !?...

Apelându-mi memoria, mi-au revenit în minte anii când mi-am servit ţara sub drapel şi când la masă aveam fasole (supă sau iahnie), ori celebrele conserve de fasole cu costiţă sau cârnăciori de pe timpul aplicaţiilor. Ne dădeam în vânt după ele. Şi "vânturi". Ce tineri eram... În iureşul tinereţii cazone de atunci numeam fasolea "plantă cântătoare".

Şi mi-am mai amintit că, înainte de '89, tovarăşii de la judeţeană sau CC care veneau la diverse festivităţi prin unităţi solicitau la masa festivă "o fasole ostăşească"  sau o "iahnie la cazan". Şi nu uitau să spună că, pe vremea când au făcut ei armata, era cea mai bună mâncare. Apoi, când limbile se mai dezlegau, nu uitau să povestească (fără perdea) diverse "întîmplări" provocate de saţietatea cu mâncarea de fasole. Noi, soldaţii, ne coteam şi şuşoteam "Vezi ce aere îţi dai când te saturi de fasole?...".

Şi mai era fasolea o mâncare nelipsită din cantinele muncitoreşti sau ale internatelor. Şi ale puşcăriilor...

După evenimentele din decembrie '89, poate şi ca semn al "înfrăţirii" armatei cu poporul, nu am mai pomenit sărbătoare (fie naţională, fie bisericească - necum cele militare- ) fără tradiţionala fasole.

Şi iar am căutat explicaţii pentru cozile, îmbrâncelile şi nestăvilita poftă de tradiţională fasole ale majorităţii concetăţenilor mei...

Vrând-nevrând, am ajuns iar la experienţa-mi militară din tinereţe.

Atunci, primul semn de apartenenţă la comunitate erau uniforma şi tunsul.Urmau dormitorul şi W.C.-ul comune. Apoi locul unde mâncam şi ceea ce mâncam. Şi mai ales, traiul în comun după anumite reguli foarte stricte.

Dar ne simţeam puternici. Şi uniţi la greu şi la bine. Şi la fel. Chiar şi în prostii (şi zău că nu ne-am ferit de ele) !

De multe ori, după câte o mâncare săţioasă de fasole, se încingeau adevărate "întreceri" de... "vânturi". [ Mai pe româneşte - băşini. Pentru a nu greşi, m-am dus la dicţionare şi iată:

  VÂNT s. (FIZIOL.) gaz, pârț, (pop.) bășină, fâsâială, (prin Bucov. și Maram.) târtâită, (fam.) pam. Sursa: Sinonime

  BĂŞINĂ (bășíni), s. f. – Vînt, pîrț. – Var. (Mold.) beșină. – Der.bășinos, adj. (care face vînturi; pîrțîit; laș). V. și băși. Sursa: DER

  BĂȘINÓS, BĂȘINOÁSĂ, bășinoși, bășinoáse, adj. 1. Care elimină des gaze intestinale.

2. (Fig.) Fricos, laș. 3.(ref. la o persoană) nesuferită, antipatică, care-şi dă aere. 4. de proastă calitate.5.(persoană) care trage vânturi. 6. (peior.) bătrân. Sursa: DER   Aşadar, mă voi referi în continuare la aceste definiţii. Sunt la vârsta şi în situaţia când falsa pudibonderie nu-şi mai are locul.] Care-i mai tare, mai lung, mai persistent, etc.

Şi toate acestea la adăpostul nopţii, în dormitor, sau în formaţie unde era mai greu de depistat "autorul". Anonimatul - de multe ori - face anumite situaţii mai suportabile.Iar pentru cei care nu suportau asemenea situaţii, nu existau prea multe alegeri: fie ieşeai din dormitor la aer curat, fie ieşeai din formaţie - ceea ce putea atrage anumite pedepse.

***

Stau şi mă întreb acum, văzând îmbulzeala concetăţenilor la diferitele evenimente (mai ales la "partea a doua"), care din explicaţiile de mai sus pot fi acceptate. Pentru că cele strict fiziologice, ca foamea sau plăcerea de a elimina des gaze intestinale, nu mi se par suficiente.  Drept care nu-mi rămâne decât să caut altele.

Evident că, în ultimul deceniu, sentimentul de apartenenţă la ceva  al românilor s-a diluat până aproape de zero. Apartenenţa la NATO şi la UE nu a fost de ajuns (cu atât mai mult cu cât nu este deplină). Şi atunci caută ceva care să le aducă aproape stări din trecut: cantina, cazarma, colectivitatea. Lipsa grijii pentru mâncare, mai ales "tradiţională" şi gratuită. Iar "spiritul de turmă" conferă mai multă siguranţă şi mai puţină responsabilitate.

Frica, laşitatea se fac tot mai mult simţite.

Întâlnim tot mai des persoane de proastă calitate, antipatice, de nesuferit. Şi bătrâne (ca mine).

Într-un cuvânt - băşinoşi.   

O categorie aparte sunt cei care se autodeclară elite. Îşi dau nişte aere de neimaginat. Şi "slobozesc" nişte creaţii de "să sparie gândul" (vorba cronicarului). Apoi, în interminabile "tocşouri", se laudă sau se acuză unii pe alţii care a produs cea mai tare, cea mai lungă, cea mai rafinată, cea mai persistentă, etc. băşină (că, totuşi, cântere e greu de numit). Şi, dacă se poate,  cântarea să fie cât mai aproape de urechile ŞEFULUI. Că aici, pomana (pleaşca în exprimarea unui fost ministru al culturii!) este - pe lângă tradiţionala cupă de şampanie (fineţuri ca pentru elite) - o numire, o avansare, o decoraţie cu care să se poată lăuda la ceilalţi băşinoşi din formaţie.

Şi nu mi-e ruşine nici cu Înalt Prea Cinstitele feţe bisericeşti. Măcar că la acestea, pomana şi tămâierea fac parte din "atribuţiile de serviciu"(divin!)...

Iar peste toţi aceşti concetăţeni băşinoşi tronează SUPREMUL, cel cu educaţie cazonă, cel obişnuit cu "fineţurile de cazan" (fie ele şi distilate!), cel care nu suportă ieşirea din formaţie (dar se bazează pe fugarii din alte formaţii), cel care - încă din şcoală - a fost învăţat să folosească orice vânt prielnic şi, mai presus de toate, este predestinat prin nume să conducă o ţară de băşinoşi. Ţară care nu mai este şi a mea...

Trăiască BĂSESCU I-ul şi vechii săi tovarăşi !

***

Sigur că, pentru cei care nu vor trăiască printre băşinoşi, nu rămân prea multe alegeri.

Sau pleacă din formaţie, indiferent de riscuri.

Sau stârnesc UN VÂNT ADEVĂRAT, care să spulbere sufocanta atmosferă ce apasă peste această ţară.

Alegerea le aparţine. Dar nu este suficientă cea individuală !

02 decembrie 2011                                                             E.T. ARDELEANU

P.S. Postez abia acum aceste rânduri pentru a mă detaşa de cele văzute şi a nu strica ziua celor cre îl au ca patron pe Sf. Nicolae. Dar cum Moşul vine şi cu nuiaua...

Iar pentru cei care "trudesc" la o nouă constituţie, fac şi o propunere: în contextul celor de mai sus ţara să se numească BĂSEMANIA (măcar cu atât să ne deosebim de boşimani şi scăpăm şi de "eticheta" de romi).