25 Octombrie...
Pentru noi, românii trăitori în al doilea deceniu al celui de al treilea mileniu de la naşterea Mântuitorului, ziua aceasta a căpătat o triplă semnificaţie.Pentru că timpul curge într-un singur sens, am să o iau şi eu în sensul curgerii sale.
- I -
25 octombrie 1921: se năştea primul copil al principelui Carol al României şi prinţesei Elena
a Greciei - Mihai - cel care avea să fie proclamat la 4 ianuarie 1926 ca Principe moştenitor al Coroanei României, iar pe 20 iulie 1927 avea să devină Mihai I, rege al României (sub regenţă, deoarece era minor). Apoi, pe 8 iunie 1930 (în urma loviturii de stat dată de tatăl său,deoarece Carol venise în ţară prin încălcarea unui angajament scris, confirmat de Parlament şi de Regele Ferdinand!) primeşte titlul onorific de Mare Voievod de Alba Iulia. Pe 25 octombrie 1936 (la 16 ani!) i se conferă gradul de sublocotenent în cadrul Batalionului I vânători de munte.
Sub presiunea evenimentelor, tatăl său Carol al II-lea abdică, renunţând la Coroana României -pentru a patra oară- (definitiv de această dată) în 6 septembrie 1940 argumentând astfel: „Azi, zile de vitregie nespusă îndurerează ţara, care se găseşte în faţa unor mari primejdii. Aceste primejdii vreau, din marea mea dragoste pentru acest pământ în care am fost născut şi crescut, să le înlătur trecând astăzi fiului meu, pe care ştiu cât de mult îl iubiţi, grelele sarcini ale domniei” .
În consecinţă, Marele Voievod de Alba Iulia (care încă dormea la acea oră "istorică"!) este sunat de aghiotantul său şi i se comunică: „Majestatea Voastră este chemată la orele zece în Sala Tronului, pentru a depune jurământul de încoronare”.
Conformându-se solicitării, a coborât în Sala Tronului unde se aflau trei persoane oficiale: generalul Ion Antonescu, Patriarhul Nicodim şi Gheorghe Lupu - preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În faţa acestora, Mihai a depus jurământul în formula (stabilită de Antonescu):"Jur credinţă naţiunii române. Jur să păzesc cu sfinţenie legile statului. Jur să păzesc şi să apăr fiinţa statului şi integritatea teritoriului României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!"
Astfel, Mihai devine pentru a doua oară rege al României.Imediat după ceremonia depunerii jurămăntului, Mihai I a semnat următorul Decret: " Art. I. Investim pe dl. general Ion Antonescu, preşedintele Consiliului de Miniştri, cu depline puteri pentru conducerea statului român. Art. II. Regele exercită următoarele prerogative regale: a) El este capul oştirii; b) El are dreptul de a bate monedă; c) El conferă decoraţiunile române; d) El are dreptul de graţiere, amnistie şi reduceri de pedepse; e) El primeşte şi acreditează ambasadorii şi miniştrii plenipotenţiari; f) El numeşte pe primul-ministru, însărcinat cu depline puteri; g) El încheie tratate; h) Modificarea legilor organice, numirea miniştrilor şi subsecretarilor de stat se va face prin decrete regale contrasemnate de preşedintele Consiliului de Miniştri.Art. III. Toate celelalte puteri ale statului se exercită de preşedintele Consiliului de Miniştri.
Dat în Bucureşti, la 5 septembrie 1940.
Pe data de 6 octombrie 1940, împlinindu-se o lună de la preluarea conducerii statului(!), Mihai trimitea generalului Antonescu următoarea telegramă: „Legiunea subordonându-se azi hotărât acţiunii de refacere a ţării pe care domnia voastră aţi pornit-o, vă felicit, domnule general şi vă urez, atât domniei voastre personal, cât şi Mişcării Legionare, complectă reuşită pentru binele românismului.” De asemenea, şeful statului a participat la manifestaţia de la Iaşi din 8 noiembrie 1940, alături de Antonescu şi Horia Sima.
După înăbuşirea rebeliunii legionare din 21-23 ianuarie 1941, în 31 ianuarie Mihai I îşi face cunoscută poziţia şi, într-o telegramă publică adresat generalului Ion Antonescu, spune: „Aţi binemeritat de la patrie redându-i ordinea şi liniştea. Odată cu formarea guvernului vă exprim întreaga admiraţie şi încrederea.”
La 10 mai 1941, de Ziua Naţională a României, prin decret semnat de generalul Antonescu regele Mihai a fost înălţat la gradul de mareşal.
Deşi conform decretului regal din 5 septembrie 1940 regele era "capul oştirii", Antonescu nu l-a consultat în privinţa intrării în războiul contra U.R.S.S. declanşat pe 21 iunie. Cu toate acestea, după celebrul ordin "Ostaşi, vă ordon: Treceţi Prutul!" dat de Ion Antonescu, regele Mihai îi trimite generalului o telegramă prin care îşi exprimă sprijinul pentru acest act: „În clipa când trupele noastre trec Prutul şi codrii Bucovinei pentru a reîntregi sfânta ţară a Moldovei lui Ştefan cel Mare, gândul meu se îndreaptă către domnia voastră domnule general, şi către ostaşii ţării.”
După 2 luni de campanie încununată de victorii, la 21 august 1941 regele Mihai îi conferă generalului Ion Antonescu gradul de mareşal motivând astfel:"Pentru servicii aduse Patriei şi Tronului pe câmpurile de bătălie" .
Pe fondul desfăşurării războiului, divergenţele dintre regele Mihai (mai corect spus "camarila" acestuia) şi mareşalul Antonescu s-au accentuat până la momentul socotit de unii drept "un act curajos al cotiturii hotărâte a politicii României spre ruptura cu Germania hitleristă şi alierea cu Naţiunile Unite, în clipa când încă nu se precizase clar înfrângerea Germaniei", iar de alţii drept "capitulare" sau "predare necondiţionată".La 23 august 1944 (conform principiului valabil şi astăzi "Eu te-am făcut,eu te omor!") regele Mihai l-a destituit pe Ion Antonescu din funcţia de "conducător al statului", l-a arestat şi l-a predat apoi comuniştilor lui Emil Bodnăraş. În momentul arestării, Antonescu s-ar fi adresat sfetnicilor regelui astfel: "Nenorociţilor, nu vă daţi seama ce faceţi? Distrugeţi ţara şi o daţi pe mâna comuniştilor!"
În aceeaşi seară, la orele 22 şi 12 minute s-a transmis la radio proclamaţia către ţară a regelui Mihai:
„Români,
În ceasul cel mai greu al istoriei noastre, am socotit în deplină înţelegere cu Poporul Meu, că nu este decât o singură cale pentru salvarea Ţării de la o catastrofă totală: ieşirea noastră din alianţa cu puterile Axei şi imediata încetare a războiului cu Naţiunile Unite. [...]
Români,
Dictatura a luat sfârşit şi cu ea încetează toate asupririle. Noul Guvern înseamnă începutul unei ere noi în care drepturile şi libertăţile tuturor cetăţenilor Ţării sunt garantate şi vor fi respectate.
Alături de armatele aliate şi cu ajutorul lor, mobilizând toate forţele Naţiunii, vom trece hotarele impuse prin actul nedrept de la Viena pentru a elibera pământul Transilvaniei noastre de sub dominaţia străină.
Români,
De curajul cu care ne vom apăra cu armele în mână independenţa împotriva oricărui atentat la dreptul nostru de a ne hotărî singuri soarta depinde viitorul Ţării noastre.Cu deplină încredere în viitorul Neamului Românesc să păşim hotărâţi pe drumul înfăptuirii României de mâine, a unei Românii libere, puternice şi fericite."
În ceasul cel mai greu al istoriei noastre, am socotit în deplină înţelegere cu Poporul Meu, că nu este decât o singură cale pentru salvarea Ţării de la o catastrofă totală: ieşirea noastră din alianţa cu puterile Axei şi imediata încetare a războiului cu Naţiunile Unite. [...]
Români,
Dictatura a luat sfârşit şi cu ea încetează toate asupririle. Noul Guvern înseamnă începutul unei ere noi în care drepturile şi libertăţile tuturor cetăţenilor Ţării sunt garantate şi vor fi respectate.
Alături de armatele aliate şi cu ajutorul lor, mobilizând toate forţele Naţiunii, vom trece hotarele impuse prin actul nedrept de la Viena pentru a elibera pământul Transilvaniei noastre de sub dominaţia străină.
Români,
De curajul cu care ne vom apăra cu armele în mână independenţa împotriva oricărui atentat la dreptul nostru de a ne hotărî singuri soarta depinde viitorul Ţării noastre.Cu deplină încredere în viitorul Neamului Românesc să păşim hotărâţi pe drumul înfăptuirii României de mâine, a unei Românii libere, puternice şi fericite."
Pe 12 septembrie 1944 avea să se semneze Armistiţiul cu Puterile Aliate, fapt ce nu a împiedicat ca 130.000 de militari români să ajungă prizonieri ai sovieticilor, şi cei mai mulţi dintre ei să-şi piardă ulterior viaţa în U.R.S.S.(Chiar Maniu observa că textul semnat nu corespundea condiţiilor negociate la Cairo, şi nici măcar celor oferite de Molotov lui Antonescu la Stokholm! Nimeni nu bănuia însă "târguiala" care avea să aibă loc între Churchill şi Stalin, o lună mai târziu, la Moscova.)
La încheierea războiului, regele Mihai avea să primească de la preşedintele american Harry Truman cea mai înaltă decoraţie - "Legiunea de merit" în grad de Comandant Şef. I.V.Stalin avea să-i confere şi el cea mai înaltă distincţie sovietică "Ordinul Pobeda(Victoria)" cu diamante.
Nu voi mai insista asupra perioadei 1945-1947, şi a gesturilor săvârşite de regele Mihai în această perioadă.Las cititorilor "plăcerea" de a descoperi - de la documente de arhivă şi memorii până la filme documentare şi filme "omagiale".
Momentul abdicării a fost prezentat în fel şi chip.Şi comentat la fel.Documentele pe care le-am parcurs eu (până acum) arată aşa:
„Mihai I-iu
Prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională, rege al României.
La toţi de faţă şi viitori sănătate.
În viaţa statului român s-au produs în ultimii ani prefaceri politice, economice şi sociale care au creat noi raporturi între principalii factori ai vieţii de stat. Aceste raporturi nu mai corespund astăzi condiţiilor stabilite de pactul fundamental, Constituţia ţării, cerând o grabnică şi fundamentală schimbare.
În faţa acestei situaţiuni, în deplină înţelegere cu factorii de răspundere ai ţării, conştient şi de răspunderea ce-mi revine, consider că instituţia monarhică nu mai corespunde actualelor condiţiuni ale vieţii noastre de stat, ea reprezentând o piedică serioasă în calea dezvoltării României.
În consecinţă, pe deplin conştient de importanţa actului ce fac în interesul poporului român,
ABDIC
Prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională, rege al României.
La toţi de faţă şi viitori sănătate.
În viaţa statului român s-au produs în ultimii ani prefaceri politice, economice şi sociale care au creat noi raporturi între principalii factori ai vieţii de stat. Aceste raporturi nu mai corespund astăzi condiţiilor stabilite de pactul fundamental, Constituţia ţării, cerând o grabnică şi fundamentală schimbare.
În faţa acestei situaţiuni, în deplină înţelegere cu factorii de răspundere ai ţării, conştient şi de răspunderea ce-mi revine, consider că instituţia monarhică nu mai corespunde actualelor condiţiuni ale vieţii noastre de stat, ea reprezentând o piedică serioasă în calea dezvoltării României.
În consecinţă, pe deplin conştient de importanţa actului ce fac în interesul poporului român,
ABDIC
pentru mine şi pentru urmaşii mei la tron, renunţând pentru mine şi pentru ei la toate prerogativele pe care le-am exercitat ca rege al României. Las poporului meu libertatea de
a-şi alege noua formă de stat.
Mihai I
Bucureşti, 30 decembrie 1947”
Mihai I
Bucureşti, 30 decembrie 1947”
La orele 15:30 s-a întrunit Consiliul de Miniştri. Petru Groza a adus la cunoştinţă actul abdicării şi a fost emisă o proclamaţie a guvernului către ţară. Aceasta aducea la cunoştinţă abdicarea regelui şi aprecia că „Astfel, poporul român a dobândit libertatea de de a-şi clădi o nouă formă de stat - Republica Populară”. La orele 19:10, sub preşedinţia lui Mihail Sadoveanu, s-a deschis şedinţa extraordinară a Adunării Deputaţilor.În unanimitatea au fost aprobate două proiecte de lege.
Primul lua act de abdicarea regelui Mihai I, pentru sine şi pentru urmaşii săi, Constituţia României era abrogată, iar noua denumire oficială a statului devenea Republica Populară Română. De asemenea, se preciza că puterea legislativă va fi exercitată de Adunarea Deputaţilor până la dizolvarea ei şi întrunirea unei Adunări Naţionale Constituante, care se va face la o dată fixată de Adunarea Deputaţilor. Aceasta va adopta noua Constituţie a RPR.
Prin al doilea proiect s-au numit membrii Prezidiului Provizoriu al RPR: C.I. Parhon, preşedinte, Mihail Sadoveanu, Ştefan Voitec, Gheorghe Stere şi Ioan Niculi, vicepreşedinţi. Şedinţa s-a încheiat după numai o oră.
Mihai a primit un paşaport pe numele Mihai de Hohenzollern-Sigmaringen. În ziua de 3 ianuarie 1948, împreună cu regina-mamă Elena, s-a deplasat de la Castelul Foişor la gara din Sinaia. Trenul era format din opt vagoane dintre care două erau special pentru bagaje. Odată cu Mihai au mai părăsit ţara 33 de persoane din serviciul Casei Regale. În plină noapte, trenul a trecut graniţa de stat a României, întreptându-se spre Elveţia, unde şi-a stabilit domiciliul.
La început el a refuzat să facă declaraţii publice. Ulterior, aflat într-o vizită în Marea Britanie, Mihai a declarat presei că abdicarea i-a fost impusă prin forţă. Aceste declaraţii au fost menţinute şi o lună mai târziu, cu ocazia primirii lui la Washington în compania lui Harry Truman, preşedintele Statelor Unite. Ca răspuns la aceste afirmaţii ale fostului rege, guvernul comunist din ţară i-a retras cetăţenia română la 22 mai1948. Aceaşi măsură a fost luată şi pentru celelalte persoane din familia regală.
Pe 10 iunie 1948, s-a oficiat în Palatul Regal din Atena căsătoria dintre Mihai de Hohenzollern-Sigmaringen şi Ana de Bourbon-Parma.
(...)
Deşi regele şi-a manifestat dorinţa de a reveni în ţară încă din 1990, acest lucru i s-a permis abia doi ani mai târziu cu ocazia sărbătorilor de Paşte. Preşedintele Constantinescu i-a reactivat cetăţenia română şi a permis familiei regale să revină în România. La sfârşitul anului 1997, Crăciunul şi Anul Nou au fost petrecute în ţară pentru prima oară de la abdicarea din 30 decembrie 1947.
Din anul 2000, familia regală dispune de dreptul la proprietate a Castelului de la Săvârşin, judeţul Arad, şi dreptul de folosinţă a Palatului Elisabeta din Bucureşti, locul unde a fost semnat actul de abdicare.
Pe 19 decembrie 2007, Academia Română a făcut o reparaţie istorică, regele Mihai fiind ales membru de onoare al Academiei Române. Într-o ceremonie solemnă, însemnele prestigioasei instituţii i-au fost înmânate la 8 aprilie 2008 .
Într-o ceremonie privată din 30 decembrie 2007, care a avut loc la Castelul de la Săvârşin, regele Mihai a promulgat noul Statut al Casei Regale. Potrivit acestuia, a fost eliminată legea salică de succesiune, care presupunea ca moştenitorul tronului să fie de sex masculin. Astfel, după moartea lui Mihai, principesa Margareta va deveni şeful Casei Regale a României. Pe linia de succesiune urmează, pe următoarele două poziţii, principesa Elena, a doua fiică a regelui, şi Nicolae de Roumanie Medforth-Mills (n. 1985), fiul Elenei, care va deveni ASR Principele Nicolae al României la 1 aprilie 2010 sau la moartea Regelui Mihai, oricare ar surveni mai întâi. De asemenea, Radu Duda a primit titlul de „Principe al României” cu apelativul de „Alteţă Regală” şi urmează să poarte titlul de „Alteţa Sa Regală Principele Consort al României” începând de la moartea lui Mihai. Prin acelaşi document se mai stabileşte că descendenţii regelui Carol al II-lea, pe orice ramură colaterală, îşi vor păstra apelativul şi rangul care le-a fost acordat în timpul domniei sale.
***
Foarte pe scurt, acestea sunt datele care îl pot zugrăvi pe cel care a fost şeful statului român în două rânduri, regele Mihai: 27 iulie 1927 - 8 iunie 1930(sub regenţă) şi 6 septembrie 1940 - 30 decembrie 1947.
Astăzi, Constituţia României arată astfel:
ARTICOLUL 1
(1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.
(2) Forma de guvernământ a statului român este republica.
Aşadar...
25 Octombrie, Ziua Regelui... Care rege!?
Evident că împlinirea vârstei de 90 de ani reprezintă un jubileu greu de atins pentru majoritatea indivizilor, şi cu atât mai mult pentru supravieţuitorii celei mai mari conflagraţii din istorie.Faptul că cel care reuşeşte această performanţă este fostul şef al statului român şi singurul nostru mareşal în viaţă, regele Mihai, ne poate oferi o deplină consolare pentru pierderile din al doilea război mondial şi suferinţele din cei 45 de ani de comunism care i-au urmat, un prilej de deplină mândrie patriotică şi nesecat avânt în lupta cu greutăţile prezentului, şi garanţia sigură că rămânem unici în lume prin "republica monarhică" pe care vrem s-o făurim şi "casele regale" care să o conducă.
Pentru omul Mihai de România, la 90 de ani, cu tot respectul datorat vârstei: "La toţi de faţă şi viitori, sănătate!" şi să ne întâlnim la centenar.
(D-l Crin Antonescu - ca profesor de istorie - şi D-l Victor Ponta - ca eminent jurist - ar fi trebuit să ştie mai bine decât majoritatea celor pe care îi "păstoresc" adevărul istoric şi statutul juridic al celui pe care tot mai mulţi îl numesc "Majestatea Sa"...)
- II -
25 Octombrie 1944: În istoriografia oficială şi unanim acceptată până în '89, data respectivă reprezenta ziua când, în cel de-al doilea Război Mondial, Armata Română alături de Armata Roşie a eliberat de sub ocupaţia hotysto-hitleristă ultima brazdă din pământul sfânt al ţării răpit prin odiosul Diktat de la Viena.
Faptele istorice: Asaltul final asupra ultimelor rezistenţe ale inamicului de pe aliniamentul Satu Mare - Carei a fost declanşat de Armata 4 română, avînd la dreapta Armata 40, iar la stînga Armata 27 - ambele sovietice - în noaptea de 24 spre 25 octombrie 1944. Rezistenţele inamice de pe oraşul Carei au fost înfrînte printr-o manevră dublu învăluitoare, frontal cu Divizia 9 infanterie, pe la sud cu diviziile 3 şi 18 infanterie, iar pe la nord cu Divizia 21 infanterie. La Satu Mare a acţionat Divizia 11 infanterie în strînsă colaborare cu Divizia 133 infanterie sovietică. În spaţiul dintre cele două oraşe au acţionat diviziile 1 şi 8 cavalerie române. În dimineaţa zilei de 25 octombrie 1944, ultima brazdă de pămînt românesc din nordu-vestul ţării a fost eliberată de sub ocupaţia horthystă. Prin reaşezarea la locul lor a bornelor de hotar, graniţa de vest a României îşi recăpătase conturul ei firesc.
Cuvintele comandantului Armatei a 4-a, generalul Gheorghe Avramescu, adresate militarilor din subordinea sa, consemnate în Ordinul de Zi nr. 104 din 25.10.1944, reliefează foarte elocvent cele menţionate mai sus: “La chemarea ţării pentru dezrobirea Ardealului rupt prin Dictatul de la Viena aţi răspuns cu însufleţire şi credinţă în izbânda poporului nostru, tineri şi bătrâni aţi pornit spre hotarele sfinte ale patriei şi cu piepturile voastre aţi făcut zăgaz neînfricat duşmanului care voia să ajungă la Carpaţi. Zdrobit de focul năpraznic al artileriei şi de necontenitele voastre atacuri, inamicul a fost izgonit din Ardealul scump, eliberând astfel ultima palmă de pământ sfânt al ţării.Prin ploi, prin noroaie şi drumuri desfundate, zi şi noapte aţi luptat cu un duşman dârz şi hotărât şi l-aţi învins. Azi, când avangărzile trec pe pământ străin (se trecuse la eliberarea Ungariei), pentru desăvârşirea înfrângerii definitive a duşmanului, gândul meu se îndreaptă către voi, cu dragoste şi admiraţie pentru faptele voastre de arme. Peste veacuri veţi fi slăviţi, voi ofiţeri şi ostaşi care aţi eliberat Ardealul. Pe cei care au căzut la datorie îi vor preamări urmaşii şi numele lor va fi scris în cartea de aur a neamului. Încrezători în destinele neamului şi luând pildă de la cei ce au pus patria mai presus decât viaţa, continuăm lupta strâns uniţi în jurul steagului…”.
Eforturile depuse de Armata Română pentru eliberarea Transilvaniei de Nord-Vest au constat în angajarea în luptă (în perioada 1 septembrie 1944 - 25 octombrie 1944) a 27 de divizii, un corp aerian şi două brigăzi de artilerie antiaeriană, totalizând un efectiv de 265.735 de oameni ditre care s-au jertfit peste 58.000 (morţi, răniţi şi dispăruţi).
Faptele de eroism nepieritor din această campanie au rămas înscrise în istoria neamului şi în sufletul generaţiilor de urmaşi.
Pe timpul ocupaţiei sovietice, până în 1958, prin Decretul nr. 125 din 20 iulie 1951, Ziua Forţelor Armate ale Republicii Populare Române a fost desemnată a fi sărbătorită la 2 octombrie, dată ce era menită să rememoreze faptul că, la 2 octombrie 1943, Stalin a aprobat organizarea, pe teritoriul U.R.S.S., a unei unităţi militare formată din voluntari români, recrutaţi de către Ana Pauker, din rândul prizonierilor de război, Divizia „Tudor Vladimirescu”, ce va deveni, după război, furnizoarea de locţiitori/comisari politici ai armatei populare.
Apoi, prin Decretul nr. 381 din 01 octombrie 1959 s-a stabilit:
ART.1 Ziua de 25 octombrie se declară "Ziua Forţelor Armate ale Republicii Populare Române".
ART.2 Ziua Forţelor Armate ale Republicii Populare Române este sărbătoare militară şi populară.
Ea este zi de repaus pentru militari şi se sărbătoreşte în armată potrivit regulamentelor militare şi ordinelor Ministrului Forţelor Armate ale Republicii Populare Române.
ART.3 Decretul nr. 125 din 27 iulie 1951 se abrogă.
Şi aşa a rămas. Şi în Republica Socialistă România.Şi după decembrie '89, în actuala republică.
Oare să nu fi observat nimeni coincidenţa cu... Ziua Regelui!?
Sau, printr-o complicitate tacită de la "armata regală" la "armata populară", de la "armata populară" la "armata ceauşistă" şi de la "armata ceauşistă" la "armata NATO" încă nu a îndrăznit nimeni să se atingă de simboluri care asigurau onoarea, demnitatea şi spiritul de corp al celor îmbrăcaţi în uniforma militară, şi care - indiferent de perioada istorică şi stăpânii vremelnici - alcătuiau Armata Română.
Timpul însă nu e trecut.În procesul de reformare a statului, comandantul (forţelor armate) şi preşedinte (al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării) va găsi o rezolvare şi acestei "probleme".
25 Octombrie, Ziua Armatei... Care armată?
Aşadar, SĂ TRĂIEŞTI, OSTAŞ ROMÂN !
- III -
25 octombrie Ziua Europeană a Justiţiei Civile.
În iunie 2003, delegaţii miniştrilor de justiţie la Consiliul Europei împreună cu Comisia Europeană au decis să lanseze o Zi Europeană a Justiţiei Civile care să fie marcată anual pe 25 octombrie.În cadrul acestei zile, statele se obligă să desfăşoare o serie de evenimente prin care să aducă justiţia mai aproape de cetăţeni, să-i informeze pe cetăţeni cu drepturile lor prin simularea procedurilor, să organizeze sesiuni de informare deschise studenţilor, profesioniştilor din justiţie şi publicului larg.
Noi, românii, şi aici am fost protocronişti: încă din decembrie '89 am simulat un proces deschis publicului din întreaga ţară (procesul ceauşeştilor), ba chiar şi celui de peste hotare - mai ales din Europa.Şi am respectat vechiul dicton latin:"Fiat justitiae, pereat mundi!"(Facă-se dreptate şi de-ar fi să piară lumea).
Nu-i vorbă, ceva lume a pierit... Dar s-a făcut dreptate!?
Justiţia civilă română... Care justiţie?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu