Descoperindu-mi blogul, un prieten m-a sunat şi m-a întrebat: ce m-a apucat, ce urmăresc?
I-am răspuns citându-l pe Voltaire: "Marea consolare a vieţii este să spui ceea ce gândeşti."
(Pe vremea aceea încă nu se "inventaseră" drepturile omului.)Iar în legătură cu ce urmăresc, i-am răspuns că eu nu urmăresc pe nimeni, îmi urmăresc doar propriile-mi convingeri, trăgând doar speranţa că -eventual- eu voi fi cel... urmărit! Şi, pentru că am pomenit de Voltaire, mai trebuie să adaug că -spre deosebire de el- eu nu am nici o proprietate în Elveţia unde să-mi petrec ultimul deceniu de viaţă.
Mai trebuie să adaug că, în ziua de azi, este tot mai greu să vorbeşti şi să te faci auzit. Nimeni nu mai are chef de ascultat (nici măcar cei plătiţi pentru asta!), fiecare vrea să vorbească, să se facă auzit numai el, iar ceilalţi "să execute" necondiţionat şi fără discuţie ceea ce a spus.Aşa că, prefer să "aştern" în spaţiul virtual "vorbe-gânduri", cu iluzia că -poate cândva, chiar dacă "prea târziu"- cineva va avea nevoie de ele.
Acest lucru nu ar fi fost posibil fără existenţa"blogosferei", drept care permiteţi-mi să aduc un omagiu (şi nu tribut cum zic "fătucele") lui Steve Jobs, plecat azi dintre noi - unul dintre creatorii acestei noi dimensiuni a omenirii, dimensiune de care depindem tot mai mult.
Sigur că destule din "vorbele-gânduri" pe care le voi aşterne, le-aţi întâlnit în media de multe ori şi n-aş vrea să vă plictisesc, ci doar să vi le readuc în atenţie pentru că -în viteza nebună a existenţei de azi- nu aţi avut un moment de zăbavă asupra lor, iar când aţi fi avut acel moment liber - nu le mai puteaţi localiza.
...Şi pentru că în urmă cu câteva zile s-a deschis un nou an universitar, mi-am amintit de ce spunea în urmă cu aproape un secol marele istoric Vasile Pârvan la lecţia de deschidere a cursurilor de istoria antică şi de istoria artelor: "De la o zi la alta popoarele trăiesc prin munca, mereu aceeași, a celor mulți. Singura oboseală ce și-o dă sufletul omului simplu e de a păstra cât mai neschimbat meșteșugul din bătrâni, care îi dă - după meseria ce o are - hrana.(...) Istoric, adică evolutiv-uman, popoarele trăiesc numai prin fapta precursorilor și revoltaților. Aceștia tulbură ca niște demoni, perpetuu nemulțumiți, beatitudinea lenei spirituale a contemporanilor, le deșteaptă iluzii și apetituri, le răscolesc patimile, le dărâmă prețiosul echilibru al perfectei inerții..."
Cât de actuale sunt aceste vorbe în ziua de azi, şi mai ales în România !
Deoarece mi-am început argumentarea cu un citat din Voltaire (nu confundaţi cu... Voltaj!) şi am ajuns la România, iar francezii ne iubesc din ce în ce mai mult, voi aminti de un episod din timpurile lui Voltaire, care episod -iată- se potriveşte foarte bine şi la noi: se spune că, din motive economice (ca şi azi), jumătate din caii grajdurilor regale a trebuit să fie îndepărtaţi.
Voltaire s-a întrebat (cu voce tare, aşa cum fac şi eu): oare n-ar fi fost mai bine să fie îndepărtaţi măgarii de la curtea regală ? (Drept care, întreb şi eu "curţile" din România dacă nu ar fi mai bine ca, după 200 de ani măcar, să urmeze "sfatul" lui Voltaire !?)
06.10.2011 E.T. ARDELEANU
P.S. Vine o vârstă când nu mai ţii să fii celebru.Nici măcar cunoscut, sau recunoscut.Totuşi, uneori te mai "fulgeră" gândul că, la "ultima plecare" să nu duci cu tine tot ce-ai acumulat de-a lungul anilor în "mintea obosită"...
Pentru că cineva mi-a dat un semn privitor la ultima postare, m-am gândit că s-ar putea să vă intereseze.Iată:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu