O ŢARĂ DE BĂŞINOŞI

Ştiu că titlul pare şocant.Nu urmăresc acest lucru.

Primul şocat am fost eu, când am ajuns la această concluzie după două zile de sărbătoare.

Zile în care aproape toate posturile TV s-au întrecut în a ne prezenta îmbulzeli crâncene: ba pe la diverse sărbători bisericeşti urmate de pomeni, ba la Ziua Naţională urmată (şi întîmpinată) de alte pomeni.

Şi nu semnificaţia zilelor respective este de discutat.Oricum, aceasta rămâne o chestiune de percepţie mai mult personală. Partea "a doua" a manifestărilor este cea care m-a intrigat, mai ales după ce majoritatea "televiziştilor"  tot pomeneau de tradiţionala fasole.

Eu unu' ştiam că tradiţionale -la români - sunt mămăligă, sarmale, cârnăciori olteneşti, tochitură moldovenească, sau slană şi pălincă ardelenească. Dar tradiţionala fasole !?...

Apelându-mi memoria, mi-au revenit în minte anii când mi-am servit ţara sub drapel şi când la masă aveam fasole (supă sau iahnie), ori celebrele conserve de fasole cu costiţă sau cârnăciori de pe timpul aplicaţiilor. Ne dădeam în vânt după ele. Şi "vânturi". Ce tineri eram... În iureşul tinereţii cazone de atunci numeam fasolea "plantă cântătoare".

Şi mi-am mai amintit că, înainte de '89, tovarăşii de la judeţeană sau CC care veneau la diverse festivităţi prin unităţi solicitau la masa festivă "o fasole ostăşească"  sau o "iahnie la cazan". Şi nu uitau să spună că, pe vremea când au făcut ei armata, era cea mai bună mâncare. Apoi, când limbile se mai dezlegau, nu uitau să povestească (fără perdea) diverse "întîmplări" provocate de saţietatea cu mâncarea de fasole. Noi, soldaţii, ne coteam şi şuşoteam "Vezi ce aere îţi dai când te saturi de fasole?...".

Şi mai era fasolea o mâncare nelipsită din cantinele muncitoreşti sau ale internatelor. Şi ale puşcăriilor...

După evenimentele din decembrie '89, poate şi ca semn al "înfrăţirii" armatei cu poporul, nu am mai pomenit sărbătoare (fie naţională, fie bisericească - necum cele militare- ) fără tradiţionala fasole.

Şi iar am căutat explicaţii pentru cozile, îmbrâncelile şi nestăvilita poftă de tradiţională fasole ale majorităţii concetăţenilor mei...

Vrând-nevrând, am ajuns iar la experienţa-mi militară din tinereţe.

Atunci, primul semn de apartenenţă la comunitate erau uniforma şi tunsul.Urmau dormitorul şi W.C.-ul comune. Apoi locul unde mâncam şi ceea ce mâncam. Şi mai ales, traiul în comun după anumite reguli foarte stricte.

Dar ne simţeam puternici. Şi uniţi la greu şi la bine. Şi la fel. Chiar şi în prostii (şi zău că nu ne-am ferit de ele) !

De multe ori, după câte o mâncare săţioasă de fasole, se încingeau adevărate "întreceri" de... "vânturi". [ Mai pe româneşte - băşini. Pentru a nu greşi, m-am dus la dicţionare şi iată:

  VÂNT s. (FIZIOL.) gaz, pârț, (pop.) bășină, fâsâială, (prin Bucov. și Maram.) târtâită, (fam.) pam. Sursa: Sinonime

  BĂŞINĂ (bășíni), s. f. – Vînt, pîrț. – Var. (Mold.) beșină. – Der.bășinos, adj. (care face vînturi; pîrțîit; laș). V. și băși. Sursa: DER

  BĂȘINÓS, BĂȘINOÁSĂ, bășinoși, bășinoáse, adj. 1. Care elimină des gaze intestinale.

2. (Fig.) Fricos, laș. 3.(ref. la o persoană) nesuferită, antipatică, care-şi dă aere. 4. de proastă calitate.5.(persoană) care trage vânturi. 6. (peior.) bătrân. Sursa: DER   Aşadar, mă voi referi în continuare la aceste definiţii. Sunt la vârsta şi în situaţia când falsa pudibonderie nu-şi mai are locul.] Care-i mai tare, mai lung, mai persistent, etc.

Şi toate acestea la adăpostul nopţii, în dormitor, sau în formaţie unde era mai greu de depistat "autorul". Anonimatul - de multe ori - face anumite situaţii mai suportabile.Iar pentru cei care nu suportau asemenea situaţii, nu existau prea multe alegeri: fie ieşeai din dormitor la aer curat, fie ieşeai din formaţie - ceea ce putea atrage anumite pedepse.

***

Stau şi mă întreb acum, văzând îmbulzeala concetăţenilor la diferitele evenimente (mai ales la "partea a doua"), care din explicaţiile de mai sus pot fi acceptate. Pentru că cele strict fiziologice, ca foamea sau plăcerea de a elimina des gaze intestinale, nu mi se par suficiente.  Drept care nu-mi rămâne decât să caut altele.

Evident că, în ultimul deceniu, sentimentul de apartenenţă la ceva  al românilor s-a diluat până aproape de zero. Apartenenţa la NATO şi la UE nu a fost de ajuns (cu atât mai mult cu cât nu este deplină). Şi atunci caută ceva care să le aducă aproape stări din trecut: cantina, cazarma, colectivitatea. Lipsa grijii pentru mâncare, mai ales "tradiţională" şi gratuită. Iar "spiritul de turmă" conferă mai multă siguranţă şi mai puţină responsabilitate.

Frica, laşitatea se fac tot mai mult simţite.

Întâlnim tot mai des persoane de proastă calitate, antipatice, de nesuferit. Şi bătrâne (ca mine).

Într-un cuvânt - băşinoşi.   

O categorie aparte sunt cei care se autodeclară elite. Îşi dau nişte aere de neimaginat. Şi "slobozesc" nişte creaţii de "să sparie gândul" (vorba cronicarului). Apoi, în interminabile "tocşouri", se laudă sau se acuză unii pe alţii care a produs cea mai tare, cea mai lungă, cea mai rafinată, cea mai persistentă, etc. băşină (că, totuşi, cântere e greu de numit). Şi, dacă se poate,  cântarea să fie cât mai aproape de urechile ŞEFULUI. Că aici, pomana (pleaşca în exprimarea unui fost ministru al culturii!) este - pe lângă tradiţionala cupă de şampanie (fineţuri ca pentru elite) - o numire, o avansare, o decoraţie cu care să se poată lăuda la ceilalţi băşinoşi din formaţie.

Şi nu mi-e ruşine nici cu Înalt Prea Cinstitele feţe bisericeşti. Măcar că la acestea, pomana şi tămâierea fac parte din "atribuţiile de serviciu"(divin!)...

Iar peste toţi aceşti concetăţeni băşinoşi tronează SUPREMUL, cel cu educaţie cazonă, cel obişnuit cu "fineţurile de cazan" (fie ele şi distilate!), cel care nu suportă ieşirea din formaţie (dar se bazează pe fugarii din alte formaţii), cel care - încă din şcoală - a fost învăţat să folosească orice vânt prielnic şi, mai presus de toate, este predestinat prin nume să conducă o ţară de băşinoşi. Ţară care nu mai este şi a mea...

Trăiască BĂSESCU I-ul şi vechii săi tovarăşi !

***

Sigur că, pentru cei care nu vor trăiască printre băşinoşi, nu rămân prea multe alegeri.

Sau pleacă din formaţie, indiferent de riscuri.

Sau stârnesc UN VÂNT ADEVĂRAT, care să spulbere sufocanta atmosferă ce apasă peste această ţară.

Alegerea le aparţine. Dar nu este suficientă cea individuală !

02 decembrie 2011                                                             E.T. ARDELEANU

P.S. Postez abia acum aceste rânduri pentru a mă detaşa de cele văzute şi a nu strica ziua celor cre îl au ca patron pe Sf. Nicolae. Dar cum Moşul vine şi cu nuiaua...

Iar pentru cei care "trudesc" la o nouă constituţie, fac şi o propunere: în contextul celor de mai sus ţara să se numească BĂSEMANIA (măcar cu atât să ne deosebim de boşimani şi scăpăm şi de "eticheta" de romi).