Mai deunăzi, un bun prieten din tinereţe a sunat să mă mai
întrebe de sănătate şi dacă pot să-i dau un sfat, pentru că el - exasperat şi
îngreţoşat de ceea ce ni s-a
întâmplat (cu osebire în ultima lună) - nu mai ştie ce să creadă şi ce să facă.
Zice: "Iartă-mă că trebuie să-l parafrazez pe Ţuţea, dar
altceva care să exprime mai bine ceea ce trăiesc nu am găsit: - Să faci 42 de ani în slujba unui popor de
idioţi! De asta nu numai eu am fost în stare…Aşa-i?"
N-am putut să-l contrazic. În schimb, sfaturi aveam.
În vremuri de restrişte, românul avea două refugii - codrul şi Biblia.
Acum însă codrii s-au prea rărit sau iau foc din te miri ce, iar Biblia ştiam că
n-o mai "gustă" de când cu "Băse' şi popimea la Sibiu"
(2011).
Noroc că mi-am amintit că, pe vremea liceului, îşi făcuse o adevărată
"Biblie" din scrierile Domnului EMINESCU. Şi chiar dacă în acele vremuri
Scrieri politice era o operă interzisă, pentru cei ai căror părinţi (nu
"părinţii" de mai sus) riscaseră să o păstreze în bibliotecă cartea nu
era o lectură interzisă. [ Abia mai târziu aveam să înţeleg de ce
Eminescu a putut fi catalogat "antisemit",
"ultranaţionalist", "ideolog legionar", etc., şi - mai nou
- "Eminescu joacă azi rolul cadavrului din debara"!! (de către
cine? chiar de către şeful Institutului Cultural Român !? - fiul unui celebru
comunist internaţionalist, Deniz Patapiewicz)]
Drept care, l-am sfătuit că - dacă mai crede în idealurile din tinereţe
- să caute cartea şi să-şi "stâmpere setea". Sau, dacă îi e greu să o
găsească, să urmeze link-ul http://ro.scribd.com/doc/44408/Mihai-Eminescu-Scrieri-Politice
, iar până atunci am să-i ofer
eu un "aperitiv" din "Icoane vechi şi icoane
nouă" - un ciclu de 6 articole - pe primul: I.Actualitatea,
publicat in TIMPUL la sfârşitul anului1877 .
Mi-am permis să extrag din articol şi să fac sublinierile pe care le-am
crezut cele mai potrivite pentru a explica zilele noastre, şi mai ales titlul
postării.
***
Aşadar…
"(…)nimeni afară de potaia de gazetari ignoranţi nu
mai poate susţine că libertatea votului, întrunirile şi parlamentele sunt
temelia unui stat.
(…)
Clasa noastră de mijloc consistă din dascăli şi din
ceva mai rău, din advocaţi.
D. X bunăoară e plătit de stat ca să înveţe pe studenţii de la
universitate limba română din punct de vedere filologic şi istoria românilor,
două obiecte pe care nu le cunoaşte deloc.
Să ne-nţelegem. Nu avem pretenţiune ca profesorii noştri să fie genii.
Departe griva de iepure. Dar, în împrejurări normale, acest domn ajuns din
întâmplare profesor s-ar fi pus pe învăţat carte şi, fiindcă nu este cu totului
tot mărginit, încât să aibă nevoie de a fi instalat într-un spital de
nevolnici, ar fi ajuns să poată împărtăşi studenţilor ceea ce au aflat alţii,
de ex. învăţaţii străini despre limba română, le-ar fi arătat calea bună şi
bătută de oameni mai cuminţi, încât s-ar fi împlinit teoria unui pedagog
francez, că un şcolar poate învăţa de la profesorul său mai mult decât ştie
acesta însuşi.(…)
Dar împrejurările nefiind normale d. X nu învaţă nimic, ci face
politică. Drepturile imprescriptibile, libertatea alegerilor,
responsabilitatea ministerială, suveranitatea poporului sunt cuvinte care
se-nvaţă pe de rost într-un sfert de ceas şi care-l ridică pe om la noi în
ţară,făcând de prisos orice munca intelectuală. Căci natura comună nu munceşte
decât de silă. Silit de împrejurări normale, d. X ar fi devenit un profesor
mediocru; nesilit de nimenea, se simte în sat fără câini şi umblă cu mâinile în
şolduri, lasă şcoala pustie şi vine la Bucureşti ca să-şi facă mendrele şi
să-şi deie o importanţă pe care natura n-a voit să i-o deie.
Tot astfel e d. Y şi bună parte din cumularzii universităţilor. Am luat
profesori de
universitate
pentru că un institut înalt de cultură poate ilustra mai clar starea noastră de
decadenţă. Şi cine plăteşte oare pe aceşti domni din clasa de mijloc a căror
mâini şi inteligenţe nu produc valori de un ban roşu măcar?
În linia din urmă munca ţăranului care, ca dorobanţ moare pe câmpul
de război, ca muncitor se speteşte plătind dări, pentru a ţinea pe umerii lui o
clasa de trântori netrebnici.
Ce sa mai zicem de advocaţi?
Întorşi din străinătate, ei nu şi-au dat silinţa să-nveţe legile şi
datinile pământului, să codifice obiceiurile naţiei româneşti, ci au introdus
pur si simplu codicele pe care le învăţaseră la Paris, ca si când poporul
românesc a fost în trecut un popor de vite, fără legi, fără obiceiuri, fără
nimic, şi trebuia să i s-aducă toate celea de-a gata din cea mai renumită
fabrica. (…)
Acestea sunt elementele cărora legile noastre
franţuzeşti le dau în stăpânire ţara. Plebea de sus face politică, poporul de
jos sărăceşte şi se stinge din zi în zi de mulţimea greutăţilor ce are de
purtat pe umerii lui, de greul acestui aparat reprezentativ şi administrativ
care nu se potriveşte deloc cu trebuinţele lui simple şi care formează numai
mii de pretexte pentru înfiinţare de posturi şi paraposturi, de primari, notari
şi paranotari, toţi aceştia plătiţi cu bani peşin din munca lui, pe care
trebuie să şi-o vânză pe zeci de ani înainte pentru a susţine netrebnicia
statului român.
Ce caută aceste elemente nesănătoase în
viaţa publică a statului?
Ce caută aceşti oameni care pe calea statului voiesc să
câştige avere şi onori, pe când statul nu este nicăieri altceva decât
organizarea cea mai simplă posibilă a nevoilor omeneşti?
Ce sunt aceste păpuşi care doresc a trăi fără muncă, fără
ştiinţă, fără avere moştenită, cumulând câte trei, patru însărcinări publice
dintre care n-ar putea să împlinească nici pe una în deplina conştiinţă?
Ce caută d. X, profesor de universitate, care nu ştie
a scrie un şir de limbă românească, care n-are atâtea cunoştinţe pozitive pe
câte are un învăţător de clase primare din ţările vecine şi care, cu toate
acestea, pretinde a fi mare politic şi om de stat?
Ce caută? Vom spune noi ce caută.
Legile noastre sunt străine; ele sunt făcute pentru un
stadiu de evoluţiune socială care în Franţa a fost, la noi n-a fost încă.
Am făcut strane în biserica naţionalităţii noastre, neavând
destui notabili pentru ele, am durat scaune care trebuiau umplute. Nefiind
oameni vrednici, care să constituie clasa de mijloc, le-au umplut caraghioşii
şi haimanalele, oamenii a căror muncă şi inteligenţă nu plăteşte un ban roşu,
stârpiturile, plebea intelectuală şi morală. Arionii de tot soiul, oamenii care
riscă tot pentru că n-au ce pierde, tot ce-i mai de rând şi mai înjosit în
oraşele poporului românesc.
Căci, din nefericire, poporul nostru stă pe muchia
ce desparte trei civilizaţii deosebite: cea slavă, cea occidentală şi cea
asiatică; şi toate lepădăturile Orientului şi Occidentului, greceşti,
jidoveşti, bulgăreşti, se grămădesc în oraşele noastre, iar copiii
acestor lepădături sunt liberalii noştri.
Şi, când loveşti în ei, zic că loveşti în tot ce-i românesc
şi că eşti rău român. (…) d.Serurie,
care a scris un volum de poezii "greceşti", d.Andrunopulos, care
batjocoreşte armata noastră puind-o să joace la circ, d-nii C. A. Rosetti,
Carada, Candiano, tot nume vechi de care foieşte textul cronicelor României,
sunt singurii români adevăraţi, iar noi ţăranii, mici şi mari, căci, la urma
urmelor tot ţărani suntem, noi băştinaşii din ţările acestea suntem străini
care vindem ţara cui ne dă mai mult pe ea.
(…) De!
iertaţi-ne, boieri, Arioneşti şi Caradeşti, că ni s-a părut şi
nouă biet că trăim în ţara noastră şi avem de zis o vorbă. (…)
Nu vedeţi că ne-am supus
stăpânilor? Nu vedeţi că ne-am trimis copiii la junghiere? (…) Ba au ajuns
ca până şi ciorò-horò, rumânaş de laie, alb ca pana corbului, să scoată gazetă,
în care să ne batjocorească în toate zilele.
Nu vă e destul, milostivi stăpâni?
Dar acum, de ne veţi fi iertat sau nu, să stăm de vorbă
gospodăreşte şi să vă întrebăm: ce poftiţi d-voastră?
Şi, ca să ştim că aveţi dreptul de a pretinde, să întrebăm:
ce produceţi?
Arătaţi-ne în Adunările d-voastră pe reprezentanţii
capitaliilor şi fabricelor mari, pe reprezentanţii clasei de mijloc care să se
deosebească de fabrica de mofturi ale "Telegrafului", şi ale
"Românului" şi de fabrica d-voastră de palavre din Dealul Mitropoliei?...
Ciudată ţară, într-adevăr!
Pe cei mai mulţi din aceşti domni statul i-a crescut, adică
i-a hrănit prin internate, ca după aceea să-şi câştige, printr-un meşteşug
cinstit, pâinea de toate zilele. Dar statul a ajuns la un rezultat cu totul
contrar. După ce aceşti domni şi-au mântuit aşa-zisele studii, vin iar la stat
şi cer să-i căpătuiască, adică să-i hrănească până la sfârşitul vieţii.
Dar nu-i numai atâta.
Ţărani? Nu sunt. Proprietari nu, învăţaţi nici cât negrul
sub unghie, fabricanţi - numai de palavre, meseriaşi nu, breaslă cinstită n-au.
Ce sunt dar?
Uzurpatori, demagogi, capete deşarte,
leneşi care trăiesc din sudoarea poporului fără a o compensa prin nimic, ciocoi
boieroşi şi fuduli, mult mai înfumuraţi decât coborâtorii din neamurile cele
mai vechi ale ţării.
De acolo pizma cumplită pe care o nutresc
aceste nulităţi pentru orice scânteie de merit adevărat şi goana înverşunată
asupra elementelor intelectuale sănătoase ale ţării, pentru că, în momentul în
care s-ar desmetici din beţia lor de cuvinte, s-ar mântui cu domnia
demagogilor.
Într-adevăr, cum li s-ar deschide oamenilor ochii când unul
le-ar zice: "Ia staţi, oameni buni! Voi plătiţi profesori care nici
vă învaţă copiii, nici carte ştiu; plătiţi judecători nedrepţi şi
administratori care vă fură, căci nici unuia dintr-înşii nu-i ajunge leafa. Şi
aceştia vă ameţesc cu vorbe şi vă îmbată cu apă rece. Apoi ei toţi poruncesc şi
nimeni n-ascultă. Nefiind stăpân care să-i ţie în frâu, ei îşi fac mendrele
şi vă sărăcesc, creându-şi locuri şi locuşoare, deputăţii, primării, comisii şi
multe altele pe care voi le plătiţi peşin, pe când ei nu vă dau nimic,
absolut nimic în schimb, ci din contră vă mai şi dezbracă, după ce voi i-aţi
înţolit. N-ar fi mai bine ca să stăpânească cei ce n-au nevoie de averile voastre,
având pe ale lor proprii? Sau cel puţin oameni care, prin mintea lor bine
aşezată, vă plătesc ce voi cheltuiţi cu dânşii?
De aceea, alungaţi turma acestor
netrebnici care nu muncesc nimic şi n-au nimic şi vor să trăiască ca oamenii
cei mai bogaţi, nu ştiu nimic şi vreau să vă înveţe copiii, şi n-au destulă
minte pentru a se economisi pe sine şi voiesc să vă economisească pe voi toţi."
***
Scrisă în urmă cu 135 de ani, această magistrală analiză
(contra părerii oricăror analişti ) este mai actuală ca oricând.
Până voi găsi timpul şi puterea să "o traduc" în "vorovirea"
(romgleza) de azi, să ne dea Dumnezeu sănătate (şi minte!) să îndurăm ce
mai urmează lunile ce vin…
05 august 2012 E.T. ARDELEANU
P.S. Poate ca şi cei care se-ntreabă "Ce-o mai vrea şi moşul
acesta ?" să aibă dreptate. Şi nu am cum să le răspund mai bine decât
citând din nou pe Domnul EMINESCU: "De,
dragii moşului, aşa o fi. N-om fi ştiind nici româneşte… Dar de acuma mult au
fost, puţin au rămas, şi în locul nostru voi veţi stăpâni lumea şi veţi
orândui-o cum vă va plăcea vouă." (Din articolul III. Bătrânii şi tinerii)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu