Cuvinte pentru prea târziu...

DEMNITATEA ULTRAGIATĂ

2012-02-07T07:43:00.000-08:00

Titlul mi-a fost sugerat de un distins orator, fost parlamentar şi avocat de succes. Şi ardelean la origine.

Iată că de mai bine de trei săptămâni protestele nu s-au stins. Încă.

Deşi gerul a subţiat semnificativ rândurile protestatarilor. Iar prognoza meteo de care pomeneam în ultima postare pe acest blog a fost exactă. Însă exactitatea prognozei m-a obligat să-mi schimb ideea de la care pornisem în aşternerea acestor rânduri-gânduri.

Cu atât mai mult cu cât presentimentul vizând demisia s-a împlinit doar pe jumătate. Deocamdată!

Poate că dacă mă voi "retrage" de pe blog vreo două luni, se va împlini şi… cealaltă jumătate.

***

Sigur că aş fi putut să comentez Declaraţia de presă a preşedintelui ţării din 25 ianuarie a.c..

Sau cea a ambasadorului Gitenstein din aceeaşi seară.

Sau "întâmplările" din Piaţa Universităţii din Bucureşti. Cu "strigăturile" de rigoare (de' - ca la orice paranghelie cu ştaif!).

Însă, eu unul necâştigându-mi existenţa din "meseria" de analist, jurnalist sau realizator de televiziune, (nici măcar banii de "una mică"!), am lăsat aceste evenimente (adevărată mană cerească) în seama "meseriaşilor" pomeniţi mai sus. Că - vorba unei distinse doamne - "trebuie şi gura lor să mâncă ceva; şi poate are şi copii" …

Cât despre cei care au suferit şi mai suferă acolo (ca şi în toate Pieţele din ţară), ei reprezintă, cu adevărat, poporul. Cu tot ce are el, mai bun sau mai rău. Cel puţin la fel ca "aleşii" din Parlament.

Mai cinstiţi şi mai legitimi, cred eu : măcar nu şi-au cumpărat locurile şi sunt dispuşi în ceea ce fac să meargă până la capăt !

Chiar dacă, spre deosebire de Siria, nu sunt supravegheaţi (încă!) de lunetişti. Doar de cameramani. Şi de "şefi în civil"…

Din păcate, în loc să avem în acele agore o adevărată simfonie a libertăţii şi demnităţii se pare că se transformă tot mai mult într-o… cacofonie !

Să fie de vină lipsa unui dirijor de excepţie ?!

Sau "scenariştii" suferă de lipsă de imaginaţie…

***

Din multele "ziceri" pe care le-am auzit în ultimele săptămâni, majoritatea încercau să explice nemulţumirile manifestanţilor prin precaritatea condiţiilor materiale ale existenţei românilor.

Conform tezei marxiste "existenţa materială determină conştiinţa socială". Valabilă mai ales pentru cei care ne-au adus marxismul. Şi pentru urmaşii lor din ziua de azi!

Uitându-se că, cel mai adesea, "neisprăviţii ăştia" de români s-au comportat altfel decât "scria în cărţi"…

Aşa că puţini au fost cei care au îndrăznit să spună că - de astă dată - românii nu protestează împotriva condiţiilor materiale mizerabile în care au fost aduşi (mai ales), cât cel mai tare împotriva desconsiderării lor ca fiinţe umane din secolul XXI. Cu tot ce derivă din această condiţie proclamată în tratatele internaţionale la care şi România este parte.

Desconsiderare care se manifestă prin aroganţa, minciuna, hoţia, înşelătoria şi batjocura la care au fost supuşi.

De mai bine de două decenii.

Şi mai ales în ultimii trei ani!

Puţini sunt cei care acceptă că şi săracii au demnitatea şi onoarea lor.

Probabil că sunt singurele "bunuri" care le-au mai rămas. Ferească-l Dumnezeu pe cel care se atinge şi de ele…

***

Nu doresc să par nici doct şi nici profesoral. Doresc doar (Mircea Badea ar zice decât!) să fiu cât mai bine înţeles. Aşadar:

DEMNITÁTE, (2) demnități, s. f. 1. Calitatea de a fi demn, atitudine demnă (2); autoritate morală, prestigiu. ♦ Gravitate, măreție. 2. Funcție sau însărcinare înaltă în stat; rang.– Din lat. dignitas,atis (după demn). Sursa: DEX '98

DEMNITÁTE ~ăți f. 1) Caracter demn; destoinicie. 2) Atitudine demnă. 3) Comportare demnă. 4) Înaltă funcție de stat. /<lat. dignitas, ~atis Sursa: NODEX

DEMNITÁTE s. v. vrednicie. Sursa: Sinonime

VREDNICÍE, vrednicii, s. f. 1. Calitatea de a fi vrednic; hărnicie, îndemânare; capacitate, pricepere. 2. Faptă de merit, acțiune demnă de răsplată. ♦Vitejie.

3. Cinste. ♦ (Înv. și arh.) Demnitate oficială. –Vrednic + suf.-ie. Sursa: DEX '98

Cred că primele sensuri se potrivesc majorităţii românilor. Mai ales pentru felul în care au înţeles să îndure "măsurile anticriză" luate de Guvernul BOC (trebuia să scriu Guvernul BĂSESCU pentru că - în fapt - Boc a fost doar "papagalul" care repeta ceea ce îi spunea "Stăpânul"!).

Chiar aşa cum au fost şi mai sunt reprezentaţi în "Pieţele Civice" (le zic eu) din România.

Sensurile de "Funcţie sau însărcinare înaltă în stat, rang, demnitate oficială" , la această oră nu au - din păcate - nici o legătură cu cei care conduc astăzi România.

Pentru că doar la biserică am auzit să se pună poporului întrebarea:

"Vrednic este ?" atunci când era vorba de înălţarea în vreun rang bisericesc.

Şi cel mai adesea poporul a răspuns: "Vrednic este !"

În politică însă n-am auzit să se pună asemenea întrebări.

Nici măcar "Demn este ?" ...

Iată de ce poporul neîntrebat - şi neascultat nici măcar în ultimul ceas - are tot dreptul să scandeze: "Ieşi afară, javră ordinară !"

Cu toţi ai săi, şi cu toţi cei pripăşiţi (acreditaţi) pe la palatul său…

Pentru cei care nu înţeleg româneşte nici măcar cât Jeffrey Franks, voi traduce (cât mai politicos cu putinţă): "Get out, you useless mut !"

Nu numai din Palatul Cotroceni…

Şi nu ultragiaţi demnitatea românilor peste limitele în care cred ei că pot îndura, pentru că surprizele nu vor fi deloc plăcute!

***

Aşadar a plecat Jeffrey Franks…

Norocul lui Boc, că altfel ar fi rămas să se joace cu lopăţica prin nămeţii de zăpadă. Că Blejnar nu l-a invitat la "joaca lui" (sau mai ştii?!)…

Oricum, de ieri are timp să "se joace" cât vrea (sau să joace cât vor alţii) pe la partid. Treaba lui (lor). Da' nu-i frumos !

"Rocada" cu Mihai Răzvan Ungureanu (în fapt, un simplu "schimb de nebuni") se vrea o "mutare" genială.

Când joci însă cu Comandantul trebuie să fii atent să nu-ţi "şutească" şi altă piesă…

Până se va consemna mutarea ca oficială, ferice de analişti, jurnalişti şi alţi… işti care vor avea ce rumega. Şi pe o parte şi pe alta.

Pentru că nu v-am spus până acum (e drept că nici nu m-aţi întrebat!), cred că e cazul să vă vând un pont.

Tot ceea ce ni se întâmplă după '90 încoace este rezultatul "meciurilor" dintre cele trei facţiuni ale SERVICIILOR : East, West şi Naţională.

Românul are o vorbă: când doi se bat, al treilea câştigă!

În ceea ce priveşte meciul dintre cele trei facţiuni ale serviciilor, pot să vă garantez că va câştiga… MOSSAD-ul (secţiunea "New Order").

Iar dacă nu credeţi un om care - din '63 - priveşte cu maximă circumspecţie (bine că n-am zis ca Igaş: circumcizie!) la tot ceea ce se întâmplă în jurul lui şi în lume, vă pot garanta rezultatul Victoria Nuland, Mark Gitenstein şi… Mihai Răzvan Ungureanu !

07 februarie 2012 E.T. ARDELEANU

P.S.O doamnă plină de "iniţiativă naţională" care s-a conformat (deşi cu multe cârteli şi ofuscări) recomandării băsesciene de a activa o vreme "pe centură" (a politicii, fireşte), revine în forţă. De astă dată sub sigla UNPR (Uniunea Naţională a Parveniţilor din România). Şi se chinuie, cu tupeu-i şi înverşunarea caracteristice unei anumite categorii de femei, să explice "ciumpalacilor" preţioasele teze şi idei din magistralul discurs şi acţiunile "Mr. President"-ului.

Abia acum înţeleg cu adevărat ce poate face "reeducarea prin muncă"…

Şi unde poţi ajunge trecând dintr-o… "naţională" în alta !

CA O ZOAIE PE UN GEAM…

2012-01-25T06:55:00.000-08:00

“Uneori ai senzaţia că este ca o zoaie pe un geam. Geamul casei ăsteia care este România, când dai să te uiţi, e plin de zoaie, nu vezi bine nici afară şi nici de afară în casă”.

T.Băsescu - 07 februarie 2008 la TVR

În urmă cu aproape patru ani cel care mai este(încă) preşedintele României făcea aceste aprecieri, cu referire la clasa politică românească.

Neînţelegând eu prea bine ce vrea să zică, am făcut apel la DEX online şi iată ce am găsit:

"ZOÁIE, zoi, s. f. Apă (cu săpun și cu leșie) rămasă de la spălatul rufelor, al vaselor etc.; apă murdară, lături. Sursa: DEX '98 ".

Ştiindu-l pe Băsescu mare fan al Google, am luat de bună definiţia respectivă. Nu eram însă sigur dacă "metafora" îi avea în vedere pe toţi cei care făceau parte din "clasa politică" (inclusiv el), sau se referea doar la cei care nu erau de partea lui.

Sau să fi fost un "impuls poetic" pe care nu şi l-a putut reprima în faţa camerelor de luat vederi ? Că vorba aia: tot românul s-a născut poet! Iar "producţii" în versuri izvorâte din "singurătatea marinarului şi dorul de casă" ne mai prezentase…

***

Iată însă că "individul" recidivează! Bineînţeles că tot în faţa camerelor de luat vederi.

Şi tot în an electoral. Şi tot pe "geam"(geamul televizoarelor). Şi tot la oră de maximă audienţă.

Numai că de această dată nu era vorba de un interviu aranjat de "pupincuriştii băsişti" (mai vehemenţi şi mai greţoşi decât cei ai lui Ceauşescu!), ci de un act oficial al preşedintelui României - ceremonia de depunere a jurământului de către un nou ministru al guvernului (chiar dacă fără şampanie).

Las la o parte neconstituţionalitatea numirii ministrului respective. Cei interesaţi de acest aspect pot găsi cu uşurinţă argumentele. Dar, la cât de des e violată Constituţia României în aceste vremuri, o dată în plus ce mai contează !

Însă discursul rostit rostit cu acest prilej nu poate fi calificat ca "zoaie pe un geam." (Cei care doresc să citească discursul îl pot găsi pe Google presidency.ro)

Este mult mai mult decât atât.

Este "o borâtură" !

Şi îmi asum sensul propriu al termenului. Cunosc foarte bine apucăturile beţivanilor (de prea multe ori am avut de-a face cu ele…).Cred că am şi explicaţia.

Cu o seară înainte avusese loc sărbătorirea lui Mircea Toader -liderul grupului parlamentar al PDL din Cameră- cu prilejul împlinirii a 64 de ani.(Şi noi îi dorim "La mulţi ani!". După câţi merită…)

Un om cu bun simţ, dacă "are probleme" după o beţie, măcar nu iese în public să "borască" !

Dar să faci acest lucru în faţa camerelor de luat vederi e peste orice putere de a mai suporta.

Chiar şi pentru un popor atât de răbdător ca românii!

Iar când acest gest este destinat şi "uzului" diplomaţilor străini acreditaţi la Bucureşti, este dincolo de orice limită.

Poate fi tolerat doar pe cheiurile neluminate ale vreunui port din lumea a treia…

***

Cu o seară înainte de "discurs" se petrecuse însă un fapt ce nu mai avusese loc de aproape 22 de ani. De pe vremea CADA (Comitetul de Acţiune pentru Democratizarea Armatei).

Un ofiţer(tânăr) îmbrăcat în uniforma armatei române ajunsese în Piaţa Universităţii pentru a se solidariza cu manifestanţii.

La început am crezut că e vorba de o provocare, sau că face parte din "scenariu".

Ulterior aveam să constat că "e pe bune".

Nu voi comenta aspectul legal al gestului tânărului locotenent Gh. Alexandru.

Merită însă reţinut simbolul gestului respectiv.

Faptul că "marea mută" mai şi gândeşte nu trebuie să surprindă. M-a surprins însă că, pentru tinerii ofiţeri (şi pentru cei de care spunea D-l locotenent că îi reprezintă), noţiuni ca demnitate, onoare, jurământ faţă de popor mai au valoare şi altfel decât electoral.

Înseamnă că, pentru poporul român, încă nu e totul pierdut !

Măcar am dreptul să sper la atât...

***

Cel care ar fi trebuit să fie în mijlocul manifestanţilor este Şeful Statului Major General !

Sau, dacă legile şi regulamentele militare nu-i permit acest lucru, la Palatul Cotroceni. Cu tot ce ar fi urmat acestui gest…

Sau acest gest nu este permis de relaţiile cu "naşul" !?

24/25 ianuarie 2012 E.T. ARDELEANU

P.S. Până să postez aceste gânduri, Curtea Constituţională a decis: "comasatele" sunt necostituţionale. Ei şi ce dacă ? Tot cum vrea "naşul" va fi.

Directorul INMH a anunţat că până pe 08 februarie urmează geruri şi ninsori.

Dar dacă prognoza va fi greşită, cine îşi va da demisia ?...

BĂSE' MONDIALU' ŞI DREPTURILE OMULUI

2012-01-21T03:37:00.000-08:00

Prieteniile şi cumetriile fac parte din viaţa personală a fiecăruia. Şi ţin de educaţie, aspiraţii şi -uneori- de conjunctură.

Atunci însă când devii persoană publică nu-ţi rămân prea multe alegeri: sau ţi le asumi, sau le renegi.

Iar îndemnul "Fă-te frate şi cu dracu' până treci puntea!" poate avea sens doar în cazuri extreme şi când nu mai ai nici o nădejde în Dumnezeu (sau eşti un om fără Dumnezeu!). Nu cred că se referă în vreun fel la puntea unui vapor… Şi se foloseşte mai ales în limbajul unor clanuri. Precum cel al lui Bercea Mondialu'.

Şi al altora înrudite şi asemănătoare.

***

În urmă cu o săptămână remarcam cum un om se gârbovea brusc după un discurs de peste 30 de minute. Numele omului care a ţinut discursul: Băsescu. Funcţia: preşedinte al României (nicidecum şeful statului, conform Constituţiei!). Subiectul discursului: retragerea proiectului legii sănătăţii.

Şi încheia "Cam aceasta este decizia pe care am luat-o,…"

Iar de atunci, zilnic, mii de oameni în zeci localităţi ale ţării demonstrează cerându-i -mai ales- DEMISIA şi ALEGERI ANTICIPATE.

Nu am aflat nici până azi "cam care îi este decizia" . Stând departe de camerele de luat vederi şi de microfoanele atât de dragi lui! Şi ţinându-se departe mai ales de Piaţa Universităţii, unde promisese că "se va întâlni cu poporul la fiecare trei luni". Dar asta era pe vremea când se făcea frate cu oricine…

În schimb am aflat de anvergura mondială a d-sale.

Astfel, în 19 ianuarie a.c., la întâlnire anuală cu Şefii Misiunilor Diplomatice acreditaţi în România, a încercat -în stilul său caracteristic:"de-a alba-neagra"- să-i manipuleze pe distinşii reprezentanţi străini. Amestecând jumătăţi de adevăr cu minciuni.

Iată câteva extrase din discurs:

- " dialogul constant între instituţii";

- " Principala lecţie învăţată este că o atitudine responsabilă în plan politic şi economic constituie o premisă fundamentală împotriva crizelor."

- " Nivelul datoriei publice a României continuă să se situeze sub o treime din produsul intern brut";

- " Voi continua să fiu un partener activ al Guvernului în ceea ce priveşte adoptarea măsurilor la care ne-am angajat prin acordurile cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană.";

- "… consolidarea Uniunii Economice şi Monetare a Uniunii Europene, la care ne-am exprimat interesul de a ne asocia…";

- " Principiile europene, în special solidaritatea responsabilă…";

- " În tot acest timp, am reuşit să ne conturăm un profil distinct în cadrul Uniunii, ca stat membru care susţine proiectul european, respectă practicile Uniunii şi legislaţia europeană.";

- " Suntem conştienţi că pentru aceasta nu este suficientă doar îndeplinirea criteriilor de la Maastricht, ci economia de stat şi instituţiile statului român trebuie să fie şi ele competitive.";

- " trebuie să rămânem fideli aceloraşi principii, de solidaritate şi responsabilitate, şi în exerciţiul dificil care ne aşteaptă, legat de negocierea noului cadru financiar pentru 2014 - 2020.";

- " Ca şi în urmă cu 5 ani, când România devenea membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, asociindu-se spaţiului de democraţie şi prosperitate, dar şi setului de valori pe care este construită Uniunea…";

(n.a. - sublinierile îmi aparţin)

Cred însă că distinşii reprezentanţi nu au fost "adormiţi"(la figurat) de asemenea afirmaţii (că la propriu - am văzut!).

Şi bineînţeles că trebuia şi o încheiere pe măsură:

- "… România se va exprima şi în continuare în favoarea edificării unor relaţii (…) fundamentate pe asumarea unor valori comune şi pe ataşamentul împărtăşit privind respectarea drepturilor omului, democraţiei şi statului de drept.";

Iar vorba românului că "Prostul nu e prost destul, dacă nu e şi fudul !" trebuia confirmată:

" Semnalăm, în mod deosebit, iniţierea unui proiect de rezoluţie românesc în domeniul promovării democraţiei, din postura României de membru al Consiliului Drepturilor Omului, mandat dobândit pentru a doua oară, în mai 2011, şi care acoperă perioada iunie 2011 - decembrie 2014."

Oare distinşii reprezentanţi acreditaţi la Bucureşti sunt orbi ?

Sau mituiţi !?

***

Pe vremea când mi-am făcut eu studiile am întâlnit un text, considerat de unii ca fiind filosofia politică a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, care spune:

"Considerăm ca adevăruri grăitoare faptul că toţi oamenii s-au născut egali, că sunt înzestraţi de către Creator cu anumite drepturi inalienabile, că printre acestea se numără dreptul la viaţă, la libertate şi la căutarea fericirii.

Că, pentru a asigura aceste drepturi, oamenii instituie guverne, care îşi derivă dreptele lor puteri din consimţământul celor guvernaţi.

Că, ori de câte ori o formă de guvernare devine o primejdie pentru aceste ţeluri, este dreptul poporului să o schimbe sau să o abolească şi să instituie un nou guvern bazat pe acele pincipii şi organizat în acele forme de exercitare a prerogativelor sale care i se vor părea cele mai nimerite să-i garanteze acestui popor siguranţa şi fericirea."

(Din DECLARAŢIA DE INDEPENDENŢĂ A AMERICII – 4 iulie 1776)

Şi mai ştiu că România a recunoscut Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi a semnat-o, alcătuindu-şi Constituţia şi legislaţia internă pe această bază.

Sau -pe malurile Dâmboviţei- e mai valabil cum spunea Conu' Iancu: "Curat constituţional, da' umflă-l !" ?! (Că Igaş nu cred să fi auzit de aşa ceva…)

21 ianuarie 2012 E.T. ARDELEANU

P.S. Faptul că mrs. Victoria Nuland şi mr. Mark Gitenstein nu mai ştiu ce cuprinde Declaraţia de Independenţă a Americii (sau se fac că au uitat) atunci când vorbesc despre România, nu îi surprinde pe cei ce vor vrea să le "frunzărească" biografiile.

APROBARE PENTRU… "REVOLUŢIE" !

2012-01-15T05:34:00.000-08:00

Prizonier (fără voie) al media digitale (şi al manipulărilor aferente!) am fost izbit de conţinutul unui banner văzut seara trecută în Bucureşti:

PT. DEMNITATE ŞI ONOARE

NU TREBUIE APROBARE !

Splendid!

Iniţial, am crezut că banner-ul respectiv aparţine unor rezervişti militari.

Văzându-l şi revăzându-l de mai multe ori, am constatat că era purtat de nişte tineri. Nu păreau "ultraşi". Nici huligani sau tuciurii.

Cred (şi sper să nu mă înşel) că erau studenţi. Sau tineri absolvenţi în căutarea primului loc de muncă.

În secolul 21 doar pentru tinerii romantici şi naivi (sau pentru vârstnicii care au avut un crez de viaţă din aceste noţiuni) demnitate şi onoare mai pot avea vreo valoare !

…În urmă cu 22 de ani, mai ales nişte tineri nu au cerut de la nimeni aprobare pentru a striga "Deşteaptă-te române!" şi "Vom muri, dar vom fi liberi!".

Chiar aşa: cum ar fi fost să ceară "aprobare" prim-secretarilor judeţeni ai PCR (era să scriu PDL!) !? Sau CPEx.-ului !?

Este adevărat că - totuşi - a existat o "aprobare"(sau "îndrumare"?).

De la Bush(tatăl) şi Gorbaciov! Era însă în alt secol…

În ziua de azi asist (neputincios) la argumentările tembele ale celor de la putere (şi ale năimiţilor lor) cum că jandarmii trebuie să intervină pentru "restabilirea dreptului cetăţenilor la… libera circulaţie" !?

Dar pentru restabilirea dreptului românilor la demnitate şi onoare cine trebuie să intervină ? Şi cu a cui aprobare ?

Azi e Ziua Culturii Naţionale.

Şi, mai ales, ziua în care cinstim naşterea celei mai reprezentative conştiinţe naţionale: MIHAI EMINESCU.

Fără EL n-am fi nimic.

Dar un nimeni (care se crede preşedinte) şi-a permis să maculeze şi această zi adresând poporului (!) un mesaj despre cultură şi semnificaţia ei. Bravos naţiune, halal să-ţi fie!

Românii adevăraţi nu vor uita că în acest an se împlinesc 125 de ani de când Ioan Neniţescu scria Voinţa neamului.

Aşa că pun şi eu o întrebare:

PENTRU DEMNITATE ŞI ONOARE

POPOR ROMÂN, DE LA CINE VREI APROBARE !?

15 ianuarie 2012 E.T. ARDELEANU

CU COADA-NTRE PICIOARE

2012-01-14T06:25:00.000-08:00

Crescut într-un oraş de provincie, pe o stradă lăturalnică unde -până prin '65- abia dacă treceau câteva maşini pe oră, am fost obişnuit de mic cu javrele.

Locuitorii străzii aveau "case la curte", dar puţini îşi puteau permite să ţină un câine de rasă. Majoritatea avea însă câte o corcitură pe post de "paznic al casei", şi -cei mai mulţi dintre aceşti "paznici"- îşi luau "slujba" în serios doar dacă pătrundeai pe domeniul stăpânilor lor. În rest, cu cei mai mulţi dintre copii erau "prieteni". Deveneau ceva mai "gălăgioşi" doar în perioadele de înmulţire.

Dacă la început (pe vremea grădiniţei) prinsesem teamă de ei, mai târziu (când mergeam singur la şcoală) am învăţat cum să-i tratez: fie ignorându-i, fie făcându-i să se teamă ei de mine.

Ba am mai observat că atunci când strigam la ei băgau coada între picioare şi se retrăgeau în curte. Dacă nu reuşeam să-i îndepărtez doar răstindu-mă la ei, mă făceam că mă aplec să ridic o piatră şi că arunc după ei. Să-i fi văzut atunci cum o tuleau cu coada-ntre picioare până în cel mai ascuns ungher al curţii, sau al beciurilor casei !...

Mi-am reamintit aceste lucruri în urmă cu aproape 24 de ore, la încheierea "Declaraţiei de presă" a preşedintelui (încă!) Băsescu. Când, brusc gârbovit, "a tulit-o" de la pupitrul cu însemnele administraţiei prezidenţiale pe coridorul din stânga scărilor de marmură ale Palatului Cotroceni.

Declaraţia de presă se încheia "apoteotic" astfel:

" …Cam aceasta este decizia pe care am luat-o, să cer primului-ministru retragerea proiectului de pe site-ul Ministerului Sănătăţii şi cu asta încheierea dezbaterii. Înţeleg că foarte mulţi sunt mulţumiţi cu actualul sistem de sănătate. Vă mulţumesc mult! Vă doresc o seară plăcută!”

Cum vine asta "Cam aceasta este decizia pe care am luat-o…" !?

Nu m-ar mira ca şi această "decizie" să dureze cât cea cu "demisia în următoarele 5 minute"…

Urarea din final era să se împlinească!

Dacă ar mai fi fost 100 de mii de bucureşteni, cu siguranţă că - pentru cel puţin 15 milioane de români - ar fi fost cea mai plăcută seară din ultimii şapte ani !!

14 ianuarie 2012 E.T. ARDELEANU

P.S. Din experienţa mea cu javrele (fie ele şi ordinare) trebuie să vă atenţionez că, atunci când se adună în haită, trebuie tratate cu maximă precauţie şi fermitate. Dacă "Marele Licurici" nu are vreme de noi, poate va apărea de undeva un "Mare Hingher" …

POVEŞTI DE ADORMIT COPIII... (dar de trezit adulţii !)

2012-01-10T03:08:00.000-08:00

Uitându-mă pe aniversările din acest an, am observat că se vor împlini 175 de ani de când a văzut lumina tiparului una din poveştile care mi-au înfrumuseţat copilăria: "Hainele împăratului" de Hans Christian Andersen.
Abia mai târziu, când -"pe vremea cealaltă"- mi-a venit rândul să o citesc copiilor mei, i-am înţeles sensul mult mai adânc decât cel de poveste pentru copii.Poate m-a ajutat şi "conjunctura" de atunci.Dar ultimii 20 de ani, şi mai ales "împăratul" din zilele noastre ( unii îi spun "ZEUS") m-au convins de adevăratul sens al "poveştii"...
Pentru că mulţi dintre Dvs. nu mai au vreme de "poveşti", m-am gândit că nu strică să vi-o amintesc în forma prescurtată.Poate veţi medita asupra ei şi veţi afla calea de urmat:

Hainele cele noi ale împăratului

- una dintre cele mai citite poveşti pentru copii, recitită cu drag de adulţi -

Demult, a fost un împărat căruia cel mai mult îi plăcea să se îmbrace cu haine noi. Nici nu mai făcea altceva. De câte ori întreba cineva ce face împăratul, răspunsul era că se îmbracă.

În cetate era mare veselie: treceau pe-acolo tot felul de străini; într-o zi iată că veniră doi pungaşi care se dădură drept mari meşteri ţesători şi spuseră că ei ştiau a ţese cea mai minunată stofă din lume. Nu numai culorile şi desenele erau nemaipomenit de frumoase, dar hainele făcute din această stofă aveau o însuşire ciudată: se făceau nevăzute pentru orice om care nu-şi îndeplinea bine slujba, sau care era mărginit la minte.

Împăratul a aflat de ţesătura fermecată şi imediat le-a dat o mulţime de bani ca să-i facă ţesătura minunată. Cei doi şmecheri au înjghebat două războaie de ţesut, au cerut mătasea cea mai subţire şi fir de aur şi s-au prefăcut că ţes, zi şi noapte.

După o vreme împăratul îl trimise pe sfetnicul său cel bătrân să vadă ce lucru au făcut cei doi. Sfetnicul se duse şi nu văzu nimic, dar tăcu. Pehlivanii lăudau culorile şi desenul ţesăturii, iar sfetnicul spunea ca ei. În sinea lui era uimit, fiindcă crezuse toată viaţa că e deştept şi că e bun pentru slujba lui.

Sfetnicul se duse la împărat şi îi spuse ce frumoasă e ţesătura. Peste câtva timp împăratul trimise alt sfetnic, care păţi ca primul. Apoi, împăratul îi luă pe cei doi sfetnici şi pe alţii şi se duse să vadă cu ochii lui.

Împăratul nu văzu nimic, dar ca să nu spună lumea că e prost şi nu e bun pentru slujba lui, lăudă grozav ţesătura şi le dădu şarlatanilor câte o decoraţie. Apoi ceru să îi facă haine din ţesătura aceea pentru serbarea ce avea să aibă loc peste câteva zile. Şmecherii s-au apucat de treabă, s-au făcut că iau ţesătura din stative, au măsurat şi au tăiat cu foarfeca în gol, apoi au cusut cu ace fără aţă hainele cele noi ale împăratului.

În ziua serbării, împăratul s-a dus la cei doi escroci. Aceştia i-au spus să se dezbrace, ca să îi pună hainele cele noi. S-au prefăcut că îi pun pantalonii şi haina şi mantia, sucindu-l în faţa oglinzii să îi arate ce bine îi vin. Cei care erau de faţă se minunau de zor ce bine îi vin hainele, deşi nu vedea niciunul nici o haină.

Împăratul ieşi afară şi se aşeză sub baldachin. Porniră şi toată lumea admira hainele cele noi ale împăratului şi se minuna ce bine îi vin, fiindcă niciunul nu voia să ştie ceilalţi că e prost şi nepotrivit în slujbă.

Deodată, un copil spuse: "Dar împăratul e dezbrăcat!..."

Tatăl copilului le spuse în şoaptă şi celorlalţi. În curând tot poporul strigă că împăratul e dezbrăcat.

Împăratul auzi şi îşi dădu seama că poporul are dreptate. Se gândi însă că nu mai poate da înapoi şi merse mai departe în pielea goală, iar curtenii după el, ţinând trena mantiei care nu exista.

***

Şi mi-am adus aminte de o vorbă românească: "Copilul şi omul la beţie spun adevărul."

Oare ce-o fi vrut să spună Băsescu atunci când a zis: "Probabil eram beat..." !?

10 ianuarie 2012 E.T. ARDELEANU

TRISTEŢI PROVINCIALE...

2012-01-08T20:47:00.000-08:00

Încep acest nou an prin a mulţumi tuturor cititorilor acestui blog pentru gândurile bune adresate postării de pe You Tube care prezenta Corul din Finteuşul Mare la un concert de Crăciun din 2007.

Faptul că pe unii i-a deranjat că ar fi un COLIND are mai puţină importanţă.Nu voi intra în polemică cu ei. Cei interesaţi de lămurirea noţiunii de colind au la dispoziţie destule surse de documentare.
Pe mine m-a interesat mai mult bucuria pe care le-am putut-o oferi concetăţenilor mei (105 mii de vizionări din România) şi multor cetăţeni (peste 25 mii) din SUA, Canada, Germania, Franţa, Italia, Spania, Marea Britanie, Israel, Republica Moldova, Belgia, Australia, Elveţia, Austria, Suedia şi Olanda (în această ordine - de la 6000 până la 300) care mai simt româneşte.
Sunt trist doar pentru că nu am posibilitatea să-i "mobilizez" pe toţi pentru a arăta întregii clase politice româneşti, şi mai ales conducătorilor de azi ai ţării, care sunt adevăratele sentimente ale oamenilor faţă de ceea ce se petrece acum în România.
Faptul că, după unele aprecieri, postarea respectivă a devenit "colindul Forţei Expediţionare din Afganistan" m-a măgulit.
M-am întristat însă la gândul că şi pe militarii de acolo îi aşteaptă după întoarcerea în patrie, -atunci când le va veni rândul la pensie- aceleaşi umilinţe ca şi cele pe care le îndură acum foştii lor camarazi (cei care "i-au dus în NATO"), azi la pensie.
Iar "spectacolul mediatic" oferit de reprezentanţi ai Sindicatului Militarilor, pe de o parte, şi - mai ales - reprezentanţii MApN de cealaltă parte este cu atât mai întristător. Şi pentru civili şi pentru militari.
În ajun de Crăciun, un post de televiziune (unul singur!) mi-a (ne-a?) făcut bucuria (chiar dacă întreruptă neplăcut de publicitate) de a transmite concertul unui ADEVĂRAT ARTIST-CETĂŢEAN: Tudor Gheorghe.
M-a întristat însă - oare Degeaba!?... - faptul că nici un alt post de televiziune, nici măcar TVR Cultural, nu s-a învrednicit să transmită acest adevărat eveniment cultural. Sau nu primiseră liber de la Cotroceni, sau de la Hunor...
Cum m-a întristat şi jignit cumplit că, "în provincie", un jucător din reprezentativa de hochei pe gheaţă a României (sub 16 ani) a fost bătut de câţiva coechipieri pentru simplul fapt că era... român! Şi tocmai de 1 Decembrie!
Şi, două săptămâni mai târziu, în "aceeaşi provincie" (Miercurea Ciuc) naţionala de hochei pe gheaţă a României (seniorii de această dată!) nu au ştiut (sau nu au vrut?) să intoneze imnul României, în schimb au ştiut să-l intoneze pe cel al Ungariei (!?!) - adversara din acel meci.La sfârşitul meciului, unul din jucătorii naţionalei României avea să declare (în maghiară, bineînţeles) că, de fapt, Ungaria a fost învinsă (cu 4-1) de...reprezentativa Ţării Secuilor !? Sau e o simplă greşeală de traducere, aşa cum ne-au obişnuit în ultimele 2 decenii?...
Faptul că cel mai mare JUCĂTOR din ţară - preşedintele - nu a avut nici o reacţie nu mai miră pe nimeni: nu poţi fi şi "coechipier" cu Orban Viktor şi Tokes Laszlo şi adversar (oare numai în sport e aşa?).

Şi probabil că ştie cel mai bine cum e cu "provinciile"(fie ele şi istorice) şi "regiunile"(fie ele "euroregiuni de dezvoltare").
Aşa că am căutat să mă lămuresc, mai ales asupra înţelesului cuvântului provincie. Şi iată ce am aflat:

Prima accepţiune precizează că se referă la unele ţări.

Cea de a doua are în vedere teritoriul unei ţări situat în afara capitalei şi având anumite trăsături specifice.
Cea de a treia accepţiune se referă la Roma antică şi avea în vedere o ţară cucerită şi administrată de un guvernator.
Drept care m-am mai liniştit.
Sunt într-un teritoriu situat în afara capitalei şi care chiar are anumite trăsături specifice (limbi oficiale şi imnuri mai multe şi insemne statale diferite).
România nu a fost cucerită după '89 (sau nu a ajuns vestea asta până în "provincie") şi nu este administrată de un guvernator ci de un cârmaci (mai înainte era un... cârpaci; acum chiar se potriveşte"Mândră corabia - meşter cârmaciul!").

Şi dacă tot e să ne integrăm deplin (în multclamata -si dorita de unii- globalizare), la un alt statut decât cel de provincie nu avem cum să ne aşteptăm!

Iar guvernatorul -oricine va fi el- va trebui să exploateze cât mai eficient resursele provinciei, să strângă toate birurile şi să le trimită la timp în "capitală". Şi mai ales să nu permită nici un fel de tulburări în provincie.

Doar noi, românii, am învăţat foarte bine lecţiile istoriei în ultimii 1900 de ani!…

În ce mă priveşte, termenul de provincial (Persoană care locuiește în provincie sau este originară de acolo; p. ext.persoană cu apucături sau cu deprinderi stângace, naive.) chiar mi se potriveşte.
Şi vorba unui prieten: "Câinele moare de drum lung şi prostul - de grija altora!". Aşa că, mai bine să mă întorc la "tristeţile" din anii mei frumoşi...

09 ianuarie 2012 E.T. ARDELEANU

RĂZBUNAREA CEAUŞEŞTILOR

2011-12-25T07:09:00.000-08:00

Iată că au trecut 22 de ani de la Crăciunul Însângerat al românilor...
Şi de la crima din prima zi de Crăciun, în urma unei mascarade de proces. Crimă care a făcut înconjurul lumii până să fie transmisă şi de TVR Liberă. Şi care avea să arate lumii cât de "creştin" este dreptcredinciosul popor român. Sau şi astea făceau parte din "înţelegerea" de la Malta !?...
Au rămas întrebările fără răspuns. Şi blestemele celor ciuruiţi. Blesteme care, parcă pe măsură ce trec anii, în loc să se stingă devin mai cuprinzătoare şi mai hidoase.
Şi ne ating pe toţi, nu numai pe făptuitorii crimei.
...Cu 30 de ani în urmă, în plină "teroare comunistă" (cum ar zice Tismăneanu), un coleg de serviciu mi-a zis într-o zi: "M-ai crede dacă ţi-aş spune că în fiecare din noi zace un mic Ceauşescu ? Numai că nu are condiţii să se manifeste..." Am zâmbit strâmb, neştiind dacă e o constatare personală sau o "nadă securistă".
Dar după vreo 15 ani începeam să-i dau dreptate.
Am ajuns să mă gândesc la blesteme şi pe fondul "circului" cu vrăjitoare mediatizat excesiv, dar mai ales în urma "reprezentaţiei" parlamentare din 22 decembrie curent. Când, înainte de a intra în plenul Parlamentului, premierul (era să zic primarul) Boc spunea ziariştilor: "Cu această cravată (violet) nu am fost învins niciodată." Şi a avut dreptate! Aşa că mi-am adus aminte de "blestemul flăcării violet", "psychoguard-ul" Manolea şi alte prostii de aceeaşi factură....
Probabil că, de la un anumit nivel în sus, "beţia de putere" generează şi asemenea... dependenţe.
Se ştie că "Nea Nicu" şi "Coana Leana" îşi aveau şi ei bioterapeuţii lor, vrăjitoarele lor şi tot cortegiul de asemenea practici. Atunci, de ce "practicile" lor să fi fost mai puţin eficiente decât cele din ziua de azi !? Pentru simplul fapt că erau "comuniste" !? Ia să vedem...
Sunt -în acest domeniu al blestemelor- prea puţine argumente şi dovezi raţionale. Mai mult păreri, speculaţii, "simt că...", "se zice că...". Deci rămâne la alegerea fiecăruia să-mi accepte sau nu aceste rânduri-gânduri.
***
De mai multe ori, pe timpul AŞAZISULUI PROCES, s-a rostit cuvântul trădare. N-a fost luat în seamă. Şi de atunci tot trădăm: idealuri, principii, alianţe, partide, neamul, ţara. Până şi pe Dumnezeu l-am trădat ! Şi ne mai mirăm că am ajuns în situaţia în care suntem astăzi...
S-a pomenit de rolul pe care l-ar fi jucat "agenturili". Toţi s-au făcut că "nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase". Astăzi "jucăm", noi toţi, după cum ne "cântă" agenturile. Chiar dacă ele se numesc UE, FMI, BCE, CIA, NATO, Zona EURO sau mai ştiu eu cum (organisme internaţionale ! deh, din care musai să facem şi noi parte).
Ambiţia unui "dictator" de a fi singura ţară care-şi achită datoriile s-a transformat în ambiţia guvernanţilor democratici de astăzi de a îngloda ţara în... datorii pe cât mai multe generaţii !
Ambiţia aceluiaşi dictator de a construi cât mai multe (chiar dacă, uneori, fără rost), s-a transformat -după înlăturarea lui- în dorinţa nestăvilită de a demola cât mai multe (chiar dacă, cel mai des, fără sens).
Bineînţeles că toate acestea trebuiau cunoscute de poporul nerecunoscător. Aşa că TVR (unica atunci!) prezenta necontenit "realizările" şi "adevărul" acelor vremuri.
Şi pe "iubitul şi neînfricatul cârmaci". Numai pe el. Şi pe "mult stimata tovarăşă". Vedete.
Şi nu exista libertatea cuvântului, şi nici a presei. Fapte pentru care au fost condamnaţi şi executaţi.
DUPĂ , ne-am ales cu libertatea cuvântului şi a presei. Şi cu TVR LIBERĂ (sau nu mai este ?), din banii cetăţeanului (şi el... foarte liber!). Şi cu nenumărate televiziuni (care mai de care mai... libere) şi ziare private. Multe dintre ele "abonate" la bani publici. Creatoare de VEDETE... "adevărate" !
De la "prestatoare pe centură" sau "animatoare(animatori) de local" la "activiste(activişti) de partid"( la tineret şi cu fizic plăcut) au devenit -de multe ori peste noapte- vedete în showbiz, realizatoare(realizatori) de televiziune sau politicieni.
Şi se vor, asemeni "Coanei Leana", formatoare(formatori) de conştiinţe şi directoare (directori) de opinie.
Ce Sanda Ţăranu sau Delia Budeanu (ca să dau două nume mai cunoscute)... "Expirate"(aparţineau "odiosului regim")! [ Este adevărat - sunt şi câteva excepţii notabile. Atât ele, cât şi ei. Cu atât mai trist.]
Însă pe majoritatea actualelor "vedete", le-a lovit un ghinion cumplit: să fii urâtă - mai treacă-meargă; dar şi proastă, şi rea - e prea de tot!
Poate de-aceea zice românul "S-a suit scroafa-n copac..." .
Cât despre nivelul cultural, ce să mai vorbim !?...
Dacă "Tovarăşa" a putut ajunge ADI (academician doctor inginer), azi e de neimaginat să nu fii măcar Dr., dacă nu Prof. univ.dr. ; că de asta suntem pe locul unu în lume la "doctori" pe "cap de locuitor"(dar nu în medicină). De fapt, ce mi-e "codoi", ce mi-e "branconier" ...
Şi, ca o încununare ("bomboana de pe colivă" - că tot vorbim de blesteme) - minunata noastră clasă politică, în frunte cu "neînfricatul cârmaci" de azi !...
VEDETA MAXIMA !
Pe vremea Ceauşeştilor, măcar marile sărbători creştine rămăseseră ale noastre.
Astăzi ni le-au confiscat şi pe acestea, simţindu-se obligaţi să ni le "spurce" cu mesaje - care mai de care mai mincinoase !
***

Pe cârmaciul de acum 22 de ani l-am împuşcat.
Pentru distrugerea economiei naţionale. Pentru genocid. Pentru frig şi foame. Pentru încălcarea Constituţiei şi modul dictatorial în care a condus ţara. Pentru orice au mai vrut să-i pună în cârcă. Şi lui, şi nevestei.
Noroc cu cel de azi ! Măcar nevasta lui nu e implicată...

Mi-am amintit că am citit undeva (sau cred numai eu):
SOMNUL NAŢIUNII NAŞTE MONŞTRI !

AUD ?!

25 decembrie 2011 E.T. ARDELEANU

P.S. Singurul răspuns l-am primit de la inegalabilul artist şi conştiinţă care este TUDOR GHEORGHE ! Mai puteţi "îngădui" zece minute ?...

CURĂŢENIA DE CRĂCIUN

2011-12-20T00:00:00.000-08:00

Am fost obişnuit, din copilărie, că săptămâna dinaintea Crăciunului (ca şi cea dinaintea Paştelui) este destinată "curăţeniei mari".Obişnuinţă care -după mai bine de şase decenii- se mai păstrează prin unele case.
Aşa se face că am descoperit pe un raft al bibliotecii două file îngălbenite pe care, în urmă cu destui ani, le-am căutat vrând să le dau copiilor mei ca "ghid de viaţă". Norocul meu (şi al lor!) că nu le-am găsit atunci...
Acum, pentru că nu mai pot face "curăţenie mare" (la propriu), am zis că n-ar strica să-mi fac un pic de "curăţenie" în... suflet! Cum facem la sfârşit de an majoritatea dintre noi (bănuiesc), conform zicerii populare "Cele rele să se spele, cele bune să se-adune !".
Şi mi-am adus aminte că, în urmă cu vreo cinci decenii când am "plecat" în viaţă, bunul meu tată mi-a dat ca "busolă" poezia "Dacă..." (If...) de Kipling tradusă -dacă bine îmi amintesc- de Ion Vinea. Poezie care m-a însoţit toată perioada formării mele profesionale şi, apoi, în carieră şi viaţă.
Mai târziu, prin '76, am descoperit că există şi "Anti-dacă" scrisă de Kostas Varnalis. Credeam atunci că ea se referă la societatea capitalistă. După vreun deceniu mi-am dat seama că se potrivea foarte bine şi României de atunci.
Şi se potriveşte foarte bine mai ales României de acum !
Nu ştiu dacă mai interesează azi pe cineva poeziile lui Kipling şi Varnalis (fie ele şi în traducere). Cred însă (şi sper) că mai sunt tineri care aleargă după idealuri...
Mie nu mi-a folosit decât pentru a mă strădui să rămân om (chiar dacă nu am reuşit să devin... "veşnic tânăr şi ferice").
Drept care, pentru cei care vor şi mai pot face alegeri, am hotărât să ofer ca dar de Sărbători şi prilej de meditaţie în Noul An (ultimul !?) cele două poezii alături de toate urările mele de bine.

DACĂ...

de Rudyard Kipling

Dacă-ţi rămâne mintea, când cei din jur şi-o pierd,

Şi fiindc-o ai, te-apasă - sub vorbe care dor -

Dacă mai crezi în tine când alţii nu mai cred,

Şi-i ierţi, şi nu te superi de îndoiala lor;

Dacă de aşteptare nu osteneşti nicicând,

Nici de minciuna goală nu-ţi clatini gândul drept,

Dacă izbit de ură nu te răzbuni urând,

Şi - totuşi - nu-ţi pui masca de sfânt sau de-nţelept;

Dacă visezi, dar visul stăpân tu nu ţi-l faci,

Sau gândul, deşi judeci, nu ţi-e unic ţel,

Dacă-ncercând triumful sau prăbuşirea - taci,

Şi poţi - trecând prin amândouă - să fii la fel;

Dacă înduri să afli cinstitul tău cuvânt

Răstălmăcit - naivii să-i ducă în ispită,

Sau truda vieţii tale înspulberată-n vânt

De poate iar s-o-nalţe unealta-ţi prea tocită;

Dacă poţi strânge toate veniturile tale

Ca să le joci pe-o carte, şi să le pierzi aşa,

Şi iarăşi de la capăt să-ncepi aceeaşi cale

Fără să spui o vorbă de neizbânda ta;

Dacă poţi gândul, nervii şi inima să pui

Să te slujească, încă peste puterea lor,

Deşi în trupul firav o altă forţă nu-i

Afară de voinţa ce le impune spor;

Dacă te vrea mulţimea, deşi n-ai linguşit,

Iar lângă rege umbli ca lâng-un oarecare,

Dacă de răi sau prieteni nu poţi să fii rănit,

Dacă nu numai unul, ci toţi îţi dau crezare,

Dacă ajungi să umpli minutul trecător

Cu şaizeci de clipe-veşnicii, mereu,

Vei fi pe-ntreg Pământul deplin stăpânitor.

Şi, mai presus de toate, UN OM, copilul meu !

ANTI-DACĂ...

de Kostas Varnalis

De poţi să faci pe prostul cand altul te repede-

Făcând-o pe deşteptul- şi c-un cuvânt nu-l cerţi;

De nu te-ncrezi în nimeni şi nimeni nu te crede;

De-ţi poti ierta păcatul, dar altora nu-l ierţi;

De-ţi ia numai o clipă un rău să-l împlineşti

Şi dacă minţi mai tare când alţii nu spun drept;

De-ţi place în iubire cu ură să izbeşti,

Şi totuşi îţi pui masca de sfânt şi de-nţelept;

De te târăşti ca viermii şi-n visuri nu-ţi iei zborul,

Şi numai interesul îl sui la rang de ţel;

De părăseşti învinsul şi treci cu-nvingătorul

Şi-i vinzi, fără sfială, pe amândoi la fel ;

De rabzi să-ti afli scrisul şi spusa, tălmăcite

Drept adevăr, să-nşele mulţimea oarbă şi

Când vorbele şi fapta în vânt ţi-s risipite,

Tu -dându-le la dracu'- poţi altele scorni;

De poţi să faci într-una dintr-un câştig, o mie,

Şi patria pe-o carte s-o vinzi la primul semn;

De nu-ţi plătesti banuţul luat ca datorie,

Dar tu să fii plătitul găseşti că-i drept şi demn;

De poti să-ţi storci şi gândul şi inima şi nervii,

-Îmbătrânite-n rele- să facă rele noi

Şi sub nehotarâre plecându-te ca servii,

Când toţi strigă: "'nainte!" doar tu să strigi: "'napoi!";

Dacă stând în mulţime te-mpăunezi semeţ,

Dar lângă cel puternic îngenunchezi slugarnic

Şi pe duşmani sau prieteni, tratându-i cu dispreţ,

Te faci ca ţii la dânşii dar îi înşeli amarnic;

Dacă nu pierzi momentul să faci oriunde un rău

Şi-n umbra lui te-nlinişti ca-n umbra unui pom,

Al tău va fi Pământul cu tot prisosul său;

Vei fi-ntre domni Întâiul, dar NICIODATĂ OM!

Alegerea vă aparţine !...

20 decembrie 2011 E.T. ARDELEANU

22...

2011-12-16T22:43:00.000-08:00

22 Decembrie '89. A fost...

...Ziua în care soţii Nicolae şi Elena Ceauşescu au fugit din sediul CC al PCR cu un elicopter. Marcând astfel prăbuşirea unui regim. Unii spuneau că şi victoria revoluţiei române.

Şi a mai fost ziua care avea să ne marcheze evoluţia ulterioară, conform unei indicaţii regizorale celebre:"Mircea, arăţi că lucrezi..." Iar de atunci încoace ne tot conformăm unor "indicaţii regizorale" venite de pretutindeni.

22 de milioane. Români. Am fost...

...Toţi ca unul. Înfriguraţi şi flămânzi. Manipulaţi. Revoltaţi. Înfricoşaţi, dar neînduplecaţi. "Jos Ceauşescu, jos dictatorul!" şi "Armata e cu noi!".

Câţi mai suntem şi pe unde, vom afla la anul. Ce mai suntem, poate peste ani !

22 de ani. Au fost...

...Anii pe care-i aveau cei mai mulţi tineri (fie civili, fie militari) morţi în evenimentele din decembrie '89.

...Şi anii care au trecut de la acele evenimente. Buni, răi ?

Oricum, cu 2 mai mulţi decât cei proorociţi -(Pentru a deprinde democrația, românii vor avea nevoie de 20 de ani)- de Silviu Brucan (n. Saul Bruckner). Şi oare, ce am deprins?

...Ani furaţi, ani de furat ? Cine mai ştie, şi pentru cine mai contează cu adevărat...

...Şi, mai mult, sunt anii pe care-i are "generaţia revoluţiei". Generaţie care încă n-a demonstrat decât o lipsă totală de repere valorice şi idealuri înalte, de dorinţă de a realiza ceva temeinic, de empatie şi respect faţă de cei vârstnici care au de trei ori vârsta lor.

Vârstnici care - părinţi şi,mai ales, bunici - au crezut că libertatea fără limite oferită celor tineri va compensa toate privaţiunile la care au fost ei supuşi până în '89.

...Şi mai sunt anii în care, noi românii, purtăm povara unei crime făptuite în Ziua Naşterii Domnului. Nici până astăzi nu am aflat la comanda cui şi de ce tocmai în acea zi. Şi aceeaşi ani în care - cu perfidă socoteală şi diabolică satisfacţie - am distrus aproape tot ce înfăptuisem în lungi decenii de rodnică trudă şi sacrificii.

22 decembrie. Este...

...Cea mai scurtă zi a anului. Urmată de cea mai lungă noapte.

...Şi ziua nu ştiu cărei "paranghelii" din Parlament. Acum începem cu colindul de acolo? La CC când ajungem? Şi apoi la Preşedinţie... De fapt, nici nu mă interesează.

...O întrebare care doare: când ne vom primi - cu toţii - adevărata "Raţie de libertate" pe care, în 22 decembrie ' 89, au reuşit să o înhaţe doar unii !?

***

...E din nou vremea colindelor !

Am crescut cu tânguirea doinelor şi bucuria colindelor. Sperând că, tot ceea ce mi-a fost mie interzis, voi putea dărui copiilor şi nepoţilor mei.

Acum, după 22 de ani, în amurgul vieţii, mi-a mai rămas doar tânguirea colindei.

Şi speranţa...

Că toţi cititorii mei, dimpreună cu cei dragi lor, vor avea un an mai bun, cu sănătate şi bucurii. Vă dăruiesc din suflet un minunat colind maramureşan care m-ar bucura să răsune în Ajun de Crăciun în casele şi sufletele tuturor ROMÂNILOR!

17 decembrie 2011 E.T. ARDELEANU

O ŢARĂ DE BĂŞINOŞI

2011-12-07T09:51:00.000-08:00

Ştiu că titlul pare şocant.Nu urmăresc acest lucru.

Primul şocat am fost eu, când am ajuns la această concluzie după două zile de sărbătoare.

Zile în care aproape toate posturile TV s-au întrecut în a ne prezenta îmbulzeli crâncene: ba pe la diverse sărbători bisericeşti urmate de pomeni, ba la Ziua Naţională urmată (şi întîmpinată) de alte pomeni.

Şi nu semnificaţia zilelor respective este de discutat.Oricum, aceasta rămâne o chestiune de percepţie mai mult personală. Partea "a doua" a manifestărilor este cea care m-a intrigat, mai ales după ce majoritatea "televiziştilor" tot pomeneau de tradiţionala fasole.

Eu unu' ştiam că tradiţionale -la români - sunt mămăligă, sarmale, cârnăciori olteneşti, tochitură moldovenească, sau slană şi pălincă ardelenească. Dar tradiţionala fasole !?...

Apelându-mi memoria, mi-au revenit în minte anii când mi-am servit ţara sub drapel şi când la masă aveam fasole (supă sau iahnie), ori celebrele conserve de fasole cu costiţă sau cârnăciori de pe timpul aplicaţiilor. Ne dădeam în vânt după ele. Şi "vânturi". Ce tineri eram... În iureşul tinereţii cazone de atunci numeam fasolea "plantă cântătoare".

Şi mi-am mai amintit că, înainte de '89, tovarăşii de la judeţeană sau CC care veneau la diverse festivităţi prin unităţi solicitau la masa festivă "o fasole ostăşească" sau o "iahnie la cazan". Şi nu uitau să spună că, pe vremea când au făcut ei armata, era cea mai bună mâncare. Apoi, când limbile se mai dezlegau, nu uitau să povestească (fără perdea) diverse "întîmplări" provocate de saţietatea cu mâncarea de fasole. Noi, soldaţii, ne coteam şi şuşoteam "Vezi ce aere îţi dai când te saturi de fasole?...".

Şi mai era fasolea o mâncare nelipsită din cantinele muncitoreşti sau ale internatelor. Şi ale puşcăriilor...

După evenimentele din decembrie '89, poate şi ca semn al "înfrăţirii" armatei cu poporul, nu am mai pomenit sărbătoare (fie naţională, fie bisericească - necum cele militare- ) fără tradiţionala fasole.

Şi iar am căutat explicaţii pentru cozile, îmbrâncelile şi nestăvilita poftă de tradiţională fasole ale majorităţii concetăţenilor mei...

Vrând-nevrând, am ajuns iar la experienţa-mi militară din tinereţe.

Atunci, primul semn de apartenenţă la comunitate erau uniforma şi tunsul.Urmau dormitorul şi W.C.-ul comune. Apoi locul unde mâncam şi ceea ce mâncam. Şi mai ales, traiul în comun după anumite reguli foarte stricte.

Dar ne simţeam puternici. Şi uniţi la greu şi la bine. Şi la fel. Chiar şi în prostii (şi zău că nu ne-am ferit de ele) !

De multe ori, după câte o mâncare săţioasă de fasole, se încingeau adevărate "întreceri" de... "vânturi". [ Mai pe româneşte - băşini. Pentru a nu greşi, m-am dus la dicţionare şi iată:

VÂNT s. (FIZIOL.) gaz, pârț, (pop.) bășină, fâsâială, (prin Bucov. și Maram.) târtâită, (fam.) pam. Sursa: Sinonime

BĂŞINĂ (bășíni), s. f. – Vînt, pîrț. – Var. (Mold.) beșină. – Der.bășinos, adj. (care face vînturi; pîrțîit; laș). V. și băși. Sursa: DER

BĂȘINÓS, BĂȘINOÁSĂ, bășinoși, bășinoáse, adj. 1. Care elimină des gaze intestinale.

2. (Fig.) Fricos, laș. 3.(ref. la o persoană) nesuferită, antipatică, care-şi dă aere. 4. de proastă calitate.5.(persoană) care trage vânturi. 6. (peior.) bătrân. Sursa: DER Aşadar, mă voi referi în continuare la aceste definiţii. Sunt la vârsta şi în situaţia când falsa pudibonderie nu-şi mai are locul.] Care-i mai tare, mai lung, mai persistent, etc.

Şi toate acestea la adăpostul nopţii, în dormitor, sau în formaţie unde era mai greu de depistat "autorul". Anonimatul - de multe ori - face anumite situaţii mai suportabile.Iar pentru cei care nu suportau asemenea situaţii, nu existau prea multe alegeri: fie ieşeai din dormitor la aer curat, fie ieşeai din formaţie - ceea ce putea atrage anumite pedepse.

***

Stau şi mă întreb acum, văzând îmbulzeala concetăţenilor la diferitele evenimente (mai ales la "partea a doua"), care din explicaţiile de mai sus pot fi acceptate. Pentru că cele strict fiziologice, ca foamea sau plăcerea de a elimina des gaze intestinale, nu mi se par suficiente. Drept care nu-mi rămâne decât să caut altele.

Evident că, în ultimul deceniu, sentimentul de apartenenţă la ceva al românilor s-a diluat până aproape de zero. Apartenenţa la NATO şi la UE nu a fost de ajuns (cu atât mai mult cu cât nu este deplină). Şi atunci caută ceva care să le aducă aproape stări din trecut: cantina, cazarma, colectivitatea. Lipsa grijii pentru mâncare, mai ales "tradiţională" şi gratuită. Iar "spiritul de turmă" conferă mai multă siguranţă şi mai puţină responsabilitate.

Frica, laşitatea se fac tot mai mult simţite.

Întâlnim tot mai des persoane de proastă calitate, antipatice, de nesuferit. Şi bătrâne (ca mine).

Într-un cuvânt - băşinoşi.

O categorie aparte sunt cei care se autodeclară elite. Îşi dau nişte aere de neimaginat. Şi "slobozesc" nişte creaţii de "să sparie gândul" (vorba cronicarului). Apoi, în interminabile "tocşouri", se laudă sau se acuză unii pe alţii care a produs cea mai tare, cea mai lungă, cea mai rafinată, cea mai persistentă, etc. băşină (că, totuşi, cântere e greu de numit). Şi, dacă se poate, cântarea să fie cât mai aproape de urechile ŞEFULUI. Că aici, pomana (pleaşca în exprimarea unui fost ministru al culturii!) este - pe lângă tradiţionala cupă de şampanie (fineţuri ca pentru elite) - o numire, o avansare, o decoraţie cu care să se poată lăuda la ceilalţi băşinoşi din formaţie.

Şi nu mi-e ruşine nici cu Înalt Prea Cinstitele feţe bisericeşti. Măcar că la acestea, pomana şi tămâierea fac parte din "atribuţiile de serviciu"(divin!)...

Iar peste toţi aceşti concetăţeni băşinoşi tronează SUPREMUL, cel cu educaţie cazonă, cel obişnuit cu "fineţurile de cazan" (fie ele şi distilate!), cel care nu suportă ieşirea din formaţie (dar se bazează pe fugarii din alte formaţii), cel care - încă din şcoală - a fost învăţat să folosească orice vânt prielnic şi, mai presus de toate, este predestinat prin nume să conducă o ţară de băşinoşi. Ţară care nu mai este şi a mea...

Trăiască BĂSESCU I-ul şi vechii săi tovarăşi !

***

Sigur că, pentru cei care nu vor trăiască printre băşinoşi, nu rămân prea multe alegeri.

Sau pleacă din formaţie, indiferent de riscuri.

Sau stârnesc UN VÂNT ADEVĂRAT, care să spulbere sufocanta atmosferă ce apasă peste această ţară.

Alegerea le aparţine. Dar nu este suficientă cea individuală !

02 decembrie 2011 E.T. ARDELEANU

P.S. Postez abia acum aceste rânduri pentru a mă detaşa de cele văzute şi a nu strica ziua celor cre îl au ca patron pe Sf. Nicolae. Dar cum Moşul vine şi cu nuiaua...

Iar pentru cei care "trudesc" la o nouă constituţie, fac şi o propunere: în contextul celor de mai sus ţara să se numească BĂSEMANIA (măcar cu atât să ne deosebim de boşimani şi scăpăm şi de "eticheta" de romi).

REGI ŞI MĂSCĂRICI

2011-11-13T04:53:00.000-08:00

...Am ratat şi de această dată "sfârşitul lumii"! Însă nădăjduiesc să-l apuc pe cel din 12.12.'12... (Măcar în urma alegerilor!)

Sau nu va veni nici atunci? Cine mai poate avea vreo certitudine în ziua de azi, când - vorba Poetului Naţional - "Veacul nostru ni-l umplură saltimbancii şi irozii"!?

Pentru că a trecut şi ziua de 10 noiembrie, când s-au încheiat manifestările dedicate "Jubileului regal"(sau n-am înţeles eu bine?), cred că se poate vorbi fără reţinerea de a leza niscaiva "sentimente" despre regi şi cei de pe la curţile lor.

După ce s-a sfârşit(sper) "delirul monarhist" - omagial în cel mai pur stil ceauşist - este cazul să ne definim noţiunile (pare-mi-se, Talleyrand spunea ceva în sensul ăsta). Pentru majoritatea celor care navighează pe internet, atunci când vor să se lămurească asupra vreunei noţiuni, cea mai la îndemână enciclopedia este Wikipedia (nicidecum British Encyclopedia, Le Petit Larousse, orice Lexikon, Dicţionarul explicativ al limbii române; astea sunt pentru "elite") sau -măcar- dex online. Aşadar:

REGE, crai sau împărat, este titlul unei persoane care conduce printr-o formă de guvernământ o Monarhie absolută, o Monarhie constituțională sau, ca teritoriu, conduce un regat sau imperiu. De la Wikipedia, enciclopedia liberă

RÉGE, regi, s. m. 1. Suveranul unui regat, persoană care deține puterea supremă într-un regat; monarh. 2. Fig. Cel care are poziția cea mai însemnată într-un domeniu oarecare, prin puterea, prin importanța, prin competența sa. 3. Numele piesei principale de la jocul de șah, a cărei pierdere aduce înfrângerea jucătorului. ♦ Numele uneia dintre cărțile de joc, care are desenat pe ea un cap de rege (1); popă, rigă. Sursa: DEX '98

MĂSCĂRÍCI, măscărici, s. m. 1. Actor de comedie în teatrul popular (de circ, de bâlci etc.) care execută și numere de acrobație, muzicale, de dresură etc.; saltimbanc, paiață, clovn. ♦ Epitet depreciativ pentru un om neserios, ridicol. 2. (În evul mediu) Persoană angajată la curțile regale sau senioriale pentru a amuza asistența; bufon. Sursa: DEX '98

A MĂSCĂR//Í ~ésc tranz. reg. 1. A face să se măscărească; a murdări. 2. A trata cu măscări; a vorbi de rău; a huli; a ponegri; a batjocori; a denigra; a defăima; a calomnia; a cleveti; a bârfi; a blama.

***

Abia de aci înainte începe nebunia...

Slabele mele cunoştinţe atât în domeniul istoriei cât şi în cel constituţional m-au făcut să nu mai înţeleg nimic.Şi cum românul zice că prost nu e cel care nu ştie, ci acela care nu întreabă, iertat să-mi fie că (mă)întreb despre cetăţeanul Mihai R (după cum a semnat recent la Parlament):

- Conduce printr-o formă de guvernământ (fie monarhie absolută, fie monarhie constituţională) vreo ţară (regat sau imperiu) numită România ?

- Are el poziţia cea mai însemnată în vreun domeniu oarecare fie prin puterea, fie prin importanţa, fie prin competenţa sa ?

- Este piesa principală într-un "joc de şah" pe care noi, românii, încă nu-l ştim ?

Evident că întrebarile sunt mai degrabă retorice, iar răspunsurile pe care mi le-ar putea da Mihai Gâdea, Dana Grecu, Radu Tudor, Sorin Ilieşiu, Lucia Hossu-Longin, Andrei Bădin, Monica Tatoiu şi nenumăraţi alţii ejusdem farinae nu mă vor lămuri nici măcar cât "învăţământul politico-ideologic" la care eram obligat să particip pe vremuri. Poate ştie mai multe vicepreşedintele Senatului, Dan Voiculescu, şi "colegii lui de breaslă" (mai vârstnici sau mai tineri)...

Diversiunea cu Prinţul Charles şi Transilvania poate avea sens numai ideea în care afirmaţiile generalului Mircea Chelaru din octombrie 2000 referitoare la enclavizarea României vor prinde contur după martie 2012.

Până atunci să ne întoarcem la "Casa Regală".

Acum nu ştim să existe şi o Curte Regală (deşi orice casă ar trebui să aibă o curte, oricât de mică!). Dar sunt convins că la momentul potrivit va apărea (precum PCdR în august '44).

La începutul domniei, Principele Carol al României a primit ca reşedinţă de vară vechile case domneşti de la Cotroceni. Carol I hotărăşte să construiască un palat în incinta mănăstirii, palat care să fie reşedinţa oficială în Bucureşti şi să rămână în folosinţa moştenitorilor Coroanei.

Cine este "moştenitorul" de astăzi (ca şi al revoluţiei din'89), ştim!

Doar că, "angajatul" de acum de la Palatul Cotroceni se numeşte preşedinte.

Însă, după definiţiile mai sus citate, angajatul la curţile regale pentru a amuza asistenţa se numeşte "măscărici" (este adevărat că se face referire la perioada medievală, dar oare nu ne plângem noi că suntem în urma Europei civilizate cu câteva sute de ani!?).

Sensul de actor de comedie în teatrul popular, de circ, de bâlci, etc., care execută şi numere muzicale, de acrobaţie, de dresură, etc., nu este de loc de neluat în seamă. Oare nu trăim de 22 de ani un o comedie nesfârşită, cu personaje de bâlci în cele mai înalte funcţii din stat, şi cu "dresori" nemiloşi care ne învaţă să trăim cu mâncare cât mai puţină, în frig şi fără medicamente!?

Iar verbul A MĂSCĂRI care înseamnă şi a vorbi de rău, a huli, a ponegri, a batjocori, a denigra, a defăima, a calommnia, a cleveti, a blama nu vi se pare a fi trăsătura de bază, definitorie a "angajaţilor" actuali de la Palate!?

Faptul că "Măscăriciul" are dreptul de a spune orice adevăruri sau scorneli fără a i se permite nimănui să se supere, iar el să nu fie pedepsit nicicum, mă face să propun ca -în "Republica-Monarhică"- să se înfiinţeze funcţia supremă de MĂSCĂRICI NAŢIONAL, funcţie care să poată cumula atât prerogativele regale cât şi cele ale măscăriciului.

Că indivizi care să îndeplinească, cu brio, o asemenea funcţie avem destui...

12.11.2011 E.T.ARDELEANU

P.S. Despre "mesajul regal", regine, dame şi alte "figuri" (de pe tabla de şah, bineînţeles) voi reveni în curând.

Ziua Regelui=Ziua Armatei Române=Ziua Europeană a Justiţiei Civile

2011-10-25T09:11:00.000-07:00

25 Octombrie...

Pentru noi, românii trăitori în al doilea deceniu al celui de al treilea mileniu de la naşterea Mântuitorului, ziua aceasta a căpătat o triplă semnificaţie.Pentru că timpul curge într-un singur sens, am să o iau şi eu în sensul curgerii sale.

- I -

25 octombrie 1921: se năştea primul copil al principelui Carol al României şi prinţesei Elena

a Greciei - Mihai - cel care avea să fie proclamat la 4 ianuarie 1926 ca Principe moştenitor al Coroanei României, iar pe 20 iulie 1927 avea să devină Mihai I, rege al României (sub regenţă, deoarece era minor). Apoi, pe 8 iunie 1930 (în urma loviturii de stat dată de tatăl său,deoarece Carol venise în ţară prin încălcarea unui angajament scris, confirmat de Parlament şi de Regele Ferdinand!) primeşte titlul onorific de Mare Voievod de Alba Iulia. Pe 25 octombrie 1936 (la 16 ani!) i se conferă gradul de sublocotenent în cadrul Batalionului I vânători de munte.

Sub presiunea evenimentelor, tatăl său Carol al II-lea abdică, renunţând la Coroana României -pentru a patra oară- (definitiv de această dată) în 6 septembrie 1940 argumentând astfel: „Azi, zile de vitregie nespusă îndurerează ţara, care se găseşte în faţa unor mari primejdii. Aceste primejdii vreau, din marea mea dragoste pentru acest pământ în care am fost născut şi crescut, să le înlătur trecând astăzi fiului meu, pe care ştiu cât de mult îl iubiţi, grelele sarcini ale domniei” .

În consecinţă, Marele Voievod de Alba Iulia (care încă dormea la acea oră "istorică"!) este sunat de aghiotantul său şi i se comunică: „Majestatea Voastră este chemată la orele zece în Sala Tronului, pentru a depune jurământul de încoronare”.

Conformându-se solicitării, a coborât în Sala Tronului unde se aflau trei persoane oficiale: generalul Ion Antonescu, Patriarhul Nicodim şi Gheorghe Lupu - preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În faţa acestora, Mihai a depus jurământul în formula (stabilită de Antonescu):"Jur credinţă naţiunii române. Jur să păzesc cu sfinţenie legile statului. Jur să păzesc şi să apăr fiinţa statului şi integritatea teritoriului României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!"

Astfel, Mihai devine pentru a doua oară rege al României.Imediat după ceremonia depunerii jurămăntului, Mihai I a semnat următorul Decret: " Art. I. Investim pe dl. general Ion Antonescu, preşedintele Consiliului de Miniştri, cu depline puteri pentru conducerea statului român. Art. II. Regele exercită următoarele prerogative regale: a) El este capul oştirii; b) El are dreptul de a bate monedă; c) El conferă decoraţiunile române; d) El are dreptul de graţiere, amnistie şi reduceri de pedepse; e) El primeşte şi acreditează ambasadorii şi miniştrii plenipotenţiari; f) El numeşte pe primul-ministru, însărcinat cu depline puteri; g) El încheie tratate; h) Modificarea legilor organice, numirea miniştrilor şi subsecretarilor de stat se va face prin decrete regale contrasemnate de preşedintele Consiliului de Miniştri.Art. III. Toate celelalte puteri ale statului se exercită de preşedintele Consiliului de Miniştri.

Dat în Bucureşti, la 5 septembrie 1940.

Pe data de 6 octombrie 1940, împlinindu-se o lună de la preluarea conducerii statului(!), Mihai trimitea generalului Antonescu următoarea telegramă: „Legiunea subordonându-se azi hotărât acţiunii de refacere a ţării pe care domnia voastră aţi pornit-o, vă felicit, domnule general şi vă urez, atât domniei voastre personal, cât şi Mişcării Legionare, complectă reuşită pentru binele românismului.” De asemenea, şeful statului a participat la manifestaţia de la Iaşi din 8 noiembrie 1940, alături de Antonescu şi Horia Sima.

După înăbuşirea rebeliunii legionare din 21-23 ianuarie 1941, în 31 ianuarie Mihai I îşi face cunoscută poziţia şi, într-o telegramă publică adresat generalului Ion Antonescu, spune: „Aţi binemeritat de la patrie redându-i ordinea şi liniştea. Odată cu formarea guvernului vă exprim întreaga admiraţie şi încrederea.”

La 10 mai 1941, de Ziua Naţională a României, prin decret semnat de generalul Antonescu regele Mihai a fost înălţat la gradul de mareşal.

Deşi conform decretului regal din 5 septembrie 1940 regele era "capul oştirii", Antonescu nu l-a consultat în privinţa intrării în războiul contra U.R.S.S. declanşat pe 21 iunie. Cu toate acestea, după celebrul ordin "Ostaşi, vă ordon: Treceţi Prutul!" dat de Ion Antonescu, regele Mihai îi trimite generalului o telegramă prin care îşi exprimă sprijinul pentru acest act: „În clipa când trupele noastre trec Prutul şi codrii Bucovinei pentru a reîntregi sfânta ţară a Moldovei lui Ştefan cel Mare, gândul meu se îndreaptă către domnia voastră domnule general, şi către ostaşii ţării.”

După 2 luni de campanie încununată de victorii, la 21 august 1941 regele Mihai îi conferă generalului Ion Antonescu gradul de mareşal motivând astfel:"Pentru servicii aduse Patriei şi Tronului pe câmpurile de bătălie" .

Pe fondul desfăşurării războiului, divergenţele dintre regele Mihai (mai corect spus "camarila" acestuia) şi mareşalul Antonescu s-au accentuat până la momentul socotit de unii drept "un act curajos al cotiturii hotărâte a politicii României spre ruptura cu Germania hitleristă şi alierea cu Naţiunile Unite, în clipa când încă nu se precizase clar înfrângerea Germaniei", iar de alţii drept "capitulare" sau "predare necondiţionată".La 23 august 1944 (conform principiului valabil şi astăzi "Eu te-am făcut,eu te omor!") regele Mihai l-a destituit pe Ion Antonescu din funcţia de "conducător al statului", l-a arestat şi l-a predat apoi comuniştilor lui Emil Bodnăraş. În momentul arestării, Antonescu s-ar fi adresat sfetnicilor regelui astfel: "Nenorociţilor, nu vă daţi seama ce faceţi? Distrugeţi ţara şi o daţi pe mâna comuniştilor!"

În aceeaşi seară, la orele 22 şi 12 minute s-a transmis la radio proclamaţia către ţară a regelui Mihai:

   „Români,
    În ceasul cel mai greu al istoriei noastre, am socotit în deplină înţelegere cu Poporul Meu, că nu este decât o singură cale pentru salvarea Ţării de la o catastrofă totală: ieşirea noastră din alianţa cu puterile Axei şi imediata încetare a războiului cu Naţiunile Unite. [...]
    Români,
    Dictatura a luat sfârşit şi cu ea încetează toate asupririle. Noul Guvern înseamnă începutul unei ere noi în care drepturile şi libertăţile tuturor cetăţenilor Ţării sunt garantate şi vor fi respectate.
    Alături de armatele aliate şi cu ajutorul lor, mobilizând toate forţele Naţiunii, vom trece hotarele impuse prin actul nedrept de la Viena pentru a elibera pământul Transilvaniei noastre de sub dominaţia străină.
    Români,
    De curajul cu care ne vom apăra cu armele în mână independenţa împotriva oricărui atentat la dreptul nostru de a ne hotărî singuri soarta depinde viitorul Ţării noastre.Cu deplină      încredere în viitorul Neamului Românesc să păşim hotărâţi pe drumul înfăptuirii României de mâine, a unei Românii libere, puternice şi fericite."

Pe 12 septembrie 1944 avea să se semneze Armistiţiul cu Puterile Aliate, fapt ce nu a împiedicat ca 130.000 de militari români să ajungă prizonieri ai sovieticilor, şi cei mai mulţi dintre ei să-şi piardă ulterior viaţa în U.R.S.S.(Chiar Maniu observa că textul semnat nu corespundea condiţiilor negociate la Cairo, şi nici măcar celor oferite de Molotov lui Antonescu la Stokholm! Nimeni nu bănuia însă "târguiala" care avea să aibă loc între Churchill şi Stalin, o lună mai târziu, la Moscova.)

La încheierea războiului, regele Mihai avea să primească de la preşedintele american Harry Truman cea mai înaltă decoraţie - "Legiunea de merit" în grad de Comandant Şef. I.V.Stalin avea să-i confere şi el cea mai înaltă distincţie sovietică "Ordinul Pobeda(Victoria)" cu diamante.

Nu voi mai insista asupra perioadei 1945-1947, şi a gesturilor săvârşite de regele Mihai în această perioadă.Las cititorilor "plăcerea" de a descoperi - de la documente de arhivă şi memorii până la filme documentare şi filme "omagiale".

Momentul abdicării a fost prezentat în fel şi chip.Şi comentat la fel.Documentele pe care le-am parcurs eu (până acum) arată aşa:

„Mihai I-iu
    Prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională, rege al României.
                                         La toţi de faţă şi viitori sănătate.
    În viaţa statului român s-au produs în ultimii ani prefaceri politice, economice şi sociale care au creat noi raporturi între principalii factori ai vieţii de stat. Aceste raporturi nu mai corespund astăzi condiţiilor stabilite de pactul fundamental, Constituţia ţării, cerând o grabnică şi fundamentală schimbare.
    În faţa acestei situaţiuni, în deplină înţelegere cu factorii de răspundere ai ţării, conştient şi de răspunderea ce-mi revine, consider că instituţia monarhică nu mai corespunde actualelor condiţiuni ale vieţii noastre de stat, ea reprezentând o piedică serioasă în calea dezvoltării României.
În consecinţă, pe deplin conştient de importanţa actului ce fac în interesul poporului român,
                                                             ABDIC

pentru mine şi pentru urmaşii mei la tron, renunţând pentru mine şi pentru ei la toate prerogativele pe care le-am exercitat ca rege al României. Las poporului meu libertatea de

a-şi alege noua formă de stat.
Mihai I
Bucureşti, 30 decembrie 1947”

La orele 15:30 s-a întrunit Consiliul de Miniştri. Petru Groza a adus la cunoştinţă actul abdicării şi a fost emisă o proclamaţie a guvernului către ţară. Aceasta aducea la cunoştinţă abdicarea regelui şi aprecia că „Astfel, poporul român a dobândit libertatea de de a-şi clădi o nouă formă de stat - Republica Populară”. La orele 19:10, sub preşedinţia lui Mihail Sadoveanu, s-a deschis şedinţa extraordinară a Adunării Deputaţilor.În unanimitatea au fost aprobate două proiecte de lege.

Primul lua act de abdicarea regelui Mihai I, pentru sine şi pentru urmaşii săi, Constituţia României era abrogată, iar noua denumire oficială a statului devenea Republica Populară Română. De asemenea, se preciza că puterea legislativă va fi exercitată de Adunarea Deputaţilor până la dizolvarea ei şi întrunirea unei Adunări Naţionale Constituante, care se va face la o dată fixată de Adunarea Deputaţilor. Aceasta va adopta noua Constituţie a RPR.

Prin al doilea proiect s-au numit membrii Prezidiului Provizoriu al RPR: C.I. Parhon, preşedinte, Mihail Sadoveanu, Ştefan Voitec, Gheorghe Stere şi Ioan Niculi, vicepreşedinţi. Şedinţa s-a încheiat după numai o oră.

Mihai a primit un paşaport pe numele Mihai de Hohenzollern-Sigmaringen. În ziua de 3 ianuarie 1948, împreună cu regina-mamă Elena, s-a deplasat de la Castelul Foişor la gara din Sinaia. Trenul era format din opt vagoane dintre care două erau special pentru bagaje. Odată cu Mihai au mai părăsit ţara 33 de persoane din serviciul Casei Regale. În plină noapte, trenul a trecut graniţa de stat a României, întreptându-se spre Elveţia, unde şi-a stabilit domiciliul.

La început el a refuzat să facă declaraţii publice. Ulterior, aflat într-o vizită în Marea Britanie, Mihai a declarat presei că abdicarea i-a fost impusă prin forţă. Aceste declaraţii au fost menţinute şi o lună mai târziu, cu ocazia primirii lui la Washington în compania lui Harry Truman, preşedintele Statelor Unite. Ca răspuns la aceste afirmaţii ale fostului rege, guvernul comunist din ţară i-a retras cetăţenia română la 22 mai 1948. Aceaşi măsură a fost luată şi pentru celelalte persoane din familia regală.

Pe 10 iunie 1948, s-a oficiat în Palatul Regal din Atena căsătoria dintre Mihai de Hohenzollern-Sigmaringen şi Ana de Bourbon-Parma.

(...)

Deşi regele şi-a manifestat dorinţa de a reveni în ţară încă din 1990, acest lucru i s-a permis abia doi ani mai târziu cu ocazia sărbătorilor de Paşte. Preşedintele Constantinescu i-a reactivat cetăţenia română şi a permis familiei regale să revină în România. La sfârşitul anului 1997, Crăciunul şi Anul Nou au fost petrecute în ţară pentru prima oară de la abdicarea din 30 decembrie 1947.

Din anul 2000, familia regală dispune de dreptul la proprietate a Castelului de la Săvârşin, judeţul Arad, şi dreptul de folosinţă a Palatului Elisabeta din Bucureşti, locul unde a fost semnat actul de abdicare.

Pe 19 decembrie 2007, Academia Română a făcut o reparaţie istorică, regele Mihai fiind ales membru de onoare al Academiei Române. Într-o ceremonie solemnă, însemnele prestigioasei instituţii i-au fost înmânate la 8 aprilie 2008 .

Într-o ceremonie privată din 30 decembrie 2007, care a avut loc la Castelul de la Săvârşin, regele Mihai a promulgat noul Statut al Casei Regale. Potrivit acestuia, a fost eliminată legea salică de succesiune, care presupunea ca moştenitorul tronului să fie de sex masculin. Astfel, după moartea lui Mihai, principesa Margareta va deveni şeful Casei Regale a României. Pe linia de succesiune urmează, pe următoarele două poziţii, principesa Elena, a doua fiică a regelui, şi Nicolae de Roumanie Medforth-Mills (n. 1985), fiul Elenei, care va deveni ASR Principele Nicolae al României la 1 aprilie 2010 sau la moartea Regelui Mihai, oricare ar surveni mai întâi. De asemenea, Radu Duda a primit titlul de „Principe al României” cu apelativul de „Alteţă Regală” şi urmează să poarte titlul de „Alteţa Sa Regală Principele Consort al României” începând de la moartea lui Mihai. Prin acelaşi document se mai stabileşte că descendenţii regelui Carol al II-lea, pe orice ramură colaterală, îşi vor păstra apelativul şi rangul care le-a fost acordat în timpul domniei sale.

***

Foarte pe scurt, acestea sunt datele care îl pot zugrăvi pe cel care a fost şeful statului român în două rânduri, regele Mihai: 27 iulie 1927 - 8 iunie 1930(sub regenţă) şi 6 septembrie 1940 - 30 decembrie 1947.

Astăzi, Constituţia României arată astfel:

ARTICOLUL 1

(1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.

(2) Forma de guvernământ a statului român este republica.

Aşadar...

25 Octombrie, Ziua Regelui... Care rege!?

Evident că împlinirea vârstei de 90 de ani reprezintă un jubileu greu de atins pentru majoritatea indivizilor, şi cu atât mai mult pentru supravieţuitorii celei mai mari conflagraţii din istorie.Faptul că cel care reuşeşte această performanţă este fostul şef al statului român şi singurul nostru mareşal în viaţă, regele Mihai, ne poate oferi o deplină consolare pentru pierderile din al doilea război mondial şi suferinţele din cei 45 de ani de comunism care i-au urmat, un prilej de deplină mândrie patriotică şi nesecat avânt în lupta cu greutăţile prezentului, şi garanţia sigură că rămânem unici în lume prin "republica monarhică" pe care vrem s-o făurim şi "casele regale" care să o conducă.

Pentru omul Mihai de România, la 90 de ani, cu tot respectul datorat vârstei: "La toţi de faţă şi viitori, sănătate!" şi să ne întâlnim la centenar.

(D-l Crin Antonescu - ca profesor de istorie - şi D-l Victor Ponta - ca eminent jurist - ar fi trebuit să ştie mai bine decât majoritatea celor pe care îi "păstoresc" adevărul istoric şi statutul juridic al celui pe care tot mai mulţi îl numesc "Majestatea Sa"...)

- II -

25 Octombrie 1944: În istoriografia oficială şi unanim acceptată până în '89, data respectivă reprezenta ziua când, în cel de-al doilea Război Mondial, Armata Română alături de Armata Roşie a eliberat de sub ocupaţia hotysto-hitleristă ultima brazdă din pământul sfânt al ţării răpit prin odiosul Diktat de la Viena.

Faptele istorice: Asaltul final asupra ultimelor rezistenţe ale inamicului de pe aliniamentul Satu Mare - Carei a fost declanşat de Armata 4 română, avînd la dreapta Armata 40, iar la stînga Armata 27 - ambele sovietice - în noaptea de 24 spre 25 octombrie 1944. Rezistenţele inamice de pe oraşul Carei au fost înfrînte printr-o manevră dublu învăluitoare, frontal cu Divizia 9 infanterie, pe la sud cu diviziile 3 şi 18 infanterie, iar pe la nord cu Divizia 21 infanterie. La Satu Mare a acţionat Divizia 11 infanterie în strînsă colaborare cu Divizia 133 infanterie sovietică. În spaţiul dintre cele două oraşe au acţionat diviziile 1 şi 8 cavalerie române. În dimineaţa zilei de 25 octombrie 1944, ultima brazdă de pămînt românesc din nordu-vestul ţării a fost eliberată de sub ocupaţia horthystă. Prin reaşezarea la locul lor a bornelor de hotar, graniţa de vest a României îşi recăpătase conturul ei firesc.

Cuvintele comandantului Armatei a 4-a, generalul Gheorghe Avramescu, adresate militarilor din subordinea sa, consemnate în Ordinul de Zi nr. 104 din 25.10.1944, reliefează foarte elocvent cele menţionate mai sus: “La chemarea ţării pentru dezrobirea Ardealului rupt prin Dictatul de la Viena aţi răspuns cu însufleţire şi credinţă în izbânda poporului nostru, tineri şi bătrâni aţi pornit spre hotarele sfinte ale patriei şi cu piepturile voastre aţi făcut zăgaz neînfricat duşmanului care voia să ajungă la Carpaţi. Zdrobit de focul năpraznic al artileriei şi de necontenitele voastre atacuri, inamicul a fost izgonit din Ardealul scump, eliberând astfel ultima palmă de pământ sfânt al ţării.Prin ploi, prin noroaie şi drumuri desfundate, zi şi noapte aţi luptat cu un duşman dârz şi hotărât şi l-aţi învins. Azi, când avangărzile trec pe pământ străin (se trecuse la eliberarea Ungariei), pentru desăvârşirea înfrângerii definitive a duşmanului, gândul meu se îndreaptă către voi, cu dragoste şi admiraţie pentru faptele voastre de arme. Peste veacuri veţi fi slăviţi, voi ofiţeri şi ostaşi care aţi eliberat Ardealul. Pe cei care au căzut la datorie îi vor preamări urmaşii şi numele lor va fi scris în cartea de aur a neamului. Încrezători în destinele neamului şi luând pildă de la cei ce au pus patria mai presus decât viaţa, continuăm lupta strâns uniţi în jurul steagului…”.

Eforturile depuse de Armata Română pentru eliberarea Transilvaniei de Nord-Vest au constat în angajarea în luptă (în perioada 1 septembrie 1944 - 25 octombrie 1944) a 27 de divizii, un corp aerian şi două brigăzi de artilerie antiaeriană, totalizând un efectiv de 265.735 de oameni ditre care s-au jertfit peste 58.000 (morţi, răniţi şi dispăruţi).

Faptele de eroism nepieritor din această campanie au rămas înscrise în istoria neamului şi în sufletul generaţiilor de urmaşi.

Pe timpul ocupaţiei sovietice, până în 1958, prin Decretul nr. 125 din 20 iulie 1951, Ziua Forţelor Armate ale Republicii Populare Române a fost desemnată a fi sărbătorită la 2 octombrie, dată ce era menită să rememoreze faptul că, la 2 octombrie 1943, Stalin a aprobat organizarea, pe teritoriul U.R.S.S., a unei unităţi militare formată din voluntari români, recrutaţi de către Ana Pauker, din rândul prizonierilor de război, Divizia „Tudor Vladimirescu”, ce va deveni, după război, furnizoarea de locţiitori/comisari politici ai armatei populare.

Apoi, prin Decretul nr. 381 din 01 octombrie 1959 s-a stabilit:

ART.1 Ziua de 25 octombrie se declară "Ziua Forţelor Armate ale Republicii Populare Române".

ART.2 Ziua Forţelor Armate ale Republicii Populare Române este sărbătoare militară şi populară.

Ea este zi de repaus pentru militari şi se sărbătoreşte în armată potrivit regulamentelor militare şi ordinelor Ministrului Forţelor Armate ale Republicii Populare Române.

ART.3 Decretul nr. 125 din 27 iulie 1951 se abrogă.

Şi aşa a rămas. Şi în Republica Socialistă România.Şi după decembrie '89, în actuala republică.

Oare să nu fi observat nimeni coincidenţa cu... Ziua Regelui!?

Sau, printr-o complicitate tacită de la "armata regală" la "armata populară", de la "armata populară" la "armata ceauşistă" şi de la "armata ceauşistă" la "armata NATO" încă nu a îndrăznit nimeni să se atingă de simboluri care asigurau onoarea, demnitatea şi spiritul de corp al celor îmbrăcaţi în uniforma militară, şi care - indiferent de perioada istorică şi stăpânii vremelnici - alcătuiau Armata Română.

Timpul însă nu e trecut.În procesul de reformare a statului, comandantul (forţelor armate) şi preşedinte (al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării) va găsi o rezolvare şi acestei "probleme".

25 Octombrie, Ziua Armatei... Care armată?

Aşadar, SĂ TRĂIEŞTI, OSTAŞ ROMÂN !

- III -

25 octombrie Ziua Europeană a Justiţiei Civile.

În iunie 2003, delegaţii miniştrilor de justiţie la Consiliul Europei împreună cu Comisia Europeană au decis să lanseze o Zi Europeană a Justiţiei Civile care să fie marcată anual pe 25 octombrie.În cadrul acestei zile, statele se obligă să desfăşoare o serie de evenimente prin care să aducă justiţia mai aproape de cetăţeni, să-i informeze pe cetăţeni cu drepturile lor prin simularea procedurilor, să organizeze sesiuni de informare deschise studenţilor, profesioniştilor din justiţie şi publicului larg.

Noi, românii, şi aici am fost protocronişti: încă din decembrie '89 am simulat un proces deschis publicului din întreaga ţară (procesul ceauşeştilor), ba chiar şi celui de peste hotare - mai ales din Europa.Şi am respectat vechiul dicton latin:"Fiat justitiae, pereat mundi!"(Facă-se dreptate şi de-ar fi să piară lumea).

Nu-i vorbă, ceva lume a pierit... Dar s-a făcut dreptate!?

Justiţia civilă română... Care justiţie?

24.10.2011 E.T. ARDELEANU

WHO THE FUCK IS ALICE ?

2011-10-18T08:12:00.000-07:00

Sau, mai pe româneşte, "Cine dracu-i Alice asta?" (ca să fiu în "limitele CNA"). La origini era "Living next door to Alice" ("Vecin cu Alice").

Era pe vremea când, pe la jumătatea vieţii, luam cunoştinţă de existenţa grupului

Smokie.Recunosc fără jenă că a fost "dragoste la prima vedere".Iar peste doi ani aveam să fiu foarte mândru că eram proprietarul unui "The Montreux Album" original.Ceea ce, în România acelor ani, nu era puţin lucru.Şi, pentru că în cercul meu de prieteni iubeam mai mult engleza decât rusa, atunci când printre noi apărea câte un "nobody" cu aere de şef începeam să fredonăm "Who the fuck is Alice?", zâmbind cu subînţeles...Asta până când unul, care ştia engleza cam ca tov. Iliescu, ne-a pârât la adevăraţii şefi! Ce vremuri...

De prin '95 "hit"-ul a revenit în ritmuri noi cu şi mai multă forţă şi savoare.

Şi refrenul-întrebare "Who the fuck is Alice?" a căpătat şi mai multă îndreptăţire, de când cu invazia a fel şi fel de nobody de ambe sexe în mass-media scrisă şi - mai ales - vizuală.Din păcate, zâmbetul cu subînţeles a dispărut şi i-a luat locul unul de lehamite şi scârbă ...

Am ajuns la aceste rânduri-gânduri fiind agasat, peste măsură în ultimele două sâptămâni, de nesfârşitele "dezbateri de caz" referitoare la Chauncey Hardy şi Şerban Huidu.

Unul mai mult ca altul încadrabil în categoria "Who the fuck is Alice?".Fiecare în felul lui.

Astfel, în America natală a lui Hardy mor zilnic tineri de vârsta lui în condiţii asemănătoare celor din cazul de la Giurgiu.Diferenţa este că ucigaşii nu sunt români.Până la nenorocita întâmplare, cred că 99,9% dintre români habar nu aveau că există un asemenea baschetbalist în România. Şi n-ar fi ştiut nici azi dacă nu ar fi fost american!Rămâne de văzut dacă această cetăţenie va avea vreo influenţă în soluţionarea cazului (deie Domnul să aibă!).

În celălalt caz, în România natală a lui Huidu, mor aproape zilnic oameni în împrejurări asemănătoare celor de la Timişul de Sus.N-am văzut însă niciodată asemenea îmbulzeală de comisari-şefi, avocaţi şi jurişti, doctori şi psihologi, astrologi şi numerologi, analişti, gurişti şi televizişti care să dezbată pe toate canalele TV ceea ce ... li s-a părut că s-a întâmplat acolo! Pentru că nici unul, dar absolut nici unul nu fusese martor la accident!! Şi nici nu există vreo înregistrare a accidentului... În schimb, aproape toţi plângeau de mila "suferinţelor psihice" pe care le va avea de îndurat nefericitul "realizator" TV !? Asta în vreme ce victimelor accidentului nici nu li s-a spus numele până a doua zi!!!

Oare ce s-ar petrece şi cum s-ar desfăşura cercetările şi procesul în cazul în care cele trei victime (sau măcar una dintre ele) ar fi avut cetăţenie americană ?...

Sau în cazul în care cel care a comis accidentul ar fi fost un oarecare "...escu" ?

Aşa însă, nenumăraţi "Who the fuck is Alice?" autohtoni dezbat - de dimineaţa până seara - ce şi cum într-un accident de circulaţie aproape cotidian în România de azi.E de înţeles (tot în România de azi): şi pentru realizatorii şi pentru invitaţii emisiunilor TV e mult mai uşor să-şi dea cu părerea despre ceva la care n-au participat şi nici nu există mărturii clare despre cum s-a petrecut! Iar dacă în eveniment a fost implicat şi un nume vânturat "pe sticlă" sau în paginile tabloidelor, audienţa maximă e garantată. Cu atât mai mult cu cât există şi vreo adresă de e-mail, facebook, sau număr de SMS la care privitorul să se poată exprima...

Şi ne mai mirăm că, pe zi ce trece, televiziunile din România devin tot mai... tabloide !

Jenantă prestaţia unor realizatori TV, al căror partizanat (pro sau contra Huidu) nu a făcut decât să evidenţieze falsitatea şi mizeria "standardelor morale şi deontologice" pe care le propovăduiesc neîncetat.

Deci, mi se pare justificat să fredonez "Who the fuck is Alice?"(referindu-mă la oricare dintre aceşti realizatori). Şi să nu uităm: dreptul de a huidui ni l-am câştigat în urmă cu 22 de ani!

Asta neînsemnând că trebuie să trăim doar huiduind.Cred că atunci când e cazul, trebuie să şi aplaudăm fără rezerve.Cine însă ne va învăţa când e cazul să aplaudăm?... Sau se vor strădui cei care vor aplauze să le culeagă prin muncă cinstită, talent şi dăruire?

Probabil că trebuie să mai aşteptăm 2 ani până să putem răspunde la "Who the fuck is Alice?" şi să fim siguri că nu mai vrem să fim vecini cu Alice şi modul său de viaţă...

18.10.2011 E.T. ARDELEANU

P.S. Într-o Românie care "se manelizează" în ritm tot mai rapid, ne căutăm Steaua Polară presaţi fiind de ritmuri de "Kalinka"(în est) şi ritmuri de "Soft rock"(în vest), dar preferăm să jucăm tradiţionala "Sârba-n căruţă". Aşa că, să vedem ce va ieşi din acest mixaj...

BESHAPHONUL LUI BĂSE'

2011-10-06T14:10:00.000-07:00

Am căutat în mai multe dicţionare să găsesc sensul cuvântului beşafon (beshaphon pentru pretenţioşi!).Nu am găsit nicăieri o lămurire convenabilă, întâlnind termenul doar pe nişte bloguri mai deşuchiate care însă, nici ele, nu mă lămureau pe deplin.

Fiindcă mă obseda cuvântul, mi-am scormonit memoria şi mi-am adus aminte că, în copilărie fiind la ţară la bunici, peste vară mai venea câte o fanfară muncitorească să "concerteze" de 23 August.Bătrânii satului se îndemnau să meargă la căminul cultural, la concert, cam aşa: "No, hai mă să merem să-i auzim, că iar o vinit ăia cu beşafonu' ".N-am înţeles decât tîrziu, după ce mi-am făcut prieteni printre suflători din fanfara militară, că - în unele sate din Ardeal - se zicea beşafon la trombon (mai ales), tubă sau corn englez din cauza asemănării sunetelor emise în registrul grav cu anumite "sunete" emise de om.

Multă vreme, cuvîntul în sine mi-a trecut pe lângă urechi.Asta până când a ajuns în topul politicii româneşti un tip numit Băsescu.Sonoritatea numelui m-a făcut să "ciulesc" urechile (chiar dacă stâmbând din nas!).Şi l-am ascultat cu şi mai multă atenţie de când (s-)a ajuns preşedinte.

N-am priceput mare lucru din pilda cu "licuriciu' cel mare".N-am înţeles prea bine nici cum stă treaba cu "axa Bucureşti-Londra-Washington" până la cumpărarea fregatelor engleze şi preconizata achiziţie de F-16.Cu "Să trăiţi bine!" m-am lămurit de anul trecut, din mai.Şi atunci, începând să fac legătura între "beşafon" şi ilustrul nume prezidenţial, iar am dat fuga la dicţionar (pentru a nu face confuzii) şi iată ce am aflat: TROMBÓN, tromboane, s.n. 1. Instrument muzical de suflat făcut din alamă, mai mare decât trompeta, cu timbrul mai aspru și mai puternic decât aceasta. 2. (Fam. și peior.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). 3.(Fam,; la pl.) Minciuni; păcăleli, exagerări. – Din fr. trombone.

Măi, să fie !Păi în minciuni, păcăleli şi exagerări nu-l întrece nimeni.(Că instrument de suflat nu e, iar "Gură" e mai degrabă nume cospirativ!)

M-am lămurit însă "pe deplin" abia ieri seară când, la emisiunea "Ştirea zilei", un clip de pe You Tube ne prezenta cum interpreta un american la beshaphon(cred c-am ortografiat corect)... imnul României!Şi am făcut legătura şi cu site-ul Casei Albe din timpul recentei vizite, unde era scris president BASE...

Probabil că, în acest ritm -dacă am răbdare- în curând voi avea prilejul să mă lămuresc dintr-o înregistrare video cu personaje reale cum "se face treaba cu licuriciu' cel mare".Sau va trebui şi în acest caz să aşteptăm 50 de ani ca şi în "cazul Hayssam" !?

Sau prezentarea imnului României în acest mod a fost o repetiţie pentru summit-ul NATO de la Bucureşti ?...

07.10.2011 E.T. ARDELEANU

P.S. N-am auzit nici o reacţie până acum din partea Administraţiei Prezidenţiale, a Ministerului de Externe, a preşedintelui Senatului, sau a nenumăraţilor "şcoliţi" prin USA (Uniunea Sovietică Ailaltă)...Nici D-l schmecker nu se simte ruşinat, măcar pe una din cetăţenii! Cât îl priveşte pe Preşedintele României - în "fişa postului" din Constituţia actuală nu există nici o prevedere în acest sens.

Singura mea speranţă într-o reacţie pe măsură mai rămâne în d-l Valentin Stan...

DE CE SCRIU

2011-10-06T07:50:00.000-07:00

Descoperindu-mi blogul, un prieten m-a sunat şi m-a întrebat: ce m-a apucat, ce urmăresc?

I-am răspuns citându-l pe Voltaire: "Marea consolare a vieţii este să spui ceea ce gândeşti."

(Pe vremea aceea încă nu se "inventaseră" drepturile omului.)Iar în legătură cu ce urmăresc, i-am răspuns că eu nu urmăresc pe nimeni, îmi urmăresc doar propriile-mi convingeri, trăgând doar speranţa că -eventual- eu voi fi cel... urmărit! Şi, pentru că am pomenit de Voltaire, mai trebuie să adaug că -spre deosebire de el- eu nu am nici o proprietate în Elveţia unde să-mi petrec ultimul deceniu de viaţă.

Mai trebuie să adaug că, în ziua de azi, este tot mai greu să vorbeşti şi să te faci auzit. Nimeni nu mai are chef de ascultat (nici măcar cei plătiţi pentru asta!), fiecare vrea să vorbească, să se facă auzit numai el, iar ceilalţi "să execute" necondiţionat şi fără discuţie ceea ce a spus.Aşa că, prefer să "aştern" în spaţiul virtual "vorbe-gânduri", cu iluzia că -poate cândva, chiar dacă "prea târziu"- cineva va avea nevoie de ele.

Acest lucru nu ar fi fost posibil fără existenţa"blogosferei", drept care permiteţi-mi să aduc un omagiu (şi nu tribut cum zic "fătucele") lui Steve Jobs, plecat azi dintre noi - unul dintre creatorii acestei noi dimensiuni a omenirii, dimensiune de care depindem tot mai mult.

Sigur că destule din "vorbele-gânduri" pe care le voi aşterne, le-aţi întâlnit în media de multe ori şi n-aş vrea să vă plictisesc, ci doar să vi le readuc în atenţie pentru că -în viteza nebună a existenţei de azi- nu aţi avut un moment de zăbavă asupra lor, iar când aţi fi avut acel moment liber - nu le mai puteaţi localiza.

...Şi pentru că în urmă cu câteva zile s-a deschis un nou an universitar, mi-am amintit de ce spunea în urmă cu aproape un secol marele istoric Vasile Pârvan la lecţia de deschidere a cursurilor de istoria antică şi de istoria artelor: "De la o zi la alta popoarele trăiesc prin munca, mereu aceeași, a celor mulți. Singura oboseală ce și-o dă sufletul omului simplu e de a păstra cât mai neschimbat meșteșugul din bătrâni, care îi dă - după meseria ce o are - hrana.(...) Istoric, adică evolutiv-uman, popoarele trăiesc numai prin fapta precursorilor și revoltaților. Aceștia tulbură ca niște demoni, perpetuu nemulțumiți, beatitudinea lenei spirituale a contemporanilor, le deșteaptă iluzii și apetituri, le răscolesc patimile, le dărâmă prețiosul echilibru al perfectei inerții..."

Cât de actuale sunt aceste vorbe în ziua de azi, şi mai ales în România !

Deoarece mi-am început argumentarea cu un citat din Voltaire (nu confundaţi cu... Voltaj!) şi am ajuns la România, iar francezii ne iubesc din ce în ce mai mult, voi aminti de un episod din timpurile lui Voltaire, care episod -iată- se potriveşte foarte bine şi la noi: se spune că, din motive economice (ca şi azi), jumătate din caii grajdurilor regale a trebuit să fie îndepărtaţi.

Voltaire s-a întrebat (cu voce tare, aşa cum fac şi eu): oare n-ar fi fost mai bine să fie îndepărtaţi măgarii de la curtea regală ? (Drept care, întreb şi eu "curţile" din România dacă nu ar fi mai bine ca, după 200 de ani măcar, să urmeze "sfatul" lui Voltaire !?)

06.10.2011 E.T. ARDELEANU

P.S. Vine o vârstă când nu mai ţii să fii celebru.Nici măcar cunoscut, sau recunoscut.Totuşi, uneori te mai "fulgeră" gândul că, la "ultima plecare" să nu duci cu tine tot ce-ai acumulat de-a lungul anilor în "mintea obosită"...

Pentru că cineva mi-a dat un semn privitor la ultima postare, m-am gândit că s-ar putea să vă intereseze.Iată:

CUM VĂ PLACE ?

2011-10-02T04:23:00.001-07:00

Nici în străinătate nu e totul perfect. Nici vorbă. În Franţa disciplina rutieră e şleampătă, infinit mai rea decât în Germania ; portofelul îţi poate fi furat oriunde pe glob; şmecheri şi obraznici se găsesc pretutindeni; surpriza restaurantului scump şi prost e mereu posibilă; unele locuri sint murdare; blocuri dizgraţioase s-au construit, mai ales în anii '60, peste tot; companiile aeriene occidentale oferă servicii mediocre, provoacă întirzieri, nu te scutesc, la o adică, de pierderea bagajelor.
     Pe scurt, oriunde te-ai afla, poţi întâlni numeroase prilejuri de indispoziţie.
     La noi e altfel. Neregulile, inconfortul, arbitrariul, lipsa de educaţie, nesimţirea, ilegalitatea, aproximaţia, mă rog, toată ornamentaţia " milenară" a ţărişoarei ilustreaza o tradiţie durabilă. Nu e vorba de accidente, de "din când în când"-uri tolerabile, inerente, compensate de un fundal general agreabil. Fundalul a ocupat avanscena. Şi e, esenţialmente, neplăcut. E muşchiulos, vital, indestructibil. Turcii vin şi pleacă, fanarioţii vin şi pleacă, ruşii vin şi pleacă, comuniştii vin şi pleacă. Noi rezistăm fălos, fudul, chefliu şi dîrz. Dăm vina pe ei, pe toţi, şi ne vedem de treabă.
     NATO încearcă să ne organizeze, UE încearcă să ne domesticească. Degeaba. Apa trece, pietrele rămîn, avem şapte vieţi în pieptul de aramă, românul nu piere. Nu moare şi nu se transformă. Se adaptează. Se descurcă. Ţine cu dinţii de specificul lui naţional. Şi tocmai de aceea, sunt pesimist. Cred că nu ne vom schimba niciodată. Vom continua să stăm în calea tuturor binefacerilor şi noroacelor, fără să luam decât caimacul de primă instanţă. În rest, vom dospi, somnolenţi, în dulcele borş autohton, cu mici accese de enervare tandră...

Străzile vor rămâne mereu betege, pline de gropi şi asfaltate cu gumilastic, autostrăzile (dacă vor exista) vor fi nişte şantiere perpetue, şoferii " profesionişti sau amatori " vor conduce bezmetic, isteric, mitocăneşte. Îşi vor parca maşinile în poarta ta, în curtea ta, în sufletul tău şi, dacă protestezi, te vor înjura exterminator sau vor zâmbi suveran, de la înălţimea limuzinei proprii.

Justiţia va fi mereu o loterie, ziarele vor evita orice urmă de decenţă şi de nobleţe. Limba se va strica zi de zi, televiziunile vor atinge culmi de manipulare şi trivialitate. Laura Andreşan e doar începutul. Oricine va putea striga în piaţa publică orice despre oricine. "Relaţiile", pilele, bacşişul vor fi la fel de greu de înlăturat ca şi câinii vagabonzi, politicienii vor perora obscen despre patrie şi se vor gândi strict la găştile de partid şi la conturile personale.

     Toate scursurile vor ajunge vedete, toţi derbedeii vor deveni campioni ai dreptăţii. Vom fi sufocaţi de proasta creştere, de incultura, de muzica proastă şi de fast-food. Prostia va avea bani, iar nepriceperea va avea putere. Aerul se va umple de invidie, ură şi băşcălie. Comunismul va reînvia, roz şi cochet, cu sprijinul unor băieţei de bani (şi idei) gata, semidocţi şi trendy, netrăiţi, iresponsabili, grăbiţi să găsească înainte de a căuta. În schimb, icoanele vor fi evacuate din viaţa publică, în numele unei libertăţi de conştiinţă care nu ştie încă nici ce e libertatea, nici ce e conştiinţa.
     Manelele se vor multiplica, urbanistica va intra în colaps, vom avansa trudnic printre răgete şi scuipături. Şi vom vota, o dată la patru ani, în funcţie de clubul sportiv care ne place.
     Cum vedeţi, sunt pesimist. Ba pot pentru ca să spun că sunt apocaliptic...
     Totul a început când, întors la Bucureşti după o vacanţă agitată pe alte meleaguri, am constatat doua lucruri: mai întii, că e mai cald decât în restul Europei, mai cald decât la Mediterana; şi apoi, că singura scară rulantă care urca de la autobuze la ghişeele de control-paşapoarte nu funcţionează. Am urcat gâfâind, cu mireasma patriei în nări. Sunt prea pesimist? Să dea Dumnezeu...
     De-abia aştept să fiu contrazis !

NOTĂ: Nu ştiu cine e autorul şi când a scris aceste rânduri (probabil în "mandatul" Laurei Andreşan!). Dar, pentru că mi-au plăcut (mai ales că le-am primit gratis de la un prieten) şi rezonez cu ele, le-am postat pe blog acum. Dacă aţi mai citit-o, iertat să fiu. Însă repetţia e... începutul schimbării !

01.10.2011 E.T. Ardeleanu

REVENIRE LA NOTĂ (01.10. p,m.):

Între timp, am aflat că autorul este ANDREI PLEŞU iar articolul poartă titlul "Revelaţia reîntoarcerii", aşa că - fără permisiunea lui - nu-l pot posta pe blog.

Faptul că ar fi ţigan, nu are nici o importanţă. Dimpotrivă: d-l respectiv ar fi un exemplu grăitor al nivelului la care putea ajunge "ţiganul culturalizat" în anii socialisimului. Mai mult, era sărbătorit anual de întreaga naţiune, Domnia sa fiind născut pe 23 August, dar cu 4 ani mai târziu de evenimentul care a fost sărbătoare naţională.(Nu ştiu cum se împacă acum cu faptul că nu mai e "sărbătorit de întreaga naţiune").

Despre dizidenţa D-sale - nu mă interesează, pentru că e ca şi cu revoluţionarii: dacă aduci doi martori care pot "confirma" că "ai participat activ la evenimente" poţi deveni orice doreşti, cu "acte în regulă". Ba mai mult, chiar cred că a fost şi reală, de vreme ce în România "post..." a ocupat înalte dregătorii, astfel:ministru al Culturii (dec.'89 - oct.'98), ministru al Afacerilor Externe (dec.'97 - dec.'99), membru CNSAS (2000 - oct.2004), consilier prezidenţial pentru Relaţii Internaţionale (dec.'04 - mai'05).

Ce nu prea am cum să aflu este apartenenţa D-sale, pentru că încă nu ştiu să şi-o fi asumat. Sau mă înşel ? Mi se va da peste nas de către "elitele de azi" şi "moftangiii dâmboviţeni" că el aparţine deja culturii române (sau rromanes!?). Şi n-am cum să-i contrazic, de vreme ce noi, românii, avem zicerea: "Ce-i frumos, nu-i păcat.Şi place şi lui Dumnezeu..."

Shakespeare, mult mai pragmatic, scria în urmă cu mai bine de 400 de ani Cum vă place nepunând nici un semn de admiraţie sau interogaţie, lăsându-l pe fiecare să înţeleagă după cum îl duce capul ori îl lasă sufletul.(Sau, când piesa e jucată pe scenă sau ecran - după cum vrea regizorul.) Cam în aceeaşi vreme, în Anglia ţiganii primeau privilegii speciale.

Noi, romănii, îi întreceam atunci.Oare cine mai ştie că, la 1595 pe tronul Moldovei era uns domnitor ţiganul Ştefan Răzvan (chiar dacă numai pentru 4 luni)?! Vă puteţi imagina cum ar fi arătat Europa astăzi dacă atunci, pe la 1600 pe tronul Angliei ar fi putut să urce un Gypsie !?!?...

Timpul însă poate fi recuperat dacă, măcar acum, li s-ar permite ţiganilor nu să urce pe tronul Angliei ci doar să ajungă - nu premier sau foreign secretary - ...şi numai portar la una dintre aceste instituţii. Dar bieţii noştri ţigani nu primesc azi nici măcar drepturile de acum patru secole ! Sau măcar dreptul de rezidenţă şi muncă...(De stat, mai stau ei cum stau, doar cu munca e mai greu!)

În ceea ce mă priveşte, am de gând ca la apropiatul recensământ să mă declar ţigan. Aşa măcar voi fi într-o companie selectă: Charlie Chaplin, Drafi Deutscher, Isabel Pantoja, Ceija Stoika, Dzei Ramadanovski, Irini Merkouri, Ricardo Quaresma ca să enumăr numai câţiva dintre străinii celebri care şi-au asumat această apartenenţă.Dintre cetăţenii români cărora nu le-a fost ruşine să spună că sunt ţigani îi amintesc pe Anton Pann, Barbu Lăutaru, Grigoraş şi Sile Dinicu, Fărâmiţă Lambru, Fănică Luca, Ion Voicu, Johnny Răducanu, Gabi Luncă, Maria Lătăreţu (Dumnezeu să-i odihnească !) sau Mădălin Voicu, Damian Drăghici, Bănel Nicoliţă şi Connect-R în prezent. Aş fi onorat cu asemene conaţionali!

Nicidecum cu fel şi fel de "Regi", care mai de care "uns" pe câte un domeniu...

Pentru că în ziua de azi majoritatea celor care vor să se lămurească asupra unui termen şi caută în Wikipedia(mai ales în Occident) întâlnesc termenul de romani (pentru că în grafia limbilor de acolo nu există litera â), iar mass-media abundă de romani care cerşesc, fură, clonează, violează sau ucid prefer să mă numesc ţigan. (Oare de ce sunt confundaţi cu cetăţenii din ROMANIA şi nu cu cei din ROMA ?!). Păi e firesc să fie aşa, de vreme ce şi în întâlnirile internaţionale pe care le (mai) avem, chiar şi în sport, scrie cu majuscule ROMANIA şi nu ROMÂNIA ! Şi atunci, cum să nu strige bulgarii când joacă cu noi " Ţiganii, ţiganii", iar când îi bat pe "romii lor" nu strigă aşa ceva !? ( Marii "regizori" ştiu de ce!)

Abia acum înţeleg sensul celor spuse de G-l Chelaru în anul 2000 când avea în vedere o ROMANIA în

...Oltenia.Şi să nu uităm că au şi imnul "Djelem, djelem", iar la ONU şi UE au reprezentanţi ca observatori !

Aşadar, să nu ne mirăm că în câteva decenii vom cânta "Noi suntem români..." doar a pagubă.Şi tot atunci va fi de bon ton să spui că strămoşii tăi se trag din India.

Adevăraţii "regizori" ştiu de ce este "hărmălaia tematică" din ultimele zile !

P.S.

În tinereţe , ştiam un banc drăguţ despre un drapel care evoca naţia, vocaţia şi situaţia. Ce păcat că l-am uitat, pentru că altfel aş fi propus să adoptăm noi acel drapel. Dar, se pare, vremea nu-i trecută...

Dar, apropo: în Constituţia României partidele pe criterii etnice nu erau permise. Vrând să mă "documentez", am constatat cu surprindere că o astfel de prevedere nu mai există în Constituţia din 2003, şi nici în Legea partidelor politice din acelaşi an. Oare de ce ?

02.10.2011 E.T. Ardeleanu

ŢARA MINORĂ...

2011-09-30T10:44:00.001-07:00

Trăim, de-o vreme, ca într-un coşmar: crâmpeie de viaţă reală se împletesc cu secvenţe de telenovelă proastă; personaje reale interacţionând cu personaje fantastice ne perturbă viaţa; parcă ne dor toate-cele şi ne apasă o greaţă cummplită; am vrea să ne trezim dar nu reuşim nicicum...

Iată că, mai deunăzi, un măscărici care se crede zeu acuza un rege - "măscărici al istoriei" - de... trădare! Aşa ceva, aşa ceva... Nemaipomenit! Şi se stârni o tulburare cum nu se mai văzuse...

Dar, vorba lui conu' Iancu: "Cum ziceam adineaori amicului: trădare să fie dacă o cer interesele partidului, dar s-o ştim şi noi...De aceea eu totdeauna am repetat cu străbunii noştri, cu Mihai Bravul şi Ştefan cel Mare: iubesc trădarea, dar urăsc pe trădători..." (O scrisoare pierdută - actul I, scena VI )

Aşa că, pe dată, românii se-mpărţiră în două tabere după cum le erau sufletele şi ...dosarele! "Eu, familia mea, dela patuzopt... luptă, luptă şi dă-i, şi dă-i şi luptă... şi eu, mă-nţeledzi, tocmai acuma să rămâi pe dinafară..." ( O scrisoare pierdută - actul IV, scena III ) Drept care "pe sticlă" s-a produs aşa o înghesuială cum nu s-a mai văzut. Din păcate, în locul unui dialog civilizat, bazat pe argumente şi dovezi, s-a stârnit o ...cacofonie de mai mare dragul din care pas de mai înţelege ceva. Nedumerit (eu nefiind prea dus nici la şcoală, nici la biserică), am urmat sfatul de inestimabilă valoare teoretică şi practică al "atoateştiutorului" meu prezident şi am dat o căutare pe Google (că cel mai bine istoria se poate învăţa din Wikipedia, sau de la B1), şi iată ce am aflat:

Din dicţionare:

TRĂDÁRE, trădări, s.f. Acțiunea de a (se) trăda și rezultatul ei; infracțiune, faptă reprobabilă comisă de cel care trădează. – V. trăda. Sursa: DEX '98

TRĂDÁRE s. 1. vânzare, (înv.) prodiție, prodosie. (~ de patrie.) 2. (înv.) hainie, hainlâc, predanie. (Condamnat pentru ~.) 3. v. înșelare. 4. v. auto-demascare. Sursa: Sinonime

TRĂDÁRE s. v. adulter, infidelitate, înșelăciune, necredință. Sursa: Sinonime

TRĂDÁ, trădez, vb. I. 1. Tranz. A înșela în mod voit și perfid încrederea cuiva, săvârșind acte care îi sunt potrivnice, pactizând cu dușmanul etc. ♦ A fi neloial față de cineva sau de ceva. ♦ A se abate de la o linie de conduită, a dovedi inconsecvență față de o acțiune, de o idee etc. ♦ A comite o infidelitate în dragoste sau în căsnicie; a înșela. 2. Tranz. (Despre facultăți fizice sau psihice) A nu mai funcționa (bine), cauzând dificultăți. Memoria îl trădează. 3. Tranz. și refl. A (se) da pe față; a (se) da de gol. – Din lat. tradere. Sursa: DEX '98

TRĂDÁ vb. 1. a-și vinde, (înv.) a-și haini, a-și prodosi. (Și-a ~ patria.) 2. v. înșela. 3. v.autodemasca. 4. (fig.) a-și descoperi, (pop. fig.) a-și dezveli. (A-și ~ intențiile.) 5. v. denota. Sursa: Sinonime

TRĂDÁ vb. v. preda. Sursa: Sinonime

trădá vb., ind. prez. 1 sg. trădéz, 3 sg. și pl. trădeáză Sursa: Dicționar ortografic

A TRĂD//Á ~éz tranz. 1) (persoane, interese, cauze, idealuri, sentimente etc.) A abandona în mod perfid sau laș (trecând de partea adversă). ~ Patria. ~ prietenul. 2) fig. (despre facultăți fizice sau psihice) A nu mai sluji ca înaite, diminuând ca potență; a da de sminteală. 3) fig. (persoane) A arăta așa cum este în realitate; a da de gol; a destăinui; a vădi. L-a trădat privirea. Vocea lui trădează neliniște. /<lat. tradere Sursa: NODEX

trădá (-éz, -át), vb. – A vinde pe cineva. Din lat. tradere (sec. XIX), după conjug. lui a da (cf. Pușcariu 1751; REW 8828). – Der. trădător, s.m., după it. traditore. Sursa: DER

Din Codul Penal:

ART. 155

Trădarea

Fapta cetăţeanului român sau a persoanei fără cetăţenie, domiciliată pe teritoriul statului român, de a intra în legătură cu o putere sau cu o organizaţie străină ori cu agenţi ai acestora, în scopul de a suprima sau ştirbi unitatea şi indivizibilitatea, suveranitatea sau independenţa statului, prin acţiuni de

provocare de război contra ţării sau de înlesnire a ocupaţiei militare străine, ori de subminare

economică sau politică a statului, ori de aservire faţă de o putere străină, sau de ajutare a unei puteri străine pentru desfăşurarea unei activităţi duşmănoase împotriva siguranţei statului, se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

ART. 156

Trădarea prin ajutarea inamicului

Fapta cetăţeanului român sau a persoanei fără cetăţenie domiciliată pe teritoriul statului român, care, în timp de război:

a) predă teritorii, oraşe, poziţii de apărare, depozite ori instalaţii ale forţelor armate române sau care servesc apărării;

b) predă nave, aeronave, maşini, aparate, armament sau orice alte materiale care pot sluji purtării războiului;

c) procură duşmanului oameni, valori şi materiale de orice fel;

d) trece de partea inamicului sau efectuează alte acţiuni care sunt de natură să favorizeze activitatea duşmanului ori să slăbească puterea de lupta a forţelor armate române sau a armatelor aliate, se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează cetăţeanul român sau persoana fără cetăţenie domiciliată pe teritoriul statului român, care, în timp de război, luptă sau face parte din formaţii de luptă împotriva statului român sau a aliaţilor săi.

Personajul acuzat de trădare:

Mihai s-a născut la Sinaia [în 25 octombrie 1921 - la 7 luni 2 săptămâni şi 1 zi după căsătoria Principelui Carol al României(viitorul Regel Carol al II-lea) cu prințesa Elena a Greciei - nota ETA: deci sau este prematur(avorton) sau este "bitang"(bastard)] și este nepot al Regelui Ferdinand I. Carol al II-lea a fugit împreună cu amanta sa Elena „Magda” Lupescu și a renunțat la tron în 1925. În consecință, Mihai i-a succedat la tron regelui Ferdinand la moartea acestuia, survenită în iulie 1927.

Deoarece Mihai avea doar 6 ani, o regență a fost formată din prințul Nicolae, patriarhul Miron Cristea și Gheorghe Buzdugan, președintele Înaltei Curți de Casație. În 1930, în contextul crizei economice, Carol al II-lea s-a întors în țară împreună cu Elena Lupescu. Parlamentul l-a desemnat pe Carol rege iar pe Mihai drept urmaș la tron cu titlul de „Mare Voievod de Alba-Iulia”. În septembrie 1940, Carol al II-lea i-a acordat puteri discreționare generalului Ion Antonescu care i-a impus să abdice in favoarea fiului sau. Mihai (în vârstă de 18 ani) a fost proclamat rege fără depunerea vreunui jurământ pe constituție (abrogată la acea dată) și fără votul de aprobare al parlamentului (suspendat, redeschis abia în 1946).În schimb, Mihai a fost încoronat^[10] cu Coroana de Oțel‎ și uns rege de Patriarhul României Nicodim Munteanu, în catedrala patriarhală din București imediat după abdicarea lui Carol al II-lea, la 6 septembrie, 1940^[11]. Astfel, Mihai a domnit a doua oară doar „prin grația lui Dumnezeu”^[10], ca rege absolut, de drept divin, nu și constituțional. Legal, însă, Mihai nu putea exercita prea multă autoritate, în afara prerogativelor de a fi șeful suprem al armatei și de a desemna un prim-ministru cu puteri depline^[12], numit „Conducător”.

Regele Mihai I, în calitate de mareșal și comandant suprem al armatei române, a fost decorat prin jurnalul Consiliului de Miniștri din 8 noiembrie 1941 cu toate cele trei clase ale Ordinului Mihai Viteazul, fiind singurul deținător în această situație, alături de mareșalul Ion Antonescu.

În august 1944, pe măsură ce armatele Uniunii Sovietice se apropiau de frontiera estică a României, Mihai s-a alăturat politicienilor favorabili Aliaților, care îi includea pe comuniști. La 23 august 1944 Mihai l-a destituit și l-a arestat pe Antonescu. În aceeași noapte, noul prim-ministru, generalul locotenentConstantin Sănătescu, l-a încredințat pe Antonescu comuniștilor, care l-au predat sovieticilor la 1 septembrie 1944.^[13][14] Într-un apel radiodifuzat către națiune și armată, Mihai a proclamat loialitatea României față de Aliați, a acceptat un pretins armistițiu oferit de aceștia, a ordonat încetarea focului împotriva Aliaților și a declarat război Germaniei.^[15]Acestea, însă, nu au împiedicat o ocupație sovietică, rapidă, nici capturarea de către URSS a circa 130.000 de militari români, duși ulterior în prizonierat în Uniunea Sovietică, unde mulți au pierit în lagăre de muncă forțată^[16]. Armistițiul cu Aliații a fost semnat trei săptămâni mai târziu, la 12 septembrie 1944, „în termeni impuși aproape în întregime de Uniunea Sovietică”^[16], ca o consecință, între altele, și a faptului că aceasta își desfășurase forțele armate pe tot teritoriul României^{[necesită citare]}. În această situație, unii au considerat lovitura de stat drept „capitulare”^[17], o „predare ^[16] „necondiționată”^[19] în fața sovieticilor și a aliaților lor. Regele Mihai a evitat soarta unui alt fost aliat german, prințul Kiril, regentul Bulgariei, executat de sovietici în 1945, și a fost ultimul monarh din spatele Cortinei de fier care să-și piardă tronul. Actul de la 23 August 1944 se estimează a fi scurtat Al Doilea Război Mondial cu șase luni, salvând sute de mii de vieți omenești. Totodată, aceasta a oferit armatei române posibilitatea de a elibera nordul Transilvaniei de sub ocupația ungară.

La sfârșitul războiului, regele Mihai a fost decorat de președintele SUA Harry S. Truman cu Legiunea de Merit în cel mai înalt grad (Comandant Șef). Mihai a mai fost decorat și de Iosif V. Stalin cu Ordinul Victoria cu diamante, „pentru actul curajos al cotiturei hotărâte a politicei României spre ruptura cu Germania hitleristă și alierea cu Națiunile Unite, în clipa când încă nu se precizase clar înfrângerea Germaniei”, potrivit descrierii oficiale a decorației^[20]. Liderul comunist albanez Enver Hodja^[21] considera că Mihai ar fi fost decorat cu Ordinul Victoria datorită capitulării sale în fața sovieticilor, într-o situație în care nu putea face altceva.

Unii susțin^[22][23] că lovitura de stat a făcut posibil avansul mai rapid al trupelor lui Stalin în România și în Europa, în detrimentul trupelor Aliaților occidentali. Alții văd^[24] în absența de-a lungul anilor a unor invitații pentru Mihai la majoritatea festivităților din Occident dedicate Zilei Victoriei în cel De-al Doilea Război Mondial, o condamnare tacită a loviturii sale de stat. Mihai nu a fost invitat la cea de-a 60-a aniversare a Zilei Victoriei de vreun stat vestic; a fost invitat doar la serbările din Rusia și la anumite comemorări din Cehia și Slovacia^[25].

La 6 martie 1945, la presiunile ocupantului sovietic, Mihai a acceptat un guvern prosovietic dominat de Partidul Comunist Român, prim-ministru fiind numit Petru Groza. Sub regimul comunist, Mihai a funcționat ca simplu șef de stat fără autoritate.

Între august 1945 și ianuarie 1946, Mihai a încercat fără succes - prin ceea ce s-a numit mai târziu „greva regală” - să se opună guvernului comunist al lui Petru Groza, refuzând să-i semneze decretele. La presiuni sovietice, britanice și americane^[26], regele Mihai a renunțat în cele din urmă la opoziția sa față de guvernul comunist, încetând să-i mai ceară demisia.

Nu i-a amnistiat pe Ion Antonescu sau pe liderii opoziției, victime ale proceselor politice comuniste, deoarece, potrivit unei interpretări, constituția îl împiedica să facă aceasta fără contrasemnătura ministrului comunist de justiție. Alte surse, precum memoriile mătușii regelui, principesa Ileana deHabsburg^[27], citându-l pe fostul membru în biroul politic executiv al PCR, spion sovietic, ministru al apărării naționale^[28][29] și presupus amant al Ilenei^[30], Emil Bodnăraș, afirmă că, dacă regele ar fi refuzat să semneze sentințele de condamnare la moarte a deținuților politici condamnați pentru „crime de război”, guvernul comunist i-ar fi susținut decizia: „Păi, dacă regele decide să nu semneze sentința la moarte, vă promit că îi vom sprijini punctul de vedere.” Principesa Ileana se îndoia că regele ar fi fost de acord să semneze un document neconstituțional, precum o sentință la moarte, emisă de tribunale politice neconstituționale: „Știți prea bine (...) că regele nu va semna niciodată de bună voie un astfel de document neconstituțional. Dacă o va face, vi-l va pune în brațe și guvernul dumneavoastră va purta vina în fața întregii națiuni. Cu siguranță că nu vă doriți acest handicap adițional în acest moment!” Ultimul coleg de celulă al celei mai importante victime comuniste, Iuliu Maniu, liderul opoziției anticomuniste și președinte al PNȚ, partidul câștigător în alegerile generale din 1946, fraudate de comuniști, a mărturisit procurorilor comuniști că Maniu l-ar fi înjurat pe Mihai din spatele gratiilor închisorii politice în care a decedat, pentru că nu făcuse nimic în apărarea țărăniștilor, în ciuda multor servicii aduse de aceștia monarhiei.^[31]

În noiembrie 1947, Mihai a călătorit la Londra la nunta viitoarei regine Elisabeta a II-a, ocazie cu care a cunoscut-o pe prințesa Ana de Bourbon-Parma, care urma să-i devină soție. Regele Mihai „nu a vrut să se întoarcă, dar personalități americane și britanice [prezente la nunta regală] l-au încurajat să o facă”, conform unor „cercuri regaliste românești” citate deWashington Post^[32]. Mihai a revenit acasă „la sfatul expres al lui Winston Churchill”, care „se spune că l-ar fi sfătuit pe Mihai că «mai presus de orice, un rege trebuie să fie curajos»”. Potrivit propriei sale relatări^[33], regele Mihai nu a avut astfel de intenții de a nu reveni acasă.

După întoarcerea sa în România, Mihai a fost silit să abdice la 30 decembrie 1947. Comuniștii au anunțat abolirea monarhiei și instaurarea unei republici populare și au transmis la radio înregistrarea proclamației regelui despre propria sa abdicare^[34]. În ședința extraordinară din 30 decembrie 1947 a cabinetului, Petru Groza a declarat următoarele:Doamnă și domnilor miniștri, vreau să vă comunic că actul acesta s-a făcut prin buna învoială. Regele a constatat – așa cum este scris aici – că instituția monarhiei era o piedică serioasă în calea desvoltării poporului nostru. Istoria va înregistra o lichidare prietenească a monarhiei, fără zguduiri – cum poate inamicii noștri ar fi dorit. Ca să utilizez o expresie a reginei-mame, poporul a făcut azi un divorț și decent, și elegant de monarhie. Prin urmare, și actul acesta este la fel cu celelalte acte din istoria guvernării noastre. Vreau să se știe pretutindeni – și aceasta este foarte important – că lucrul acesta s-a făcut cu cumințenie, la timpul său. Noi mergem înainte pe drumul nostru, cu minimum de zguduiri la maximum de foloase. Vom îngriji ca fostul rege să plece liniștit, așa cum se cuvine, pentru ca nimeni să nu poată avea un cuvânt de reproș pentru acela care, înțelegând glasul vremurilor, s-a retras”^[35]. La 3 ianuarie 1948, Mihai a fost silit să părăsească țara, urmat la peste o săptămână^[36], de principesele Elisabeta de România și Ileana de Habsburg, care, potrivit ziarului The New York Times, au colaborat atât de strâns cu rușii, încât au devenit cunoscute drept «mătușile roșii» ale Regelui.^[37]

Există câteva relatări asupra motivelor abdicării lui Mihai. Potrivit acestuia, prim-ministrul comunist Petru Groza l-ar fi amenințat cu un pistol^[38][39][40]și cu șantajul că urma să execute 1.000 de deținuți studenți dacă nu abdică.^[41] Într-un interviu din 2007 pentru New York Times^[42], Mihai rememorează evenimentele: A fost șantaj. Mi-au spus "Dacă nu semnezi imediat, suntem obligați - de ce obligați, nu știu - să ucidem peste 1.000 de studenți pe care-i aveau în pușcărie. Potrivit revistei Time,^[2] guvernul comunist ar fi amenințat cu arestări ulterioare a mii de oameni, nu cu unele anterioare, și că apoi va scufunda țara în sânge, dacă Mihai nu abdică. Pe de altă parte, potrivit unor articole din Jurnalul Național^[43][44], din care unul citează arhivele Securității române^[43], abdicarea regelui Mihai ar fi fost rodul negocierilor sale cu guvernul comunist, nu al vreunui șantaj, negocieri în urma cărora i s-a permis să plece din țară însoțit de bunurile solicitate și de o parte din suita regală^[44]. Potrivit cărții Special Tasks: The Memoirs of an Unwanted Witness -- A Soviet Spymaster, autobiografice a fostului șef al serviciului de spionaj sovietic NKVD, generalul maior Pavel Sudoplatov, ministrul adjunct de externe sovietic Andrei Vâșinski ar fi purtat personal negocieri cu regele Mihai în vederea abdicării, garantându-i o parte dintr-o pensie ce urma să-i fie plătită lui Mihai în Mexic^[45]. Referitor la episodul controversat al amenințării cu pistolul de către prim-ministrul de atunci, Petru Groza, regina-mamă Elena ar fi declarat, conform arhivei fiicei lui Petru Groza, că acesta s-ar fi comportat cu familia regală „mai bine ca un părinte”, iar că la 30 decembrie 1947, ziua abdicării, „poporul a făcut un divorț - și decent și elegant - de monarhie”.^[46]

Potrivit liderului comunist albanez Enver Hodja^[47], care rememorează conversațiile avute cu liderii comuniști români privind abdicarea regelui, Mihai ar fi fost amenințat de către liderul PCR Gheorghe Gheorghiu-Dej cu un pistol și nu de Petru Groza, pentru a determina abdicarea. Regele ar fi fost apoi lăsat să plece din țară însoțit de câteva persoane din anturaj și, după cum confirmă liderul sovietic Nikita Hrușciov, rememorând confesiunile făcute de Dej,^[48] cu orice bunuri dorite, inclusiv cu rubine șiaur^[47]. Hodja nu menționează în cartea sa vreun șantaj comunist cu vreo execuție, dar afirmă că liderii comuniști români l-ar fi amenințat pe Mihai cu trupele lor armate loiale, care încercuiseră palatul regal și trupele acestuia, loiale lui Mihai.

Potrivit unei relatări din revista Time^[49], la începutul lui 1948 ar fi existat negocieri între Regele Mihai și guvernul comunist privind recuperarea unei părți din averea lăsată în România, ceea ce ar fi întârziat denunțarea abdicării drept ilegală.

Există rapoarte^{[50][51][52][53][54][55]} conform cărora autoritățile comuniste române, obediente față de Stalin, i-au permis regelui Mihai să scoată din România 42 de tablouri valoroase din proprietateaCoroanei României în noiembrie 1947, „pentru a pleca mai repede din țară”^[56]. Unele dintre aceste tablouri au fost, se pare, vândute prin intermediul faimosului negustor de artă Daniel Wildenstein^[52]. Unul dintre tablourile aparținând Coroanei României, despre care se presupune că ar fi fost scoase din țară de rege în noiembrie 1947, a revenit în patrimoniul național în 2004 ca donație^[57][50][58] făcută de John Kreuger, fostul soț al fiicei regelui Mihai, Principesa Irina. În 2005, prim-ministrul Călin Popescu Tăriceanu^[59] a declarat că acuzațiile aduse regelui Mihai de a fi scos din țară tablouri ale Coroanei sunt „mai mult decât îndoielnice” și că guvernul român nu are nici o dovadă a unor astfel de acțiuni ale regelui Mihai, susținând că, pentru perioada anterioară anului 1949, guvernul nu are o evidență a lucrărilor de artă preluate din fostele reședințe regale. Potrivit unor istorici^[60], există, totuși, atari evidențe oficiale, începând cu aprilie 1948, una fiind chiar publicată în Monitorul oficial din iunie 1948.

Potrivit biografiei autorizate Michael of Romania: The King and the Country (2005), semnată de Ivor Porter^[55], un prieten al familiei regale, care citează din jurnalul intim al reginei-mamă Elena, familia regală a scos din țară tablouri cu ocazia vizitei acesteia din noiembrie 1947 la Londra, prilejuită de căsătoria viitoarei regine Elisabeta a II-a. Potrivit aceluiași jurnal, două din aceste tablouri, semnate deEl Greco, au fost vândute în 1976. Totuși, mulți alți editorialiști neagă acest cadou comunist făcut regelui și consideră aceste acuzații drept propagandă comunistă antimonarhistă.

Potrivit unor documente de arhivă, recent declasificate, ale ministerului britanic de externe, Foreign Office, când regele Mihai a părăsit România, valorile sale financiare se ridicau la 500.000 franci elvețieni^[61]. Acestea ar fi fost, se pare, primite de la guvernul comunist, conform transcrierilor sovietice recent declasificate^[62] ale convorbirilor oficiale dintre Stalin și prim-ministrul român Petru Groza. Regele Mihai a negat în repetate rânduri în trecut^[63][64][65] că guvernul comunist i-ar fi permis să ia cu sine în exil vreo valoare financiară sau bunuri de valoare în afară de patru automobile personale, încărcate în două vagoane de tren. În timpul vizitei ulterioare la New York din martie 1948^[66], Mihai și-a permis să meargă la cumpărături pe Fifth Avenue, artera comercială cea mai scumpă din lume^[67]. De asemenea, lui Mihai i-a plăcut atât de mult avionul în care a survolat Statuia Libertății, încât s-a gândit că l-ar putea cumpăra^[66].

În ianuarie 1948^[2], Mihai a început să se autointituleze prinț de Hohenzollern^[3][68], folosind pentru prima dată în loc de rege un titlu retras familiei regale române de casa de Hohenzollern din Germania în timpul primului război mondial, recunoscând prin aceasta că la acea dată nu mai era regele României. Totuși, în cele din urmă, în martie 1948, Mihai își denunța abdicarea ca fiind smulsă cu forța și ilegală. Revista americană "Time" susține că lui Mihai i-au trebuit peste două luni pentru a denunța abdicarea, deoarece negociase cu comuniștii recuperarea unor proprietăți din România^[49], în ciuda unui articol anterior cum că Bucureștii i-ar fi permis să scoată din țară numai 3.000 de dolari americani, patru automobile și o decorație cu diamante și rubine, acordată de către Stalin^[69]. De atunci, Mihai se semnează ca "Regele Mihai de România".

Unii monarhiști români^[70], pentru care Mihai e rege doar de drept divin, nu și constituțional, deoarece nu a jurat pe constituție și nu a fost investit în funcție de parlament în a doua domnie, consideră abdicarea lui din 1947 drept nulă, argumentând că aceasta a fost un act pur constituțional, nu religios, care nu îl poate decădea dintr-o poziție în care a fost pus de Dumnezeu. Aceiași monarhiști susțin că, în calitate de rege absolut, neconstituțional, de drept divin, Mihai reprezintă singur și pe deplin statul român și că, în consecință, el poate dispune după cum dorește de proprietățile statului, inclusiv de tablourile Coroanei, care-i aparțin și de al căror „furt” a fost acuzat.

În perioada domniei sale, rangul și titlul complet era: Majestatea Sa Mihai I, prin grația lui Dumnezeu și voința națională, Rege al României, Mare Voievod de Alba Iulia, Principe al României, Principe de Hohenzollern.

Documente referitoare la evenimente:

1 - Decret regal privind investirea generalului Ion Antonescu cu depline puteri

(5 septembrie 1940)

Art. I. Investim pe dl. general Ion Antonescu, preşedintele Consiliului de Miniştri, cu depline puteri pentru conducerea statului român.

Art. II. Regele exercită următoarele prerogative regale:

a) El este capul oştirii;

b) El are dreptul de a bate monedă;

c) El conferă decoraţiunile române;

d) El are dreptul de graţiere, amnistie şi reduceri de pedepse;

e) El primeşte şi acreditează ambasadorii şi miniştrii plenipotenţiari;

f) El numeşte pe primul-ministru, însărcinat cu depline puteri;

g) El încheie tratate;

h) Modificarea legilor organice, numirea miniştrilor şi subsecretarilor de stat se va face prin decrete regale contrasemnate de preşedintele Consiliului de Miniştri.

Art. III. Toate celelalte puteri ale statului se exercită de preşedintele Consiliului de Miniştri.

Dat în Bucureşti, la 5 septembrie 1940.

Culegere de documente şi materiale privind istoria României

(februarie 1938-septembrie 1940), p. 280

2 - Manifestul către români semnat de Carol al II-lea, la 6 septembrie 1940

Români,

Vremuri de adâncă tulburare şi îngrijorare trec peste scumpa mea ţară. De acum 10 ani când am luat locul de adâncă răspundere de a fi regele patriei mele, fără răgaz, fără odihnă şi cu cea mai desăvârşită dragoste m-am străduit de a face tot ce conştiinţa mea îmi poruncea pentru binele României.

Azi, zile de vitregie nespusă îndurerează ţara, care se găseşte în faţa unor mari primejdii. Aceste primejdii vreau, din marea mea dragoste pentru acest pământ în care am fost născut şi crescut, să le înlătur trecând azi fiului meu, pe care ştiu cât de mult îl iubiţi, grelele sarcini ale domniei. Făcând această jertfă pentru salvarea patriei, înalţ cea mai caldă rugăciune ca ea să fie cât mai folositoare.

Lăsând poporului meu pe scumpul meu fiu, rog pe toţi românii să-l înconjoare cu cea mai caldă şi mai desăvârşită credinţă şi dragoste, ca să poată găsi în ele reazimul de care are atâta nevoie greaua-i răspundere ce de azi înainte apasă pe umerii săi fragezi.

Ioan Scurtu, România şi marile puteri (1933-1940). Documente, Bucureşti, Editura Fundaţiei România de Mâine, 2000, p. 232

3 - Decret-lege privitor la depunerea jurământului de către regele Mihai

(6 septembrie 1940)

Art. I. Măria sa Marele Voievod de Alba-Iulia, în virtutea drepturilor, titlurilor şi prerogativelor ce-i revin şi de care se bucură ca urmaş al Tronului României, va depune jurământul de credinţă în condiţiunile arătate în acest decret, devenind astfel Mihai I-iu, rege al României.

Art. II. Jurământul de credinţă se va depune în prezenţa şefului de stat român, preşedinte al Consiliului de Miniştri, Înalt Prea Sfinţiei sale patriarhul României şi primului preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Art. III. Jurământul de credinţă are următorul cuprins: Jur credinţă naţiunii române. Jur să păzesc cu sfinţenie legile statului. Jur să păzesc şi să apăr fiinţa statului şi integritatea teritoriului României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!.

Art. IV. Orice dispoziţiuni în legile organice potrivnice cuprinsului acestui decret rămân fără fiinţă.

Ioan Scurtu, Culegere de documente şi materiale privind istoria României (februarie 1938-septembrie 1940), pp. 282-283

Aşadar, pentru că am abordat problema în lumina dramaturgiei naţionale, trebuie să concluzionez şi eu că "Monsieur se scrie, monsieur se citeşte!" şi - mai ales - "Actele vorbeşte..." . În rest, rămâne la latitudinea fiecăruia ce citeşte şi cum înţelege ceea ce citeşte.(Iar domn' profesor de istorie Antonescu C. ar fi trebuit să le ştie mai bine ca mine!)Pentru că, iertată-mi fie părerea proastă, măscăriciul care "s-a învârtit" pe la diverse "curţi"(sau grădini de vară!?) a înţeles şi el istoria după cum a tras cu urechea (sau după cum " a ordonat Capul"). O vorbă din bătrâni spune: "Trădări au fost, trădări sunt încă, şi-or fi cât neamul românesc..." Faptul că uneori le mai încurcăm şi nu ştim care a fost mai înainte, sau cine pe cine a trădat are mai puţină importanţă. Importantă rămâne deviza lui Farfuridi:"... trădare să fie dacă o cer interesele partidului, dar s-o ştim şi noi..." Că linge-blide, fie pe la vreo Casă Regală, fie pe la vreun Palat Prezidenţial se vor găsi oricând, iar gură-cască pe post de susţinători sunt destui.

În ceea ce mă priveşte nu mă interesează mascarada din Parlament prevăzută pentru 25 octombrie 2011.Din partea mea, puteau să-l invite pe Regele manelelor, pe Regele asfaltului, pe Regele Cioabă, sau pe oricare alt autointitulat Rege - că tot atâta legitimitate are. În Republica Monarhică (sau Regatul Republican) ROMÂNIA de astăzi - în care te loveşti de câte un rege, o prinţesă sau un principe la fiecare pas - orice e posibil !

Cât despre aspectul constituţional al problemei, Roberta este sprijinită necondiţionat de Caţavencu: "Am luptat şi am progresat: ieri obscuritate, azi lumină! ieri bigotismul, azi liber-pansismul! ieri întristarea, azi veselia!...Iată avantajele progresului! Iată binefacerile unui sistem constituţional!" La care, nenumăraţii Pristanda vor striga cu însufleţire: "Curat constituţional! Muzica! Muzica!"

Dacă ar fi fost vorba de o reconciliere adevărată, ea ar fi trebuit să aibă loc în fortul Jilava pe data de 1 iunie 2011, când s-au comemorat 65 de ani de la executarea Mareşalului.Celălalt mareşal român din al doilea război mondial, dacă ar fi dorit, ar fi putut să-i salveze viaţa. Nu a făcut-o, preferând ca 65 de ani să poarte povara acelei trădări... Să mai pomenim de trădarea din iunie 1989 legată de Declaraţia de la Budapesta?! Oricum, locul unui martor al istoriei este în muzeu, iar pentru cel care împlineşte 90 de ani nu putem decât să ne rugăm (unii) "Dumnezeu să-l ierte!" că noi, oamenii (unii) nu-l mai putem ierta...

Iar pentru fătucele şi televiziştii care juisau "pe sticlă" (ca într-o noapte valpurgică) atunci când vorbeau despre "Casa Regală de România" şi binefacerile ei pentru poporul român, nu pot decât să mă întristez şi să le amintesc că hormonii nu pot (încă) înlocui materia cenuşie.Şi era să uit un vechi olog pentru ale cărui preocupări e necesar să-i amintesc o axiomă: dacă, totuşi, cunilincţia poate fi acceptată ca un act sexual, linsul în cur este eminamente un act politic.Aşa că să practice cât mai des spălatul pe gură pentru a nu mai duhni "prin sticlă"!

Totuşi, nu am reuşit încă să descifrez rostul acestei mascarade regizate de măscăriciul specialist în alba-neagra.Să fie pentru a masca eşecul Schengen, sau afacerea cu aurul ( şi nu numai!) de la Roşia Montană, sau criza ce stă să se prăvale peste noi? Sau acum, după ce "Ieremia" a nimerit gardul, nu mai ştie cum s-o întoarcă...

Până mă voi documenta temeinic trebuie - cu tristeţe - să mă întorc la un mare ardelean care, ajuns în Vechiul Regat, la Bucureşti, în urmă cu 95 de ani constata: " Ţară de secături, ţară minoră, căzută ruşinos la examenul de capacitate în faţa Europei…

Aici ne-au adus politicienii ordinari, hoţii improvizaţi astăzi în moralişti, miniştrii care s-au vândut o viaţă întreagă, deputaţii contrabandişti… Nu ne prăbuşim nici de numărul duşmanului, nici de armamentul lui, boala o avem în suflet, e o epidemie înfricoşătoare de meningită morală."- Octavian Goga, în 1916!!!

Iată că a trecut aproape un secol şi nu s-a schimbat nimic ! În acest fel, chiar dacă sfârşitul lumii va veni în 2012 pe noi nu ne va atinge. Avem un decalaj liniştitor...

24 septembrie 2011 E.T. Ardeleanu

Simplă întrebare despre SARKOZY...

2011-09-30T10:43:00.000-07:00

(...) în anul 2008, la Salonul Agriculturii, şeful statului francez a fost acostat de un om care a refuzat să dea mâna cu el:

- Nu mă atinge, mă murdăreşti! a strigat francezul de rând.

- Atunci sparge-te, bastard sărac! i-a răspuns furios Nicolas Paul Stéphane Sárközy Nagy Bócsai.

Mândria naţiei franceze…

Cu alte cuvinte, mai pe româneşte, D-l MARE NĂMOLITU' (sau "Din mijlocu' noroiului) de la BOCŞA

Întrebare: În această situaţie, logic ar fi să-i considerăm pe francezi o naţiune de bastarzi (de la cel de rând, până la Preşedinte - cel mai bastard dintre bastarzi)?!

02.07.2011 E.T. Ardeleanu

SIMPLĂ PARAFRAZĂ (Prietenilor mei minoritari)

2011-09-30T10:36:00.001-07:00

MINORITĂŢILE TREBUIE SĂ SE ADAPTEZE, IARĂ NU ROMÂNII !

Asta e, vă convine sau nu...

Sunt sătul de îngrijorarea unora sau altora în privinţa naţionalismului şovin românesc şi a ofensării unor indivizi sau a culturii acestora.De la "atacul terorist" asupra României din 1989 încoace, suntem martorii unui val de îngrijorări, atenţionări, avertizări şi chiar admonestări din partea unor indivizi, jurnalişti, reprezentanţi ai diverselor ONG-uri interne sau externe, ba chiar şi din partea unor oficiali străini.

Uitând însă toţi că AICI SUNTEM ÎN ROMÂNIA, un stat şi o cultură care sunt rezultatul a peste două milenii de zbateri, strădanii, lupte cu înfrângeri şi victorii ale milioane de barbaţi şi femei în căutarea libertăţii şi a bunăstării, oameni care VORBEAU, CREDEAU ŞI SIMŢEAU ROMÂNEŞTE.

Vorbim mai ales ROMÂNA, nu romanes, maghiară, germană, ucraineană, sârbă, turcă sau orice altă limbă.În cosecinţă, dacă doriţi să trăiţi în România şi să fiţi parte a acestei societăţi, ÎNVĂŢAŢI-I LIMBA !

Majoritatea românilor cred în Dumnezeu, şi sunt creştini - ca şi voi - chiar dacă creştini ortodocşi.

Asta nu e o formă de naţionalism şovin, sau de presiune politică ori religioasă, ci un fapt istoric, întrucât femei şi bărbaţi ortodocşi - pe care i-a încreştinat Apostolul Andrei încă de la începuturile creştinismului - au fondat această naţiune pe principii creştine, ceea ce este clar documentat.

Am acceptat credinţele şi obiceiurile voastre fără a vă întreba ceva.Tot ce vă cerem este ca şi voi să le acceptaţi şi să le respectaţi pe ale noastre aşa cum sunt prevăzute în Constituţie, şi să trăiţi cu noi în armonie şi conlucrare paşnică.

Aceasta este PATRIA NOASTRĂ, PĂMÂNTUL NOSTRU şi STILUL NOSTRU DE VIAŢĂ şi vă vom asigura orice oportunitate pentru a vă bucura de toate acestea.Dar, imediat ce încetaţi a vă mai plânge, văita şi îngrozi de TRICOLORUL ROMÂNESC, de LIMBA ROMÂNĂ, de credinţele şi obiceiurile noastre, vă recomand cu căldură să profitaţi de o altă mare cucerire de după 1989 : LIBERTATE DE A PLECA UNDE DORIŢI.

Dacă nu sunteţi fericiţi în România, ATUNCI PLECAŢI.Nu v-am obligat noi să rămâneţi aici.

Voi aţi dorit să rămâneţi aici.Aşadar, ACCEPTAŢI ŢARA PE CARE AŢI ALES-O !

***

Mi-aş fi dorit ca râdurile de mai sus să fi fost scrise şi spuse măcar DE UNUL dintre cei trei Preşedinţi pe care ni i-am ales după 1990...

Sau măcar DE UNUL dintre cei care au fost Prim-miniştri ai României...

Sau măcar DE UNUL dintre Înalţii Ierarhi ai Patriarhiei României...

Sau măcar DE UNUL dintre Şefii Armatei României...

Spre nenorocirea acestui NEAM nu s-a petrecut nicidecum aşa ceva.

Din păcate, rândurile de mai sus reprezintă adaptarea(parafrazarea) de către mine a unui discurs atribuit Premierului Australiei, KEVIN RUDD, discurs care era adresat musulmanilor din Australia după atentatul din insula indoneziană Bali în oct.2002.

Numai că un asemenea discurs este acceptabil doar în Australia, nu şi în România membră a UE!

Mai bine eram membri în Commonwealth...

20.05.2011 E.T.ARDELEANU

P.S. Parafraza de mai sus nu are nici o legătură cu "înverşunările" pe Legea Educaţiei, sau cu regionalizarea, sau cu "reorganizarea administrativă " din România şi este valabilă pentru orice fel de minorităţi.De fapt, nici nu are legătură cu România de azi...

Are legătură doar cu APARTENENŢA LA UN NEAM ŞI O ŢARĂ, cu SENTIMENTUL DATORIEI FAŢĂ DE ELE, cu DEMNITATEA ŞI ONOAREA MILITARILOR ROMÂNI !